Deodorant sau antiperspirant? Ce să aleg?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În zilele toride, am recurge la orice pentru a scăpa de mirosul transpiraţiei. Dar alegerile pe care le facem ne pot afecta sănătatea, dacă nu ştim ce alte efecte au ele. Află ce diferenţe sunt între un deodorant şi un antiperspirant.

Cele mai multe antiperspirante din comerţ conţin săruri de aluminiu, ­care interacţionează cu electroliţii din transpiraţie şi, împreună, formează o peliculă ce împiedică glandele sudorale să secrete lichidul specific.

Blocarea transpiraţiei face ca toxinele rezultate din metabolism să nu mai fie eliminate prin pielea axilelor, aşa cum ar trebui. Consecinţa? Ele se acumulează în zona axilelor şi pot duce, în timp, la apariţia unor tumori la nivelul sânilor.

Atenţie la aluminiu şi la parabeni!

Experimentele de laborator au arătat că sărurile de aluminiu se absorb în piele şi au potenţial cancerigen pentru ţesuturile mamare. De aceea, produsele care conţin săruri de aluminiu nu sunt prea indicate. Cea mai mare concentraţie de asemenea săruri se găseşte în antiperspirantele sub formă de stick. Deodorantele, în schimb, nu conţin săruri de aluminiu, însă multe mărci au în compoziţie alte substanţe cu potenţial nociv, cum sunt parabenii, conservanţi care se găsesc pe etichetă sub diverse denumiri: methyl­paraben, ethylparaben, propyl­paraben, butylparaben, isobutylparaben.

Multe dintre antiperspirante conţin şi ele aceşti parabeni, care sunt asociaţi cu un risc de îmbolnăvire. Deodorantele permit „eliberarea" transpiraţiei, dar conţin substanţe care, pe de o parte, maschează mirosul cu diverse parfumuri, iar pe de alta distrug bacteriile ce produc mirosul neplăcut când vin în contact cu transpiraţia. Un alt dezavantaj: majoritatea conţin alcool, iar acesta usucă excesiv pielea de la nivelul axilei.

Dacă totuşi foloseşti un antiperspirant cu săruri de aluminiu, nu-l aplica în exces şi renunţă la el dacă ai o rană pe piele.

Există opţiuni naturale

Tocmai din cauza acestor riscuri, producătorii de cosmetice s-au străduit să ofere variante naturale, organice. Există acum în comerţ, inclusiv în România, o multitudine de deodorante şi de antiperspirante fără aluminiu şi ­fără parabeni, care conţin extracte din plante şi substanţe naturale şi care nu prezintă niciun pericol pentru sănătate. Poţi încerca deodorantul cristal sub formă de stick Alvin Connor de la Rangali (1), preţ: 43 lei, cu ingrediente naturale ce împiedică dezvoltarea bacteriilor pe pielea axilelor. ­

Fără parabeni, fără alcool şi fără săruri de aluminiu care să blocheze porii, deodorantul ­roll-on Green People de la Rangali (2), preţ: 39 lei, conţine ulei de rozmarin, care împiedică formarea bacteriilor. O alternativă naturală este şi deodorantul roll-on DeoDry Aqua de la The Body Shop (3), preţ: 27 lei, sau, sub formă de stick, DeoDry Cool&Zesty de la The Body Shop (4), preţ: 27 lei. Dacă preferi deodorantele sub formă de spray, ai ca variante deodorantul Florame de la Natural Paris (5), cu uleiuri esenţiale de lemn de trandafir, preţ: 53,13 lei, sau spray-ul cu uleiuri esenţiale de citrice de la Weleda (6), preţ: 25,5 lei. Şi bărbaţii au la dispoziţie deodorante bio, aşa cum este cel cu bilă Florame de la Natural Paris (7), preţ: 53,13 lei, care conţine substanţe naturale antibacteriene.

Specialistul nostru
Prof. dr. Anca Zbranca
medic specialist dermatologt

image

Antiperspirantele au o acţiune nenaturală asupra organismului, glandele sudoripare fiind făcute pentru a elimina substanţele nocive din organism şi pentru a echilibra termic corpul. Transpiraţia este extrem de necesară şi, în loc să o oprim, ar fi preferabil să-i înlăturăm doar mirosul, utilizând deodorante în loc de antiperspirante.

Oprirea temporară a secreţiei sudorale poate duce la inflamaţii şi la infecţii precum hidrosadenita şi foliculita axilară, dar şi la colorarea inestetică a axilei în gri-negru din cauza sărurilor de aluminiu, nemaivorbind despre studiile care arată că aceste săruri sunt implicate în apariţia cancerului de sân.

Atenţie!: Foliculita, inflamaţie a rădăcinii firelor de păr, este favorizată de antiperspirante.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite