După cât timp considerăm o persoană cel mai bun prieten

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Cinemagia
FOTO Cinemagia

Un studiu efectuat pe 2.000 de persoane privind impactul reţelelor sociale online asupra relaţiilor interpersonale din viaţa reală a ajuns la concluzia că statutul de "cel mai bun prieten" este acordat cuiva după o relaţie care trebuie să îndeplinească condiţii specifice.

Prietenia adevărată se leagă între două persoane după o relaţie de circa trei ani şi are nevoie de cel puţin opt convorbiri telefonice şi două întâlniri faţă în faţă lunar, potrivit unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat de dailymail.co.uk.

Cercetarea a mai arătat că pentru a fi consideraţi prieteni reali, spre deosebire de "prieteni online", este nevoie ca oamenii să aibă experienţe comune, să îşi petreacă vacanţele împreună şi să participe la evenimente sociale cum ar fi nunţi, botezuri, petreceri. De asemenea, este necesar ca prietenii reali să aibă experienţe de viaţă asemănătoare, cum ar fi aducerea pe lume a unui copil. Prietenii ar trebui să ştie lucruri unii despre ceilalţi, spre exemplu care este felul preferat de mâncare şi cine a fost prima dragoste a acestora.

Bărbaţii participanţi la studiu au arătat că au aşteptări mai mici legat de oamenii pe care îi consideră prieteni, cei mai mulţi afirmând că se întâlnesc cu prietenul cel mai bun mai puţin de o dată pe lună. Totodată, potrivit cercetării, persoanele din grupa de vârstă 24 - 35 de ani au cel mai mare număr de prieteni apropiaţi, cu zece persoane cu acest statut, în timp ce persoanele cu vârsta între 56 şi 65 de ani au mai puţini prieteni. Un alt element important în definirea unei relaţii ca prietenie este cumpărarea de cadouri pentru evenimnete cum ar fi nunţile, naşterea unui copil, mutarea într-o casă nouă şi aniversările.

În zilele noastre, cei mai mulţi oameni petrec foarte mult timp ţinând legătura cu alţii prin intermediul reţelelor sociale, a declarat un purtător de cuvânt al companiei One4All Gift Cards, care a comandat cercetarea.

"Studiul nostru a arătat că doar comunicarea online nu duce la crearea unei prietenii de durată, adevărate, iar cei mai mulţi dintre noi încă valorizează prieteniile tradiţionale. Petrecerea timpului liber împreună, a fi lângă celălalt în momentele importante şi gesturile cum ar fi dăruirea de cadouri la ocazii speciale sunt lucrurile care contează cel mai mult pentru majoritatea oamenilor" , a mai spus reprezentantul companiei care a comandat această cercetare.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite