Dormi pe burtă? Eşti sufletul petrecerilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă adormi cu faţa în jos, cu mâinile în jurul pernei şi cu capul întors într-o parte, probabil eşti sufletul petrecerilor.
Dacă adormi cu faţa în jos, cu mâinile în jurul pernei şi cu capul întors într-o parte, probabil eşti sufletul petrecerilor.

Atunci când dormim, ne întoarcem pe o parte şi pe alta, însă mai mereu revenim în poziţia de somn preferată. Psihologii susţin că acest lucru spune multe despre personalitatea noastră. Hai să aflăm ce!

Banala poziţie în care adormi poate dezvălui o mulţime de lucruri interesante despre caracterul tău.

Specialiştii au descoperit că există peste 30 de poziţii de somn, însă şapte dintre acestea sunt cel mai frecvent întâlnite, fiecare dintre ele fiind asociată cu un tip de personalitate. Aşadar, spune-mi cum dormi, ca să-ţi spun cine eşti!

1. Cu faţa în jos - vrei să deţii controlul

Dacă adormi cu faţa în jos, cu mâinile în jurul pernei şi cu capul întors într-o parte, probabil eşti sufletul petrecerilor, o persoană care se află în centrul atenţiei.

Pe de altă parte, suporţi cu greu criticile şi te lupţi pentru a-ţi susţine punctul de vedere. Ai putea avea şi tendinţa de a deţine controlul asupra celor din jurul tău.

2. Poziţia fetus - eşti vulnerabil

După cum îi spune şi numele, această poziţie seamănă cu cea a copilului în uterul mamei: stai pe o parte, genunchii îi ţii aduşi la piept şi îţi îmbrăţişezi picioarele cu mâinile.

Poziţia fetusului semnifică faptul că deşi la suprafaţă pari a fi o persoană dură, de fapt eşti sensibil şi nesigur pe tine. Poţi fi uşor timid atunci când cunoşti o persoană, dar te relaxezi în scurt timp.

Citeşte articolul integral, pe clicksănătate.ro.

Citeşte şi:
Bârfitul, remediu antistres

Cum să-ţi îmbunătăţeşti memoria

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite