Din canale, pe scenele lumii

Marius Şerbănică (28 de ani) şi Natalia B. (15 ani) sunt artişti de circ ai Fundaţiei „Parada“. În ciuda datelor de destin – Marius a crescut în orfelinate, Natalia în case părăsite, lângă părinţi dependenţi de droguri, ei sunt admiraţi de public în turnee internaţionale. La Fundaţia „Parada“, copiii din medii şi familii dezorganizate au şansa să înceapă o viaţă nouă. Una în care sunt aplaudaţi la scenă d

Ştiri pe aceeaşi temă

„Mă numesc Marius, am 27 de ani şi am trăit pe străzi. Asta după ce am fugit din mai multe orfelinate. Mă duceam pe stradă ca să scap din... infern, cum se spune. Dormeam în Gara de Nord, în sala de aşteptare. Mai ajutam pe la magazine... Mai sunt fântânile alea unde mă mai spălam. Venea razia şi te lua şi te ducea înapoi la cămin. Acolo te băteau cum ajungeai. Seara când dormeai îţi dădeau foc la picioare, puneau beţe de chibrit între degete şi le aprindeau. Sau puneau o albie cu apă în faţa patului şi te trăgeau jos din pat direct în apă. Nu ştiu nimic despre părinţii mei. Am întrebat, dar nu mi-a spus nimeni." 

Marius este printre primii copii de succes ai acestui proiect Foto: Lucian Muntean

PARADA"

Imobilul acesta portocaliu are două etaje şi mai multe uşi. Majoritatea deschise. Pentru că se circulă mult, copii, adolescenţi, părinţi, cu toţii sunt pe treptele de la intrare sau dintre etaje, sau în faţa televizorului din camera centrului de zi. Sau la masă. Sau jos, la demisol, la repetiţii, cu Marian şi doamna Flori. La televizor ei lasă de obicei pe un post cu muzică, şi curticica Fundaţiei „Parada" - unde copiii străzii sunt recuperaţi prin ceea ce se cheamă „circ social" - pare din stradă un sediu destinat petrecerilor neîntrerupte.

Muzica asta dată la maximum acoperă ceva. Poate faptul că cei care o ascultă se pot gândi aiurea în timpul ăsta. Sau poate că aşa nu se mai gândesc la nimic. Cine ştie ce e în mintea acestei mame, care acum alăptează pe băncuţă, cu privirea absentă, sau a fetiţei de 4 ani, cu picioruşele întinse în pragul sălii de repetiţii? Are părul ud, a făcut baie, şi priveşte fascinată la fetiţele mai mari care jonglează cu mingi colorate, sub îndrumarea doamnei Flori.

Împreună cu Miloud Oukili, francezul care, impresionat de drama copiilor străzii, s-a decis să înfiinţeze Fundaţia „Parada“

„Dacă îi vezi pe scenă nu ştii că sunt din canale. Pentru că muncesc foarte mult şi sunt talentaţi. Eu am fost balerină şi acrobată 30 de ani, apoi am fost instructor pentru copii, la gimnastică. Am ajuns din întâmplare la Parada, şi n-am găsit diferenţe între copiii care vin aici şi cei cu care lucram înainte. Am făcut cu ei turnee în Franţa, Italia, Germania, am fost foarte aplaudaţi unde am mers. Şi ei văd realizările şi vin în continuare la repetiţii. Deşi... e greu. Se întorc în mediul ăla, droguri, mizerie... Ştiţi cum mi-i iau pe ăştia mici de nu-i lasă? Anturajul, familia... Eu fac cu ei un progres incredibil trei săptămâni şi pac!, mi-i ia! Nu mai vin o săptămână la repetiţii. (spre copiii din sală) L-aţi mai văzut pe Dumitru, copii?" (în cor) „Nuuuu". (una dintre fetiţe, prinzând mingile din aer) „A venit săptămâna trecută. Şi l-am întrebat dacă mai vine şi nu ne-a dat niciun răspuns."

În sala asta de la demisol, cu salteaua pentru săriturile de acrobaţie şi cutia de carton cu materialele colorate pentru spectacol, adusă în fiecare dimineaţă la ora nouă de la etajul 1, din camera pe care scrie „Artistic", în sala asta se întâmplă miracole. Copiii străzii, copiii din canalele Bucureştiului, se scutură de mirosul rânced, impregnat din ţevile înfierbântate, (prin care ajunge apa caldă la noi, în apartamente), uită de aurolac, de şobolani, de privirile noastre scârbite, atunci când ne trec prin faţă şi ne strică ziua, şi se transformă în artişti de circ, în performeri. Încep să arunce mingii colorate în aer, şi apoi învaţă să le prindă pe toate. Este primul lor bilet spre o altă viaţă. Marius a fost unul dintre aceşti copii.

MARIUS

„Primul meu spectacol a fost la Veneţia. Am scos prima minge pe gură în faţa a 11.000 de persoane, era piaţa plină. Am învăţat să jonglez la mingi, dar cel mai mult şi mai mult îmi place să fac magie. Nu ştiu, cred că-mi place să-i las pe oameni cu gura căscată. Pe copii, mai ales. Şi ei să se ridice şi să aplaude."

Fugit din orfelinat, alungat de Poliţie din Gara de Nord, Marius a nimerit acum 18 ani (era un copil de 10 ani) în faţa unor corturi de campanie, între Gara de Nord şi Basarab. S-a apropiat. A întrebat în stânga şi în dreapta. Era o fundaţie care se ocupa de copiii străzii, le dădea mâncare caldă - gătită acolo, lângă cort, şi era un tip, care vorbea o limbă ciudată, care se juca cu cercuri colorate, cu mingi, împreună cu copiii.

Marius, în timpul unei reprezentaţii de magie

Marius nu ştia că tocmai intrase în scenariul romantic a ceea ce avea să devină în curând Fundaţia „Parada": un tânăr francez venit într-o vacanţă în România, rămâne impresionat de dramele copiilor străzii din Bucureşti şi decide să rămână, să încerce să facă ceva pentru ei. Miloud Oukili era proaspăt absolvent al unei prestigioase şcoli de circ şi a avut ideea genială de a folosi circul ca metodă de integrare în societate a copiilor străzii. Mai târziu, nasul lui roşu, cu care i-a întâmpinat şi atras pe Marius şi pe alţii ca el, a devenit o emblemă a Fundaţiei, înfiinţată patru ani mai târziu, în 1996: „Un nas roşu împotriva indiferenţei".

„«Noi vrem să te ajutăm», mi-au zis, şi de atunci m-am schimbat foarte mult. Cu timpul m-au cazat la un apartament social, la Şerban Vodă. Puteam să mă odihnesc. Să fac baie. Să fiu curat şi să am pe ce să pun capul. Am făcut spectacole, am mers în turnee şi am învăţat cum să fiu într-o societate, să fiu cu toţi oamenii în rând, să nu mai fugă de mine când sunt într-un mijloc de transport, «hai, băi, coboară jos, că puţi!». Eşti un om, ai o inimă la fel ca şi ei. Nu că ei sunt mai sus şi noi suntem mai prejos. Înainte te sclăvea, îţi arunca resturile şi tu le mâncai. Acum s-a schimbat. Te aşezi frumos, bei cu ei un suc, mănânci cu ei, e altă viaţă. Nu mai eşti un câine pentru ei, eşti un om." 

Spectacolul

Marius este un artist extraordinar, spune Ionuţ Jugureanu, directorul fundaţiei. Are spectacolul în sânge şi face show în stradă din nimic. A făcut stagii de magie cu celebrul magician Mago Sales, a învăţat trucuri, a învăţat cum să-şi facă spectaculos apariţia în scenă, cum să iasă din scenă.  A fost cu Miloud la un renumit festival de circ din Franţa, unde au susţinut împreună un spectacol. „Doar eu cu Miloud am fost. Două ore a durat spectacolul nostru. Jonglerii, magie... Ne-a dat în direct în toată Franţa.

Vreau să zic că nouă ne-a dat clovnul de argint, ca premiu, iar sala s-a ridicat în picioare." Marius a fost director artistic în cel mai recent turneu în străinătate al fundaţiei - a condus ateliere pentru copii, pe care i-a învăţat să jongleze. A câştigat bani şi se întreţine singur: îşi plăteşte o gazdă, îşi cumpără cele trebuincioase. Vine la repetiţii, performează alături de ceilalţi în spectacole, o face pe clovnul, face acrobaţii, face copiii să râdă... Şi, la un moment dat, clachează.

"Cel mai mult îmi place să fac magie. Nu ştiu, cred că-mi place să-i las pe oameni cu gura căscată. ''
Marius magician

„Nu-mi place să iau exemplu prost"

„Mama a fost pe heroină jumătate de an, acum s-a apucat de etnobotanice. Astea-s mai periculoase. S-a luat de la unu' de 23 de ani, a zis că doarme o noapte la noi în casă şi n-a mai plecat. Când ne-a dat pe noi afară din casă era toată familia cu droguri. Tata ia de 15 ani. Stăteau lângă mine şi se drogau. Eu nu m-am apucat. Unchiu-meu mi-a băgat odată punga de aurolac în gură şi eu l-am scuipat în faţă - era naşpa chestia aia! (se strâmbă). Am început să plâng şi m-am dus la tata şi i-am spus. Nu-mi place să iau exemplu prost."

O scenetă cu Marius actor principal, în faţa publicului adunat într-o piaţă din Italia

Primul lucru pe care îl vede şi un orb la Natalia este faptul că e incredibil de frumoasă. La 15 ani, corpul ei dospeşte, dar e mai mult decât atât: are atitudine. Chiar cu papucii ăştia din pluş, în culori ţipătoare. „Alţii n-am. Mi s-au rupt sandalele", spune în timp ce merge agale pe stradă, dar nu ca o scuză, Natalia nu se scuză în faţa nimănui.

Locuieşte într-o casă părăsită, împreună cu mama, tatăl, amantul mamei - ăla care n-a mai plecat - şi, până de curând, cu ceilalţi opt frăţiori mai mici. Acum cinci dintre ei sunt la centre de asistenţă socială - nu reuşesc să hrănească atâtea guri. De fapt, părinţii nici nu se prea străduiesc. Sunt mai mereu beţi, drogaţi, se bat sau se ceartă. „Meciuri!", spune Ionuţ Jugureanu, directorul „Parada". „Da, meciuri", încuviinţează Natalia. Fata este familiară cu Jugureanu şi îşi ştiu reciproc poveştile foarte bine.

„Natalia are o personalitate foarte puternică, nu e influenţabilă. Poate să stea într-un mediu periculos fără să facă imitaţie", spune Jugureanu. Aşa a şi reuşit să se ţină atâţia ani de repetiţii, să vină dimineaţa la sediul Fundaţiei, să meargă apoi în turnee de circ internaţionale. În ultimul timp însă, programul ei de disciplină a sărit în aer. N-a mai dat pe la Fundaţie. „Mă trezesc târziu, pe la unu jumătate, două. Repetiţiile sunt dimineaţa, nu mai ajung la ele." Jugureanu o pune la curent cu ultimele noutăţi de la Fundaţie. „Marius a dispărut de ceva timp, n-a mai dat pe la «Parada», şi l-a găsit doamna Flori în tramvaiul 32." „Da?", întreabă fata, cu gândurile aruncate dincolo de geam.

CRIZA

„Eu l-am găsit, întâmplător. Era în tramvai. Trist, amărât. «Ce-i cu tine, de ce n-ai mai venit, te-ai gândit la mine că sufăr, că plâng? Hai că ne aşteaptă domnul director!», i-am spus", povesteşte doamna Flori cum a dat de Marius. Doamnele de la unitatea mobilă - asistenţi sociali cu ani de experienţă în spate, care ţin legătura cu cei din stradă şi din canal, nu au reuşit să dea de el. Pentru că, dacă în cazul celorlalţi care dispar ţâşneşte o informaţie de la un cunoscut sau prieten, în cazul lui Marius nu au avut de unde să ia vreun indiciu. „Problema lui este că e foarte singur. Nu are familie, nu are prieteni", spune Iuliana Dobrescu, unul dintre asistenţii care coboară în stradă şi acordă primul ajutor. „Este el şi cu el. Sub aspectul acesta de persoană descurcăreaţă, veselă, este multă disperare şi singurătate."

Recăderile, cum se numesc în limbaj de specialitate, sunt normale, şi, explică Iuliana Dobrescu, chiar dacă mulţi dintre ei pleacă, la un moment dat, când le ajunge cuţitul la os, se reîntorc - pentru că i-au memorat pe oamenii care le-au întins o mână de ajutor. „Noi când avem o depresie ne luăm concediu. Avem prieteni, avem familie. Ei sunt singuri. Îmi aduc aminte odată. A fost un scandal, nu mai ştiu de la ce, era şi Marius. Şi a început să strige în Fundaţie «Vreau dosarul meu! Vreau dosarul meu! ».

Natalia, în timpul unui spectacol în Franţa  Foto: G. Loisy

S-a dus la dulap, a luat dosarul, îl ţinea strâns la piept şi plângea. Voia să-l distrugă. Toată viaţa lui era într-un nenorocit de biblioraft! Momentul acela a fost groaznic. M-am dus şi l-am strâns lângă mine, şi m-am gândit atunci dacă în viaţa lui a avut un moment în care cineva l-a luat pur si simplu în braţe."Acum Marius e bine. S-a mai „reparat", cum spune el,  în sânul fundaţiei, şi-şi pregăteşte noile numere de magie.

O baghetă magică

Există lucruri pe care Natalia nu le-a spus şi pe care le recunoaşte doar uneori, în faţa anumitor persoane. Adina Ştefan, asistent social la „Parada", explică: „Ea câştiga bani din filmări şi spectacole şi îi cheltuia pe lapte şi Pampers pentru frăţiorii ei. Au fost zile când nu putea să vină la antrenamente pentru că maică-sa dispărea şi nu avea cine să stea cu cei mici. Am fost în turnee în care a fost şi Natalia - suna zilnic la mamă şi întreba ce fac frăţiorii, ce face tatăl. Problema este că nimeni nu investeşte în toată familia, atâta timp cât acolo e vorba de droguri. Şi ea nu vrea să renunţe la familie, ca să îi fie ei bine, şi să-i ajute poate mai târziu".

În acest moment există riscul ca Natalia, frumoasa Natalia, cu ochii ei mari, scăpărători, cu tot talentul ei, să rămână în casa aceea dărâmată de la Izvor, şi undeva, în aer, acum, stă dezechilibrată o balanţă. E nevoie de ceva, e nevoie de o baghetă magică. „La stagiul ăsta de magie", începe Marius, „am învăţat cum intră magicianul în scenă. Cu fum! Cu flăcări! E importantă intrarea. Dă bine la public. Deci neapărat flăcări sau artificii! Iar la sfârşitul spectacolului, se face o flacără mare-mare, şi eu am dispărut! Iar hainele îmi rămân pe scenă!"

"Unchiu-meu mi-a băgat odată punga de aurolac în gură şi eu l-am scuipat în faţă - era naşpa chestia aia!''
Natalia artist de circ

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: