Eroul meu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Erau nişte nămeţi uriaşi. (Erai copil, de aceea ţi se păreau „uriaşi“.) Alimentara era închisă. Aprozarul era închis. Nu circula nicio maşină. Era viscol. (Cod roşu.)

           Jucam „Nu te supăra, frate!“ cu soră-mea. Era prea mică, nu înţelegea jocul şi nici nu ştia să numere. Mă enerva. (Dacă aveaţi tabletă, vă puteaţi uita la desene animate.) Mama ne chema la masă. Mâncam cartofi fierţi cu ceapă. Mie nu-mi plăcea ceapa. (Mofturos ai fost, mofturos ai rămas.) Ăsta era prânzul. Apoi, mama juca cu mine „Nu te supăra, frate!“, o băteam uşor, pentru că nu era atentă nici la zar, nici la numărat pionii. (Se gândea în altă parte.) Tata nu era acasă. (La el se gândea.) Era plecat cu locomotiva. (Unde?) Mama ne-a spus că era prins cu locomotiva pe undeva. (Cum adică, pe „undeva“? Nu putea să-i dea un telefon?) Nu aveam telefon fix. Nici vecinii noştri din bloc nu aveau. Mama putea să dea telefon la Regională, la Depou, să întrebe unde-i tata, pe unde era blocat în nămeţi, dacă-i bine, dacă trăieşte. Dar nu aveam telefon. (Putea să coboare la Poştă.) Poşta era închisă, era viscol. Seara mâncam biscuiţi cu ceai. (Biscuiţi!) Erau fărâmicioşi, îi băgam în ceai şi se făcea o pastă scârboasă (Scârbos mai eşti!). 

Ne culcam toţi trei în patul din sufragerie. Auzeam şuieratul vântului în ferestre. (Parcă era Smaug din „Hobbit“.) 

Adormeam repede. Dimineaţa, mâncam cartofi fierţi, fără ceapă şi beam ceai. (Aveaţi mulţi cartofi.) Apoi, jucam cu sora mea „Nu te supăra, frate!“ (Plictiseală.)

          Aşa au trecut şase zile şi şase nopţi. (Şase? Chiar şase? De unde ştii că au fost „şase“ şi nu „cinci“.) Dar în a patra zi, viscolul s-a potolit şi a apărut soarele îngheţat. (Hai, dom’le, că nu eraţi la Polul Nord!) Mama s-a dus la vecini şi a mai împrumutat nişte cartofi. Şi în a şasea zi, pentru că la zarul de şase poţi să scoţi un pion pe tabla de „nu te supăra, frate“, a apărut tata. (Al patrulea pion!) Era înfofolit într-o pufoaică groasă... (Pufoaică de ceferist! Sigur, ceferiştii erau a doua armată a ţării.) Avea o faţă neagră şi o barbă mare. (Avea cearcăne şi era nespălat.) Şi mama l-a îmbrăţişat. A fost singura dată când i-am văzut îmbrăţişându-se. (Păcat.) Tata mi-a dat o palmă după ceafă, aşa, ca să-mi arate ce viteaz este, iar pe soră-mea, care striga „tati!, tati!“, a pupat-o pe obraz. (Familie unită, puteaţi să jucaţi într-o reclamă la un credit bancar!) Apoi, a scos din geanta lui de ceferist sufertaşul de aluminiu, mama l-a luat ca să-l spele repede, dar a mai scos şi o blană pe care a pus-o pe masa din bucătărie. Mama s-a speriat. (O haină de blană?) Era un iepure mort. Avea limba scoasă printre dinţi şi ochii ca ai păpuşilor surorii mele. Tata a zis că l-a lovit cu locomotiva, înainte ca să pornească viscolul care-l prinsese prin nordul Moldovei. Mama a zis că nu poate să-l gătească, că e vechi de atâtea zile, tata s-a supărat, îi ţinuse afară, nu vezi că-i îngheţat bocnă, ca la congelator? (Taică-tu a minţit-o, o fi stat cu o ceferistă de-a lui într-o cameră de hotel, iar iepurele l-a cumpărat de la ţărani.) Mama a gătit iepurele, tata i-a povestit cum a stat în locomotiva înzăpezită, dar nu mai ţin minte ce gust a avut carnea. (Aţi mâncat carne!) Apoi, tata a dormit mult. Tata a fost un erou. (CFR-ul i-a dat o primă pentru că a dus garnitura la depou?) Este pionul meu favorit la... Nu te supăra, tată! 

 

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite