Despre pictură ca terapie – sau ce poţi afla pictând fără ca nici tu să ştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe o stradă de lângă Piaţa C.A. Rosetti, într-un apartament dintr-un bloc interbelic, ascuns de forfota oraşului, Sara, Kaan, Tamer şi Vlad, patru copii zâmbăreţi şi plini de energie, îşi amestecă de zor pensulele în borcane de culori acrilice în nuanţe de verde pal, roşu, violet, bleu şi galben-auriu.

„Bogdan, e bine?”, întreabă Tamer, în vârstă de 9 ani, în timp ce desenează cu un bleu ciel ultimele porţiuni albe de pe planşa proptită de şevalet. În peisajul său, un pescar aflat într-o barcă verde tocmai a prins un mic pestişor auriu, iar în stânga, un copac înalt, costeliv, galben, îşi îndreaptă ramurile către cer. „Da, Tamer, e foarte bine. Ce-ai zice să mai punem puţină culoare pe trunchiul copacului?”, îl îndeamnă pictorul sibian Bogdan Mihai Radu, specializat în art-terapie, ale cărui creaţii plastice sunt comparate de criticul Irina Cajal cu cele ale maestrului Corneliu Baba.

Recent întors din orasul Vitré, din vestul Franţei, după un vernisaj intitulat „Parfum de murs”, a doua expoziţie internaţională din cariera sa, pictorul Bogdan Mihai Radu, în vârstă de 34 de ani, primeşte aproape zilnic în atelierul său copii, adolescenţi, studenţi, cupluri, oameni simpli care vor, indiferent de talent sau de cunoştinţele pe care le posedă despre artele plastice, să picteze şi să se redescopere pe sine.

„Sunt de exemplu copii care nu prea se exprimă, nu prea vorbesc, ceea ce îi face să ezite în a folosi culori. Art-terapia te ajută să-ţi exteriorizezi trăirile, să comunici prin artă. Alţi copii nu-şi pot concentra atenţia, pictează foarte rapid, haotic, iar eu le propun tot felul de teme, să-i stimulez puţin să-şi concentreze atenţia: cuburi, flori, să respecte un contur. E greu pentru ei, e obositor, mai ales la început, dar îi ajută. Sunt bucuroşi că îşi pot picta lumea lor interioară, povestea lor”, spune Bogdan Mihai Radu.

Îmi place să pictez pentru că nu trebuie să mă duc la şcoală”

Mă întorc la Tamer după un răgaz de o jumătate de ceas, timp în care şi-a terminat desenul cu pescarul, pestişorul auriu şi copacul înalt. Acum îl găsesc la o masă pătrată din lemn pictând pe o foaie colorată conturul unei vaze cu flori.

- N-o să-mi iasă ca asta, spune el despre un alt desen din care se inspiră.

- Tamer, de ce îţi place să pictezi?, îl întreb ca-ntr-o joacă.

- Îmi place să pictez pentru că nu trebuie să mă duc la şcoală sau să fac teme.

- De ce nu vrei câteodată să te duci la şcoală sau să faci teme?

- Pentru că doamna ne dă multe de făcut: să învăţăm pe de rost, să scriem de zeci de ori ceva, îmi spune Tamer, elev în clasa a III-a.

image

Desenul celuilalt, curajul tău

Debutul în pedagogia de recuperare a venit pentru pictorul Bogdan Mihai Radu acum 12 ani, în oraşul său natal, Tălmaciu, din Sibiu, atunci când ajuta copiii cu dizabilităţi dintr-un centru de plasament să-şi exprime gândurile şi emoţiile în faţa şevaletului. După câteva luni de voluntariat, se înscrie la colegiul Friedrich Müller, specializându-se în art-terapie.

„Mi s-a părut interesant să observ cum acei copii cu probleme aveau un curaj fantastic să pună culoare pe pânză. Doar ei ştiau ce fac, aveau lumea lor. Erau copii cu autism, alţii cu sindromul Down. Era de exemplu un băiat care picta motorete şi căţei, dar pe pânză erau doar pete de culori. Mă fascinau. Îmi dădeau efectiv curaj să abordez şi eu noi tipuri de compoziţii. Eu gândeam înainte tabloul şi îmi lipsea acel curaj spontan al lor”, mărturiseşte pictorul.

Dorinţa de a inventa o nouă culoare

Cu mânecile unui bluze gri suflecate, Kaan, în vârstă de 11 ani, cel mai mare copil din grup, cercetează atent albume cu picturi, printre care şi ale lui Cézanne. Stă în genunchi, lângă şevalet, şi se gândeşte ce să-i deseneze mamei de ziua ei. Vorbeşte puţin, poate şi deoarece ochii lui s-au oprit deja la o pagină ce înfăţişează o glastră cu trandafiri stilizati, pe un fond roşu. „Ştiu să fac maşini, dar acum o să fac şi nişte flori”, spune Kaan în timp ce se ocupă migălos de creaţia sa, de dragul mamei.

Pe lângă cei mici care îi calcă pragul în fiecare sâmbătă, Bogdan Mihai Radu s-a întâlnit în atelierul său cu adulţi din cele mai diverse domenii: contabili, avocaţi, psihologi.

image

„Fiecare vrea altceva, fiecare are o altă poveste. Acum un an, o doamnă venise la cursurile de pictură pentru a-şi termina tablourile pe care le începea acasă. Voia să o ajut doar ca să semene cu ale mele. Apoi le vindea. Nu voia să înveţe să picteze cu adevărat. Vindea însă picturile pe internet, la preţuri mici, dar reuşea. Nu mă deranja, era haioasă. Altcineva, de cum a intrat, mi-a spus că vrea să inventăm o culoare nouă. I-am explicat că nu se poate. Altădată, o domnişoară mi-a zis că doreşte să picteze doar ca să-şi facă gelos iubitul”, povesteşte Bogdan Mihai Radu.

Exorcizarea abstractului din om”

Înainte sa-mi iau la revedere de la grupul de copii din această după-amiază, fac cunoştinţă cu un alt vizitator si cursant al pictorului sibian: Sofia Dumitriu, psiholog, ajunsă în atelier nu pentru şedinţe sau discuţii legate de domeniul său de activitate, ci pur si simplu pentru relaxare.

„Am venit după o zi plină, aproape că n-aveam chef de nimic. I-am şi zis lui Bogdan: tu stai acolo, eu mă joc cu pensulele şi culorile. I-am spus că nu vreau lecţii, ci vreau să mă joc. E un blocaj pe care îl avem la început. Mulţi zic că «n-am talent». Dar nu pentru talent eşti aici. Am vrut să văd ce iese, pur şi simplu. Şi jucându-mă aşa cu culorile, m-a relaxat teribil. Eu în general sunt un mare militant al exprimării artistice. Descoperi nişte lucruri senzaţionale despre tine”, povesteşte psihologul Sofia Dumitriu, specializată în dezvoltare personală.

„Pictura este o formă de exprimare, care este necesară, pentru ca altfel înnebuneşti. Le ai pe toate în tine, e frica de vulnerabilitate, să te exprimi, că vei fi judecat. Sunt nişte frici normale ale omului. Eu îi spun «exorcizarea abstractului din om». Viaţa noastră interioară este abstractă, gânduri, sentimente, de aceea avem nevoie să le exprimăm fizic şi concret, de la sport, dans, la muzică, pictură, fitness”, mai spune Sofia Dumitriu.

image

În viitor, pictorul Bogdan Mihai Radu îşi propune să îi facă pe cei mici să comunice şi mai mult, nu doar în faţa şevaletului, ci şi faţă-n faţă, dorind să organizeze in acest sens o expoziţie în care cei mici să-şi expună creaţiile unii în faţa celorlalţi.

„Vreau să pot organiza după 3 luni, 6 luni, o întâlnire cu toţi elevii. Am avut o expoziţie asemănătoare în Sibiu, pe când făceam şcoala, şi eram practicant în centrele de plasament, însă în Bucureşti n-am avut încă. Imi doresc să fac asta. Să-i chem pe toţi, să se cunoască între ei, fiecare ce a pictat, cu evoluţia fiecăruia”, îşi descrie intenţiile Bogdan Mihai Radu.

Conceptul de terapie prin artă datează din anii 1940, atunci când artistul britanic Adrian Hill a realizat ca prin intermediul imaginilor şi desenelor se eliberează energia creativă a pacienţilor care pot suferi de anumite tulburări, imposibil de transmis prin cuvinte. Hill şi-a dat seama de acest lucru pe propria piele atunci când se afla internat în spital, apoi a condus numeroase ateliere pentru alţi pacienţi. În 1945 publică prima carte dedicată acestui domeniu: „Arta versus Boală”. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite