Despre concubine, bărbaţi libidinoşi, mititei, jazz şi snobi boemi

Într-una din promenadele mele zilnice între casă (Piaţa Unirii) şi „birou” (Piaţa Muzeului), aflate – pentru cei ce nu cunosc centrul vechi al Clujului – la mai puţin de 200 de metri, mă întâlnesc cu un vechi amic, fost coleg de facultate. Era cu soţia, doamna T., o femeie frumoasă, uşor trecută de 30 de ani.

N-o cunoşteam. Se fac introducerile. „R., concubina mea”, îmi prezint eu însoţitoarea. Doamna T. se fâstâceşte, apoi nu-şi poate reprima săgeţile din priviri. Schimbăm câteva replici afabile – noi, bărbaţii –, salutăm şi plecăm.

Într-o altă seară, la un pahar cu un alt amic, acesta îmi zice cu aer uşor preţios că el merge an de an la Festivalul de Jazz de la Gărâna. Îi spun că e un snob boem şi sare ca ars. Îl jignisem. Se supără – fireşte – şi el.

S-a întâmplat să mă ocup primăvara trecută de organizarea unui festival de jazz. Problema e că eu nu mă prea omor după jazz. Îmi plac însă enorm blues-ul, vinul, lumea bună, mondenităţile cu ştaif. Motiv pentru care le-am şi adăugat, „rotunjind” evenimentul. 

E limpede, sunt şi eu un snob. Mi-ar fi plăcut să fiu (poate cu un alt deznodământ) „Marele Gatsby”, de pildă, că tot era la mare modă filmul în acea perioadă.

Tot în vremea festivalului pomenit, un stimabil tânăr domn, organizator a unei alte manifestări de gen, concurentă – în opinia dânsului, deloc adevărat în a mea –, mă acuză într-o discuţie privată, epilog al încercării mele de a stabili un firesc şi simbolic parteneriat, că i-am furat conceptul, care în esenţă consta în marea descoperire a unei alternative la „cultura mititelului şi a berii”. 

L-am liniştit, anunţându-l că eu nu renunţ aşa uşor la mititeii mei, care vor fi cât se poate de prezenţi la festival, alături de alte bunătăţi. Sunt făcuţi „în casă”, sunt delicioşi şi – în plus – fac parte din bagajul cultural al acestui popor (chiar dacă nu sunt o invenţie românescă). Un amic, mare cunoscător şi pasionat de vinuri şi jazz, îi recomandă cu un „Pasion de Bobal” roşu şi muştar de Dijon (nu am servit, totuşi, bere, o băutură prea frivolă pentru o atmosferă ca cea pe care mi-am dorit-o şi pentru terasa superbului Cazino clujean).

Deunăzi cineva mă face libidinos pe un forum (nu, nu pe „Adevărul”"). Mă supăr, îl înjur în sinea mea şi mă pregătesc s-o fac şi acolo, virtual, dar aprig. Am însă inspiraţia să arunc înainte un ochi în DEX şi să citesc: „libidinós, -oásă - adj. senzual, lasciv; înclinat spre desfrâu. (< fr. libidineux, lat. libidinosus)”.

Wow! Aşadar, nu m-a făcut scârbos sau greţos, sensuri pe care le dădeam eu termenului înaintea fericitei documentări?! Admit, în varianta "DEX", sunt un libidinos sadea!

Renunţ deci să-l mai înjur şi caut şi celelelate cuvinte „grele” menţionate, pentru un binevenit „refresh”: „snob, -oábă - s.m. şi f. Persoană care admiră fără rezervă tot ceea ce este la modă. [< fr., engl. snob”. „concubinaj, s. n.Convieţuire a unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; căsătorie nelegitimă.”.

Mda. Cred că deţinem cu toţii o doză de snobism, mai mică sau mai mare, mai mult sau mai puţin conştient, chit că nu ne place defel cum sună şi avem tendinţa greu reprimabilă de a da conotaţii profund peiorative cuvântului, ca de altfel şi altor noţiuni evocate. 

Mai mult, cred că „snobii boemi”, adesea blamaţi nemeritat, duc pe umerii lor, într-o bună măsură, cultura universală. Fără mecenatul lor „impur” şi vanitatea aferentă, doar cu „publicul cult”, cu melomanii şi cu boemii „puri”, sau cu anemicele subvenţii bugetare, s-ar cam duce de râpă aproape tot ce înseamnă concert, festival, spectacol public, cultură, în general.

Haideţi să mărturisim şi că suntem, noi bărbaţii, în marea noastră majoritate, niţel libidinoşi (sau am vrea noi...), chiar dacă nu ne manifestăm „concret” şi nu vom recunoaşte niciodată public acest lucru, în ruptul capului! 

Sau că trăim, mulţi dintre noi, în concubinaj şi nu e vina noastră că în limba română nu există un sinonim care să descrie complet această „stare civilă” cvasi-răspândită, cât se poate de firească în lumea modernă. Sau că noţiunea a căpătat odinioară sensuri negative şi – iată – perene, de pe vremea când societatea în ansamblul ei respingea o astfel de relaţie, atât de banală în ziua de azi.

Închei într-o notă optimistă, pozitivă, de „blues & wine”: trăiască muzica bună, snobii care fac gesturi culturale, mititeii adevăraţi, vinul de calitate, limba română împreună cu „DEX-ul online”, precum şi toţi amicii mei reali sau virtuali care mă ajută permanent să apreciez mai bine toate aceste lucruri şi încă multe altele!