Educatoarea lăutarilor de la puşcăria Rahova

Gica Stoian (43 de ani) potenţează creativitatea celor mai talentaţi dintre deţinuţi, în pictură, sculptură sau muzică . Gica pregăteşte programe artistice cu formaţia închisorii, a cărei componenţă se schimbă continuu, pe măsură ce unul dintre membri îşi ispăşeşte pedeapsa.

„Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi/ tâmpla de stele, până când/ lumea mea prelungă şi în nesfârşire/ se face coloană sau altceva/ mult mai înalt şi mult mai curând." Da, cu asta a avut o problemă, de prima dată când le-a printat versurile. „Cum adică, doamna, du-mă fericire-n sus? Adică cum?" Nichita Stănescu îşi croia drum către deţinuţii din puşcăria Rahova prin Nicu Alifantis, cu vocea lui caldă şi nazală, şi se făcea apoi înţeles cu ajutorul unei femei: „păi s-a îndrăgostit, poetul e îndrăgostit, asta vrea să transmită! Că e foarte fericit, o fericire care urcă până la stele. Ştiţi cum e, aţi fost şi voi îndrăgostiţi".

Trebuie să înţeleagă mai întâi mesajul unei piese ca să poată apoi s-o interpreteze, spune Gica Stoian, educator la Clubul Central de la închisoarea Rahova. Aici ajung cei mai talentaţi dintre deţinuţi şi mulţi îşi doresc să fie printre cei selectaţi. La pictură, sculptură sau muzică, fiecare la ce se pricepe, iar după ce fac cererea - care sună cam aşa: „Subsemnatul X, vă înaintez cererea de a fi scos la Clubul Central în calitate de interpret/ pictor/sculptor" - se prezintă la Gica şi dau o probă.

„Admiterea" la clubul închisorii înseamnă multe pentru ei: ieşiri în comunitate la diverse evenimente organizate de instituţie, o recomandare din partea educatorului, ce poate conta la reducerea pedepsei, dar mai ales faptul că îşi petrec anii de condamnare făcând ceea ce le place. Sau ceea ce nu au apucat să facă destul afară. Sau ceea ce făceau afară, dar s-au întrerupt, la un moment dat, au uitat de muzică sau pictură şi au ajuns după gratii.

Gerry - orgă: „Azi ai tot, mâine nu mai ai nimic"

Gerry, de exemplu, Gica spune despre el că are o ureche muzicală ieşită din comun, aproape de urechea muzicală absolută. Şi ea ştie despre ce vorbeşte, atâţia deţinuţi au trecut pe la Club în zece ani de când lucrează la penitenciar.

„Dacă ascultă un cântec, citeşte linia melodică perfect şi e-n stare să reproducă imediat". Gerry e înalt, bruneţel şi la 36 de ani e un ţigan oacheş, cu bunele maniere. Le-a primit din familie - tatăl său este un lăutar respectat în branşă - şi le-a consolidat la petreceri, în relaţia cu clienţii. Bunul-simţ atrage respect şi, implicit, o clientelă sporită, chiar dacă el s-a învârtit cu formaţia lui pe la casele şi restaurantele lumii interlope. Părinţii i-au cumpărat un acordeon Hohner şi l-au dat în ucenicie la fratele lui Ilie Udilă, care după câteva luni i-a anunţat părinţii că nu mai are ce să-i arate. În 1990, Gerry îşi ia un keyboard şi-şi face formaţie, Roial Grup Junior, în care îi cooptează pe copiii veteranilor de la Roial Grup, bandul al cărui solist fusese tatăl său. Toţi interlopii din Rahova şi Ferentari îi ştiau, iar cântările mergeau strună. Într-a unşpea, Gerry s-a lăsat de şcoală şi, chiar dacă părinţilor nu le-a convenit foarte tare, le-a închis gura cu „dacă te ia Fane Spoitoru la nuntă, nu te-ntreabă câte clase ai".

A cântat apoi şi-n armată, în ansamblul naţional al Ministerului de Interne, la „Ciocârlia". După armată a intrat în formaţia lui Mihăiţă Nămol, care era cumnat cu-n rapidist şi toate nunţile, botezurile, aniversările sportivilor erau ale lor. După aceea l-au luat cei de la Gipsy Orient, au cântat pe la restaurante bucureştene, „Budapesta", „Aluniş", „Giuleştina"  şi apoi, când toate mergeau strună, s-a rupt filmul. Şi-a ajuns la puşcărie. „Azi ai tot şi mâine nu mai ai nimic", spune Gerry cu zâmbetul pe buze, „am intrat într-un anturaj nepotrivit. Trebuia să rămân la lăutăria mea", continuă.

Manele, doar bonus

La Rahova, Gerry are din nou formaţie, una despre care ştie exact cât va dura: cât condamnarea. Tot aici a învăţat să cânte la orgă,
„ne-am chinuit împreună ca să înveţe să umble pe clape cu ambele mâini", spune Gica, „el avea dexteritatea unei singure mâini, de la acordeon şi keyboard".

Din formaţia temporară - pe măsură ce unul dintre ei îşi termină pedeapsa, este înlocuit cu altcineva - mai fac parte acum Marius - solist vocal, Karol - acordeon, şi Florin - clarinet, dar Gerry e liderul. El dă semnalul solistului să intre în scenă sau prelungeşte sunetul când acesta a ieşit din decor, se strâmbă de multe ori, imperceptibil, cât să le dea de înţeles celorlalţi că ceva merge prost.

Gica i-a învăţat folk, şi au cântat în multe rânduri, la diverse manifestări organizate de penitenciar. Nu prea se omoară cu folkul, dacă ar putea, ar cânta manele non-stop. Manele triste. „E muzica aproape de sufletul lor, care vorbeşte despre suferinţă. Te iubesc, m-ai părăsit, ai plecat, mi-e dor de tine, sunt melodii cu mesaj clar. Sunt multe lucruri pe care le pierd într-o perioadă de detenţie: îi părăseşte iubita, îi renegă familia, se întâmplă să moară unul dintre părinţi. Şi atunci le vine greu să rezoneze la metafore poetice. De aceea trebuie să le explic." Gica vrea să-i scoată din starea de depresie şi, în plus, urmăreşte melodii „din care ei să înveţe ceva."

A trebuit să le explice, de exemplu, versurile melodiei „Vreau să am steaua mea", a Laurei Stoica, şi le-a vorbit despre căutarea unui ideal, despre lupta pentru valorile supreme, binele, frumosul, adevărul. Şi ei ascultă ca la şcoală, mai întreabă „şi aicea, doamna, cum e?", şi e aproape ireal să vezi bărbaţi în toată firea, închişi poate pentru trafic de droguri sau tâlhării, care vor să-l înţeleagă pe Nichita Stănescu de la o femeie de 43 de ani, în mijlocul unei puşcării. Şi ea le explică şi, mai ales, îi provoacă: le dă temă să fie atenţi la emisiuni/show-uri tv şi să facă propuneri de melodii, pe care apoi să le cânte în spectacole.

Pe Gerry, Florin şi Marius, membrii formaţiei, i-a mutat în aceeaşi cameră, ca să discute mereu idei de spectacol şi să se sudeze ca grup. „La orice emisiune mă uit mă gândesc cum aş putea să fac să-i atrag, să-i îndrept spre ceva ce le place. Bine, dacă ar fi după ei, ar cânta la nesfârşit «M-a umilit iubirea ta»", izbucneşte într-un râs Gica, un râs cristalin care nu-şi pierde prospeţimea ori de câte ori ar fi repetat. Dar nu pupă ei manele de la ea, decât „ca bonus", dacă sunt cuminţi.

"La orice emisiune mă uit mă gândesc cum aş putea să fac să-i atrag, să-i îndrept spre ceva ce le place. Bine, dacă ar fi după ei, ar cânta la nesfârşit «M-a umilit iubirea ta»."
Gica Stoian educator

„Am fost cuminte, am făcut ce-a spus doamna"

Educatoarea lucrează la închisoarea Rahova de 10 ani şia organizat sute de expoziţii şi spectacole împreună cu deţinuţii

Apoi e Marius, solistul. Povestea lui cu muzica s-a oprit pe la 16 ani. Provine tot dintr-o familie cu tradiţie - tatăl său a cântat la vioară şi a făcut parte dintr-o trupă. Marius are o voce pătrunzătoare şi chiar ca puştan era destul de solicitat pe la petreceri. Dar adolescenţa i-a tăiat cheful de disciplină: „ca să cânţi într-o formaţie trebuie să repeţi, să-ţi formezi un repertoriu", spune Gica - aşa că a înlocuit-o cu nopţi pierdute prin cluburi. Apoi a venit un alt „anturaj nepotrivit" şi, scenariul clasic, închisoarea.

La Rahova, după ce a fost selectat imediat de Gica, a redescoperit muzica şi, după mulţi ani în care mai cântase doar prin baie, a luat microfonul în mână şi a urcat pe postamentul şubred al scenei închisorii. Face echipă bună cu băieţii, e cu ochii mereu pe rictusurile lui Gerry şi spune că se simte foarte bine să cânte din nou. Marius nu ştie dacă atunci când va ieşi afară se va reapuca de cântat - are o soţie care i-a spus că nu-i place vedetismul şi i-a pus în vedere să-şi caute un loc de muncă serios. „Am avut un spectacol la Rahova şi a fost invitată una dintre fostele soliste de la „Sexy", care, impresionată de vocea lui Marius, l-a chemat pe scenă să cânte cu ea. Nevasta lui Marius a văzut imagini cu diva dansând lângă soţul ei şi nu a fost foarte prietenoasă la următoarea vizită. Doamna e geloasă", chicoteşte Gica.

Marius are un băieţel acasă, pe care vrea să-l dea la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti". Soţia i-a cumpărat celui mic o orgă, dar nu ştie să-i spună lui Marius dacă copilul lor are ureche muzicală. Nu se pricepe. Marius i-a promis educatoarei că o să-i spună poveşti celui mic când se eliberează şi ajunge şi el acasă. Lucru care speră să se-ntâmple cât mai curând, pentru că, spune el, la cei 29 de ani ai săi: „cred că mi-am făcut treaba, am fost cuminte, am făcut ce-a spus doamna educatoare, n-am jignit, n-am vorbit urât..."

Pumnul descleştat

Şi doamna l-a mai învăţat ceva: cum să exprime prin limbajul trupului ceea ce cântă, pe scenă. Până să ajungă aici ţinea microfonul într-o mână, iar cealaltă era strânsă spasmodic într-un pumn. „Este poziţia lor de apărare, ca şi cum vor să pareze eventuale lovituri. Face parte din ceea ce au învăţat pe stradă." Acum, când cântă şi ajunge la versurile „Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi/ tâmpla de stele", Marius descleştează pumnul şi ridică degetele răsfirate în sus.  

"Când cânta, Marius ţinea pumnii încleştaţi şi întreg corpul tensionat.Este poziţia lor de apărare, ca şi cum vor să pareze eventuale lovituri. Face parte din ceea ce au învăţat pe stradă."
Gica Stoian educator

„După ce ies de-aici o să cânt!"

Apoi e Karol. A avut noroc să găsească aici exact instrumentul pe care-l iubeşte, şi la care a cântat afară la tot felul de petreceri: acordeonul. Nu e el în cea mai bună stare - e dezacordat, tocmai i-a lipit burduful cu nişte scotch -, dar nu mai contează. A regăsit la Rahova ceea ce iubeşte de mic copil, când mergea cu taică-său, lăutar, pe la onomastici. Karol nu a ajuns de mult timp la Rahova, încă trebuie să se mai acomodeze cu Gerry şi Florin. Teoretic, pentru că practic le-am lăsat o melodie instrumentală a lui Yan Tiersen şi a doua zi au cântat-o împreună impecabil. De fapt, i-au mai şi adăugat ei ceva, au personalizat-o. Karol este singurul dintre ei care spune răspicat că, după ce termină cu puşcăria, se reapucă de cântat. Abia ajuns aici a realizat cât de mult a simţit lipsa muzicii. Se gândeşte cum să facă să se reintegreze pe piaţa muzicală. O idee ar fi să ia legătura cu un vechi prieten, Florin Purice, şi el trecut prin Rahova, care acum „a ajuns tare, are videoclipuri pe Taraf TV, cu Salam, Sorinel Puştiu, Adrian Minune".

În unul dintre ele apare filmat printre nişte gratii de gard, în timp ce cântă: „Te rog să-ţi aduci aminte pentru cine am riscat/ Eu să sufăr pentru tine tu să fii cu alt bărbat/Dac-o faci, m-ai distrus/ Îmi dai un mandat în plus." Karol vrea să-şi ia un acordeon nou şi să exerseze muzică populară. Asta i-a plăcut cel mai mult întotdeauna, pentru că, spune el, „e muzica cea mai clară, cea mai curată".

Gica a cântat în copilărie şi adolescenţă, mergea la cenaclu şi-i plăcea folkul mult. Participa la diverse manifestări artistice care se organizau la nivel de judeţ, ea fiind din Giurgiu. Dar nu a fost un talent în muzică, spune ea. A făcut Facultatea de Sociologie-Psihologie şi, la 33 de ani, a câştigat postul de educator la Rahova.

„Îmi place să văd ce pot scoate ei mai bun, în desen, sculptură, poezie, muzică", spune Gica despre meseria ei, iar satisfacţia supremă este când, după program, în drum spre casă, o claxonează o maşină, şoferul scoate capul pe geam şi-i spune cu faţa scăldată de bucurie: „Doamna Gicaaaa, eu nu mă mai întorc la puşcărie!"  

"Florin Purice a ajuns tare, are videoclipuri pe Taraf TV, cu Salam, Sorinel Puştiu, Adrian Minune."
Karol  lăutar