Două săptămâni pe an pierdute căutând prin e-mailuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii sunt stresaţi de numărul mare de mesaje primite zilnic
Angajaţii sunt stresaţi de numărul mare de mesaje primite zilnic

Angajaţii sunt stresaţi din pricina poştei electronice, primind în medie 36 de mesaje pe zi. Citirea acestora aduce companiilor piarderi de 1.400 de euro pentru fiecare salariat.

Viaţa angajaţilor într-o companie este foarte des încurcată de e-mailurile ­numeroase pe care le primesc şi pe care trebuie să le sorteze. Astfel, un sondaj realizat de o firmă britanică din domeniul administrării muncii, Mindjet, arată că angajaţii primesc în medie 36 de mesaje electronice pe zi, iar lucrul acesta le afectează productivitatea. În plus, spun reprezentanţii companiei, citaţi de cotidianul ­
„The Daily Telegraph", chiar şi un număr mai mic de e-mailuri poate fi un factor de stres suplimentar. 

Cele 36 de mesaje pot ­părea puţine, dar, în momentul în care acestea se adună şi o persoană trebuie să caute prin ele, va avea dificultăţi. Mindjet spune că în fiecare zi sunt risipite 21 de minute doar căutând prin căsuţa de poştă electronică. La nivelul unui an întreg, două săptămâni sunt folosite stând cu ochii în mesaje primite şi trimise pentru găsirea informaţiilor esenţiale. Angajaţii recunosc că acest lucru le schimbă starea: două treimi dintre cei 2.000 de respondenţi au declarat că munca le este afectată de activitatea de sortare şi de căutare, iar 10% au spus că se simt asaltaţi de prea multe responsabilităţi „administrative".

Asimilăm greu informaţiile digitale 

Pe lângă timpul consumat şi stresul care se adună, ­e-mailurile au şi o influenţă economică negativă asupra companiilor. La nivelul salariilor medii din Marea Britanie, ţara unde a fost realizat studiul, pe an fiecare angajat „plăteşte" cele două săptămâni cu peste 1.400 de euro. Această sumă vine din pierderile adunate în timpul petrecut căutând prin e-mailuri. La această activitate se adaugă şedinţele şi convorbirile telefonice: o şedinţă şi minimum cinci telefoane zilnice.

„Studiile recente au arătat că locurile de muncă în care trebuie realizate mai multe sarcini în acelaşi timp afectează creierul. Oamenii încearcă să proceseze ­e-mailuri, site-uri şi documente, iar asimilarea este mai dificilă din această cauză", spune unul dintre consultanţii Mindjet, neurobiologul Mo Costandi.

21 de minute pe zi sunt petrecute căutând mesajele pierdute în căsuţa de poştă electronică.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite