Tot pe la 19 ani m-a apucat şi frica de boli. Unii-i spun ipohondrie, eu îi spun normalitate. Mi-au trebuit ani de zile să mă conving că nu ajută cu nimic dacă mă apuc să caut pe Internet după simptome. Aş vrea să spun că m-am mai învăţat minte de-a lungul anilor, dar n-aş fi sinceră. Sunt perioade bune şi perioade când eşti în concediu în Berlin şi te apucă durerile în partea dreaptă. Da, apendicita e Nemesisul meu, un coşmar care mă urmăreşte de mulţi ani. Nu, n-am făcut, dar vai, de câte ori am mers la spital în acest scop…

La 19 ani am descoperit şi alte două frici, care la prima vedere pot să pară antagonice. Teama de spaţii înguste şi aglomerate, dar şi teama de spaţii largi. Nu puteam să iau liftul, dar nici să traversez o piaţă. Nu puteam să intru în magazin, să-mi iau pâine, dar nici dacă treceam bulevardul nu mă simţeam prea bine. Fricile omului singur. Aşa mi s-a spus. Fricile omului care a plecat de acasă şi acum trebuie să se descurce. Cu timpul, unele frici au trecut, aşa cum scoţi nişte măsele de minte. O vreme se umple gingia la loc, până într-o zi când uiţi că ai avut cu adevărat o măsea acolo. Deşi alteori, mai rar, gingia rămâne atât de sensibilă în zona aia, încât eviţi să mesteci în acel punct mai toată viaţă. 

Nu degeaba am adus vorba de măselele de minte, chiar am păţit-o. Mi-era frică de tot, de la mirosul ăla de la stomatolog, până la sunetul frezei, dar adevărul e că-n zilele noastre la dentist nu mai miroase ca-n copilăria mea. Şi pentru că-mi era frică, am decis să mă duc. Pentru că asta fac de câţiva ani buni. Mă provoc să încerc tot felul de chestii de care mi-e frică. Am găsit un dentist grozav şi am mers la el în fiecare săptămână, timp de câteva luni, rezolvând ba una, ba alta, până când la final am aflat că ar fi bine să-mi scot şi măselele de minte. Toate trei, că de una scăpasem mai demult. Dacă cineva mi-ar fi zis asta acum câţiva ani, aş fi zis că da, sigur, nu mă sunaţi, că vă sun eu, apoi aş fi dispărut de pe faţa Pământului şi la revedere. Pentru că numai o persoană sărită de pe fix şi-ar scoate trei măsele de minte una după alta. Asta aş fi crezut acum câţiva ani.

În schimb anul acesta am zis da, bun, o fac şi pe asta. Ştiţi, s-ar putea să apară nişte complicaţii după extracţii. OK. Complicaţiile au apărut, la fiecare dintre cele trei măsele. Extracţiile n-au fost uşoare, nici săptămânile de recuperare, nici pumnii de pastile. Fără exagerări, două luni am mâncat numai shake de banane. Dar a trecut şi asta, deşi între timp am făcut un fix cu bananele, nu mai renunţ la ele.

De fapt şi de alte frici am scăpat la fel – înfruntându-le. Uneori chiar funcţionează. Am mers în cele mai aglomerate locuri şi în cele mai mari pieţe, am trecut pe sub toate reclamele, am traversat bulevardele, am urcat în lifturi, am zburat cu avionul şi în ultima vreme am rezistat tentaţiei de a-l întreba pe Google ce boală am. De fapt nici la spital nu m-am mai prezentat singură cu suspiciunea de apendicită de ceva timp. Oricum de cel puţin un an. 

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.