Experţii care pot afla secretele armelor

Specialiştii în balistică se încăpăţânează să afle împrejurările în care s-a tras cu o armă chiar şi când acest lucru pare imposibil. Cineva a tras! Imediat intră în scenă criminaliştii. Caută indicii. Un cartuş, o armă abandonată, un orificiu sau chiar un ricoşeu.

Experţii care lucrează în laboratorul de balistică de la Institutul de Criminalistică vorbesc cu foc despre meseria pe care o au, dar şi despre situaţiile mai puţin obişnuite cu care s-au confruntat de-a lungul vremii. Şi au fost destule, deşi România este departe de a fi un paradis al armelor. Specialiştii spun că, în medie, realizează aproximativ 60 de expertize pe an.

În funcţie de caz, trebuie să determine împrejurările în care s-a efectuat tragerea - direcţie, unghi, traiectorie, distanţă -, să stabilească starea de funcţionare a armei şi a muniţiei sau să identifice arma după urmele lăsate pe tub şi pe glonţ, ambele elemente ale cartuşului.

„În meseria asta, dacă nu eşti pasionat, n-ai cum să ai rezultate. Trebuie să înţelegi arma. Uneori, având în vedere că sunt atâtea fabrici de armament în lume, ne e greu să demontăm arma. Şi trebuie să facem asta pentru a stabili dacă este sau nu în stare de funcţionare", explică expertul Ion Pleşa, adăugând că în anumite cazuri specialiştii trebuie să fie perseverenţi.

„Am muncit la un moment dat cu un coleg patru săptămâni pentru a demonta o armă. Am băgat-o în tot soiul de soluţii. Fusese găsită în pământ, la o demolare", îşi aminteşte comisarul Pleşa. 

Un caz ca-n filme

Expertul în balistică Petrică Lucian, care a lucrat mai bine de 20 de ani în domeniu, nu a uitat însă un caz despre care spune că a prezentat o serie de  elemente deosebite pentru România. Este vorba despre cazul Saşa Disici.

În martie 2001, un poliţist din Timişoara, Saşa Disici, şi un coleg au vrut să oprească o maşină în trafic. Dar şoferul a refuzat să tragă pe dreapta şi a încercat să-l lovească pe colegul lui Disici. A reuşit să-l atingă, dar nu l-a accidentat grav.

„Disici era cu maşina lui, din cauză că Poliţia nu avea pe atunci suficiente maşini. L-a întrebat pe colegul lui dacă se simte bine, dacă rezistă şi s-a urcat în maşină, pornind după şoferul care nu oprise. Au ajuns undeva în apropiere de Ianova, unde a avut loc un schimb de focuri ca într-un western. Disici probabil că ştia zona şi l-a lăsat pe individ să-şi continue fuga până când a ajuns într-o fundătură", relatează Petrică Lucian.

Saşa Disici, îmbrăcat în uniformă de poliţist şi având la el pistolul din dotare, a ieşit din maşină. La fel şi individul urmărit. Poliţistul a scos pistolul. Fugarul la fel. „Acesta din urmă avea pistol de 9 milimetri, al lui Disici era de 7,65 - Carpaţi. Un astfel de pistol Carpaţi este suficient de bun ca să omori pe cineva la 25 de metri distanţă sau chiar la 50, dacă tragi bine. Problema nu se pune că n-ai putea să faci faţă cu el.

Între cei doi a avut loc un schimb de focuri, dar s-a petrecut ceva rarisim. Poate că într-un război se poate întâmpla, dar într-o luptă de stradă... chiar foarte rar", subliniază expertul în balistică.

Potrivit lui, Disici a avut ghinionul să fie lovit în degetul arătător, glonţul a intrat prin mâner şi i-a turtit încărcătorul, care s-a blocat şi nu a mai alimentat. Adversarul l-a transformat pe Disici într-o ţintă vie expusă într-un poligon. 

„A tras şase sau şapte gloanţe. S-a urcat în maşină şi a plecat. Disici trăsese două. A fost o confruntare cam la vreo 10 metri. Disici a avut pur şi simplu ghinion. M-a marcat asta", mai spune cu amărăciune Petrică Lucian.

Un criminal cu sânge rece

Criminaliştii care au făcut cercetarea la faţa locului au  stabilit că toate tuburile găsite pe jos proveneau de la aceeaşi armă. La un moment dat, expertul Petrică Lucian a avut sentimentul că-i mai trecuse prin mâini un tub similar.

„La vremea aceea, noi nu aveam baze de date. Aveam o colecţie de arme şi muniţii. Ceva mă rodea. Ştiam de undeva imaginea aceea a tubului. Ca să-mi satisfac curiozitatea, am chemat un coleg de la Deva, unde era cazul în speţă. Era doar o bănuială", povesteşte el. Iniţial, a dat o soluţie în privinţa tipului de armă cu care s-a tras.

Pe baza experienţei sale, trăsese concluzia că s-a folosit un pistol de 9 milimetri de provenienţă sârbească - Crvena Zastava. Colegii săi l-au crezut, dar se punea problema cui aparţine pistolul. „Colegul de la Deva a venit cu tubul de la cazul respectiv.

Cu un an înainte, în zonă fusese împuşcat un tip. După o examinare atentă mi-am dat seama că tubul provine de la aceeaşi armă şi că avem de-a face cu un criminal periculos. Era clar că omul are motive să fugă, că trage cu sânge rece, că nu se fereşte", a mai spus expertul.

Pornind de la aceste indicii, poliţiştii au luat urma criminalului - Raul Octavian Opriş. Acesta s-a sinucis când s-a văzut înconjurat. Avea la el peste 60 de cartuşe. 

"În meseria asta, dacă nu eşti pasionat, n-ai cum să ai rezultate. Trebuie să înţelegi arma."
Ion Pleşa
expert în balistică

Comisarul Ion Pleşa este mândru de colecţia de arme de la Institutul de Criminalistică  Foto: ADEVĂRUL

Puştile de vânătoare, un pericol în mâna oamenilor

Expertul Petrică Lucian spune hotărât că nu armele sunt periculoase, ci oamenii care le mânuiesc. Dă ca exemplu situaţia din Statele Unite ale Americii.

„În SUA sunt mai multe arme decât locuitori. Această naţiune ar trebui să fie ori într-un război civil, ori să se fi decimat. Desigur, avem tot soiul de cazuri în care au fost implicate persoane cu probleme psihice. Trebuie să avem mai multă grijă, iar autorităţile ar trebui să explice mai bine pericolul", spune el.

Comisarul-şef Ion Vrânceanu, de la Poliţia Capitalei, pune accidentele de vânătoare tot pe seama neglijenţei. „Armele cu alice, de vânătoare, sunt letale. Însă depinde şi de distanţa de la care tragi. Alicele pleacă snop, dar se împrăştie. La o distanţă de 100 de metri, o ţintă de o înălţime de 1,70 metri nu mai e atinsă", explică Vrânceanu.

Se regăsesc în situaţiile din CSI

Comisarul Ion Pleşa spune că priveşte amuzat filmele în care vede personaje interpretate de Jean-Claude Van Damme, de pildă, în care eroul prinde o grenadă, se uită la ea, o aruncă în altă parte şi abia apoi explodează.

„În realitate n-are cum să se întâmple aşa. În câteva secunde explodează. Şi nici n-ar avea cum să lovească grenada cu piciorul că s-ar alege cu o fractură", spune el râzând. Expertul Petrică Lucian subliniază însă că există unele seriale, cum ar fi CSI (Crime Scene Investigation), care se apropie de realitate în ceea ce priveşte balistica.

„Prezintă în mod corect modul în care se fac investigaţiile", afirmă acesta, adăugând că în aceeaşi categorie se înscriu şi filmele documentare difuzate de canalul Discovery. „Eu nu pot să fiu de acord cu prezentarea excesivă a violenţei. Privind lucrurile din laborator, am simţit mereu nevoia de echilibru", conchide Petrică Lucian.

Caută adevărul şi în gaură de şarpe

Se întâmplă des ca experţii în balistică să fie nevoiţi să caute acul în carul cu fân. Depinde de ce găsesc la faţa locului. „În balistică lucrăm cu trei distanţe: nulă - până în 1,5 milimetri (cu ţeava lipită de victimă); mică, fiind vorba aici de o distanţă între 1,5 milimetri şi 1,5 metri, şi mare, de peste 1,5 metri", punctează comisarul-şef  Ion Vrânceanu de la Poliţia Capitalei.
„Pentru stabilirea distanţei de tragere, mergi la poligon şi faci trageri experimentale", adaugă, la rândul său, comisarul Ion Pleşa de la Institutul de Criminalistică.

Experţii de la balistică sunt obişnuiţi să lucreze în echipă cu cei de la laboratorul de chimie. Aceştia le sunt de mare folos atunci când victima a fost împuşcată de aproape. „Colegii de la chimie ne ajută mult pentru că ei pot analiza la un microscop electronic urmele secundare ale împuşcăturii", explică specialiştii.

Reconstituirea: de la sfoară la laser

„Să presupunem că se găseşte o victimă împuşcată. În primă fază, căutăm tuburi la faţa locului, adică elemente ale cartuşului", spune comisarul Ion Pleşa. „Dacă nu găsim înseamnă că nu s-a tras din cameră sau din acel perimetru. În aceste condiţii nu ne rămâne altceva de făcut decât să extindem zona de cercetare. Este posibil, de pildă, să se fi tras prin geam. Atunci vom găsi un orificiu", adaugă acesta.
Aici intervine tehnologia modernă.

„Cu ajutorul luminii laser se evidenţiază traiectoria. Se stabileşte poziţia victimei până să cadă. «Dreapta» se opreşte la un moment dat în locul de unde s-a tras. Pe vremuri, când n-aveai laser, foloseai o sfoară, dar acum lucrurile s-au schimbat", explică, la rândul său, Ion Vrânceanu.

Expertul iese la pensie chiar astăzi şi spune că singurul său regret este că tehnica n-a ţinut cu el. „Acum, când tehnologia a avansat, parcă analizez cazurile acestea cu mai multă poftă. Când eram mai tânăr, nu aveam aşa ceva la dispoziţie", spune el cu amărăciune în glas.

Recunoaşte că nu-i va fi uşor să stea departe de acest domeniu şi promite că va împărtăşi din experienţa acumulată de-a lungul anilor, de fiecare dată când cineva îi va cere sfatul.

IBIS, o bază de date de ajutor

Din 2006, la Institutul de Criminalistică funcţionează sistemul IBIS. Este platforma IT cea mai utilizată din Europa ce permite identificarea armelor şi elementelor de muniţie utilizate la comiterea de infracţiuni.

„Toţi deţinătorii legali de arme de foc sunt înregistraţi în baza Poliţiei. Dar se comit fapte şi cu arme deţinute ilegal sau create artizanal. În acest sistem există şi o secţiune referitoare la armele de foc abandonate sau deţinute ilegal, precum şi la muniţiile de la cazuri în care avem de-a face cu arme de foc neidentificate, cum ar fi asasinatele", explică agentul George Dobrin, administratorul sistemului.

Schimbul de date balistice cu alte state se face pe baza solicitărilor venite prin Centrul de Cooperare Poliţienească.