Drumul Taberei: când haosul circulă cu metroul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua
linie de metrou a devenit deja subiect de glume printre localnici FOTO Mihai Mincan
Noua linie de metrou a devenit deja subiect de glume printre localnici FOTO Mihai Mincan

În aşteptarea magistralei a cărei inaugurare se prelungeşte de la an la an, locuitorii cartierului din vestul Capitalei îşi duc vieţile într-un veritabil dezastru urbanistic: nori de praf, trafic dement şi zgomot insuportabil.


Drumul Taberei. Am locuit aici vreme de mai bine de un an, prin 1998. E primul cartier din Bucureşti pe care l-am cunoscut temeinic, primul loc de care m-am ataşat odată cu schimbarea domiciliului adusă de începerea studenţiei. Luni de zile nici nu ştiam altceva din Bucureşti, decât zona Eroilor, unde se afla facultatea, o bucată din centrul Capitalei şi Drumul Taberei. Troleibuzul 69, cel care mă ducea la garsoniera din strada Sergent Major Cara Anghel era legătura cu noua mea lume. Stăteam la geam şi în faţa ochilor se derulau, precum cadrele de pe un vechi film foto, blocurile, magazinele, semafoarele, locurile de joacă şi oamenii din Drumul Taberei.

Cu ceva vreme în urmă, nu mai mult de trei-patru ani, zona Drumul Taberei era considerată perfectă pentru stabilirea unui cămin de familie. Preţurile apartamentelor erau printre cele mai mari pentru un cartier periferic al oraşului. În toamna lui 2009, am văzut un astfel de apartament cu două camere. Baia era minusculă, camerele – aşa şi aşa, nimic special, însă avea avantajul că toate geamurile dădeau spre un loc verde, ferit de praful şi zgomotul bulevardului din apropiere. Proprietarul cerea 85.000 de euro.

Încolţeşte o idee

În acele vremuri, Drumul Taberei era un etalon pentru un oraş construit aproape cu ură, având parcă în minte un imens bloc de ciment. Cu Parcul Moghioroş în centrul cartierului, spaţii verzi, piaţă şi străzi largi părea o alegere bună, mai ales văzând cele două cartiere ce-l delimitau, în paralel: Militariul, una dintre „mândriile“ viziunii industriale comuniste şi Prelungirea Ghencea, cu ale sale „cochete“ embleme: cimitirul şi stadionul de fotbal.

Între timp, lucrurile s-au schimbat. Încă de la începutul anilor 2000, în Drumul Taberei mocnea o nemulţumire a cetăţenilor: lipsa metroului. Cartierul era legat de restul oraşului prin troleibuze, autobuze şi tramvaiul 41, însă cele mai apropiate staţii de metrou se aflau la ceva distanţă. Oful cetăţenilor privind lipsa metroului din zonă nu era nou, însă discuţiile de tip „să şi facem ceva“ reveneau periodic. Ideea unei linii de metrou până la Universitate şi, mai departe, spre Pantelimon exista încă din timpul comunismului, dar a devenit o necesitate când populaţia din zonă a ajuns undeva pe la 330.000 de locuitori, adică la nivelul unui oraş mare din provincie, precum Cluj-Napoca, Timişoara sau Iaşi.

După mai multe încercări de negociere, autorităţile au dat undă verde proiectului. Se întâmpla în mai, 2011. Ce s-a petrecut de atunci şi până astăzi pare o formulă sintetizată a haosului instituţional ce conduce România, din umbră, de zeci de ani. Tabloul de astăzi al cartierului Drumul Taberei pare dadaist, la graniţa cu absurdul deprimant: tone de praf, mizerie, gropi, cetăţeni aproape sinistraţi, rupţi de restul oraşului.

În ultimii ani, fosta „bijuterie“ comunistă a devenit pretext de bancuri: se spune, bunăoară, că bucureştenilor li se cere să aibă asupra lor paşaport dacă trec prin zona Răzoare (intrarea în Drumul Taberei). Termenele de finalizare ale lucrărilor s-au prelungit la nesfârşit şi nici astăzi nu au o dată fixă. Logic, piaţa imobiliară s-a prăbuşit. Zgomotul din zonă este infernal, la fel şi haosul din trafic. Bine aţi venit în Drumul Taberei! 

Intrarea: poligonul infernal

metrou drumul taberei

Intrarea cu automobilul în Drumul Taberei are ceva dintr-un joc pe calculator. Obstacolele apar din senin, gradul de dificultate fiind mărit pe măsură ce avansezi pe traseu. Cu deosebirea că nu ai mai multe vieţi, în cazul unui eşec.

De când autobuzele şi troleibuzele au fost deviate, greul traficului din zonă a fost preluat de maşinile mici. Probleme erau şi înainte de începerea lucrărilor. Principalele două ieşiri din cartier, spre cartierul Militari şi prin zona Răzoare erau asaltate, la primele ore ale dimineţii şi după-amiaza, de mii de autoturisme, prinse în şiruri haotice. Acum, de când drumurile au fost îngustate, peisajul pare unul aproape apocaliptic. Un banal traseu spre serviciu seamănă cu un poligon al terorii, în care atenţia şoferilor de a nu nimeri în vreo groapă sau a atinge vreun panou de metal este întinsă la maximum.

Până acum doi ani era un cartier frumos, chiar şi aşa aglomerat. (...) Acum, totul s-a terminat. Totul e o rană“, Adrian Furnică, poet.

Un cetăţean obosit

Noaptea e şi mai şi. Ocolirile şi devierile sunt haotice, semnele de circulaţie sunt puse la mişto sau lipsesc cu desăvârşire. Conduci cu faza lungă pornită, ca pe un câmp din afara oraşului, pregătit pentru orice obstacol ţi-ar putea ieşi în cale. În plus, din cauza lucrărilor de pe bulevarde, parcările de pe străduţe şi dintre blocuri au devenit neîncăpătoare. Dacă ajungeţi seara pe aici, e aproape sigur că veţi lua parte la examenul de doctorat al vreunui şofer obligat să parcheze pe un loc ce pare de-a dreptul imposibil.

Unul dintre martorii acestui dezastru urban este poetul Adrian Furnică, rezident în Drumul Taberei de o viaţă, de când cartierul se oprea la Moghioroş şi de acolo începea câmpul unde se alergau copiii. „Până acum doi ani era un cartier frumos, chiar şi aşa aglomerat. Era sinistrat pentru că intrai şi ieşeai din el foarte greu. 300.000 de oameni cu maşinile lor şi transportul public aveau la îndemână doar patru căi de acces. Una prin pasajul Lujerului, una pe la Răzoare, una pe Ghencea şi ultima spre autostrada Bucureşti- Piteşti, dar, chiar şi aşa, locuitorii erau mulţumiţi şi mândri de cartierul lor. Acum, totul s-a terminat. Totul e o rană. Au venit unii şi ne-au promis că, dacă facem sacrificiul să suportăm 3 ani un imens şantier, plin de zgomot şi praf, de utilaje şi staţii de betoane, de mormane de moloz şi noroi, o să avem şi noi metrou. Şi, ca să ne panseze aşteptările şi frustrările, au pus şi nişte afişe mari pe care scria că peste 3 ani, de aici până în centru vom face 5 minute“, povesteşte Adrian Furnică. Asta se întâmpla în 2011. Cei trei ani s-au împlinit, în 2014. Aventura, iată, continuă!

Ieşirea: ce oraş frumos!

Potrivit ultimelor anunţuri oficiale, tronsonul dinspre Eroilor spre Drumul Taberei ar fi gata în 2016. Mai spre finalul anului, aşa, şi pe un singur fir. Situaţia este însă nesigură. Constructorii încă descoperă lucruri despre care nu aveau nicio idee, utilităţi necunoscute, cum a fost în ianuarie, 2015, când au dat peste linii electrice ascunse la adâncimi mari, a căror cartografiere nu există. E neclar cât vor mai amâna astfel de surprize termenele-limită.

Între timp, oamenii din zonă îşi duc existenţele în aceeaşi combinaţie fatală de zgomot, praf şi aglomeraţie. Este uluitor să compari situaţia de acum, cu cea din urmă cu nu mai mult de 25 de ani. Fotografiile din acea perioadă prezintă Drumul Taberei ca o grădină de verdeţuri, un loc în care oamenii îşi mai puneau câte o ceapă sau castraveţi în faţa blocului. Este uluitor să crezi că lucrurile se pot schimba atât de rapid, de la un cartier tăcut şi retras, la o maşinărie infernală de praf şi zgomot. Dar se întâmplă.

Primarul lipsă

În spatele priveliştii ce se desfăşoară în această zonă stă şi altceva: nepăsarea. „Noi nici acum nu ştim când se va termina totul. Mai sunt şi acum însemne care ne anunţă că metroul va fi gata în 2014. Nu ne anunţă nimic oficial, doar ce mai aflăm din ziare sau de la televizor“, spune Alex Tărăbuţă, un tânăr care locuieşte în zona Favorit.

Primarul sectorului, Rareş Mănescu nu prea dă printre votanţi. Situaţia parcului, de ce s-a închis, ce s-a întâmplat acolo, când urma să se redeschidă, a fost o altă nebuloasă totală pentru oamenii din Drumul Taberei. Nimeni nu i-a anunţat nimic oficial, până pe ultima sută de metri. Există chiar şi o glumă, sub forma unui filmuleţ recent. Un cetăţean exasperat l-a pândit pe Mănescu în faţa casei acestuia. Când l-a prins, l-a luat la întrebări, despre toate. Primarul n-a zis nimic, dar filmul a fost o victorie în sine: a fost postat pe internet cu titlul „Primarul Rareş Mănescu trăieşte!“. Când ieşi
din cartier, Bucureştiul, lumea întreagă, totul pare mai frumos, mai liniştit şi mai curat. Atât de gravă este situaţia. Şi totul pentru o speranţă. Ca, într-o bună zi, aceşti oameni să se înghesuie în vagoane de metrou, în drumul zilnic spre serviciu.mari pe care scria că peste 3 ani, de aici până în centru vom face 5 minute“, povesteşte Adrian Furnică. Asta se întâmpla în 2011. Cei trei ani s-au împlinit, în 2014. Aventura, iată, continuă!

Trei ore printre ruine şi praf

metrou drumul taberei

Am stat pe o bancă, lângă intrarea în Parcul Moghioroş. Era o zi toridă de început de vară, totul se mişca sleit prin faţa ochilor. Oameni gârboviţi, făcându-şi loc printre pietroaie şi gropi, imagini pe care, dacă n-ai şti de unde provin, ai putea crede că ilustrează supravieţuitorii unui dezastru
natural.

Parcul central nu se deschisese încă, însă cineva scrijelise câteva cuvinte, într-o română improbabilă, informându-ne că oamenii îşi vor putea aduce copiii aici, în numai câteva
zile (foto). Situaţia Parcului Moghioroş a fost una în ton cu tot ceea ce se întâmplă în această zonă a Capitalei. A fost închis pentru amenajări agresive, blocând accesul oamenilor la singura porţiune verde dintr-o mare de praf şi de poluare. A fost redeschis, în urmă cu câteva luni, pentru o singură zi, din motive ce scapă unei analize logice, închis iarăşi, pentru şi mai multe lucrări şi, iată, redeschis, de 1 iunie.

Prezenţa sa în noua formă, cu o pasarelă ce-ţi ia ochii, alei noi şi „cea mai grasă iarbă din Bucureşti“, cum scria cineva pe Facebook, pare un soi de cometă, privind situaţia din jur. O explozie hi-tech, într-o masă de ruine. Nu mai contează că au dispărut nişte sălcii de pe marginea lacului şi că o grămadă de copaci au făcut loc aleilor. E bine. S-a construit. S-a refăcut.

Bubuiau toate de afară, Monica se trezea urlând. Ajunsesem de lipeam cârpe pe lângă ramele geamurilor, făceam orice“. .Alexandra Bârsan, domiciliată în Drumul Taberei

Pulbere şi zgomot

metrou drumul taberei

Habar n-am cum au reuşit cei cu familii să supravieţuiască în perioada asta, în care parcul a fost închis. Unde îşi scoteau copiii? Unde se jucau cei mici, cam ce le putea spune un părinte: „Uite, tati, o bucată de fier acolo, de la lucrări. Ia-o şi tu şi joacă-te cu ea un pic…“? Situaţia pare să fi fost cu atât mai dramatică, cu cât cea mai mare problemă din zonă, dincolo de zgomot şi de disconfortul general al unor lucrări interminabile, pare a fi praful. În Drumul Taberei este praf cât pentru trei generaţii. Praf pe şosea, pe maşini, pe bănci, în paharul cu bere de care încerci să te bucuri, pe legumele de pe tarabele din piaţă, şi, mai ales, praf în aer. „Nu mai ţin geamurile deschise, folosesc aerul condiţionat. Nici nu ştii cum era filtrul când l-am schimbat ultima oară“, îmi spune Alexandra Bârsan, o amică „sechestrată“ în zonă. Alexandra este mama unei fetiţe de 4 ani. Când s-a mutat aici, într-un bloc situat chiar la marginea bulevardului principal, totul părea perfect. Privelişte era, nu vedeai blocul de vizavi, loc de joacă era… Între timp, şoseaua din faţa geamului e terci, iar locul de joacă a dispărut, absorbit de săpături. Lucrurile stau ceva mai bine acum, dar la început era un coşmar. „Monica (n.r. – fetiţa Alexandrei) s-a născut chiar când au început să sape. Un an întreg ne chinuiam să o culcăm noaptea. Bubuiau toate de afară, se trezea urlând de la zgomot. Ajunsesem de lipeam cârpe pe lângă ramele geamurilor, făceam orice“, povesteşte Alexandra.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite