De ce torc pisicile şi alte 10 curiozităţi despre pisici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ce torc pisicile. Pisicile sunt animale prietenoase care în momentul care vor să ne atragă atenţia şi să comunice încep să toarcă.

Unul din primele gânduri care ne vin în minte în momentul în care spunem pisică e torsul acesteia. De cele mai multe ori, pisicile torc în momentele în care sunt mângâiate, vor mâncare, chiar mănâncă sau adorm. 

De ce torc pisicile. Semn că se simt bine

Torsul ar putea fi interpretat drept un semn că pisica se simte confortabil, însă există şi alte situaţii în care pisicile torc, cum ar fi momentul în care alăptează. Astfel, se spune că torsul este şi un mod prin care pisica comunică cu puii ei, potrivit pisicata.ro.

De ce torc pisicile: explicaţie ştiinţifică

Oamenii de ştiinţă explică torsul pisicii astfel: creierul pisicii trimite semnale către muşchii laringelui şi diafragmei. Aceştia se contractă şi restricţionează fluxul de aer, pentru ca ulterior să se relaxează pentru a lăsa aerul să treacă iar. Contracţiile au loc la 25-150 de vibraţii pe secundă şi cauzează o scurtă separare a corzilor vocale, fenomen care permite torsului să apară atât în timpul inspiraţiei cât şi al expiraţiei. 

Procesul de toarcere a pisicilor e considerat în primul rând un proces de comunicare, de transmitere a unor mesaje în funcţie de intensitate. De asemenea, e şi un mod prin care pisicile vor să atragă şi atenţia, potrivit todayifoundout.com.

Alte lucruri mai puţin cunoscute despre pisici sunt şi: 

1.Inima unei pisici bate de două ori mai repede decât a unui om;

2.Pisicile au nevoie de o şesime din cantitatea de lumină necesară oamenilor pentru a vedea clar;

3.Pisicile pot distinge culorile, în timp ce căţeii văd bicolor;

4.Pisicile dorm, în medie, 16 ore pe zi;

5.Corpul unei pisici are 230 de oase, în timp ce corpul uman are 206 oase;

6.Spre deosebire de alte animale, pisicile merg pe vârfuri.

7.Cea mai mare rasă de pisici domestice este Ragdoll. Cea mai mica rasă de pisici esre Singapura;

8.Pisica are 24 de mustăţi. Acestea o ajută la măsurarea distanţelor;

9.Pisica poate alerga cu o viteză de până la 48 kilometri pe oră:

10.Pisicile cu ochi albaştri şi blană albă sunt predispuse genetic la surzenie.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite