Pentru că, într-o zi, moartea o să ne despartă şi cu greu o să ne găsim atunci cuvintele, îţi propun să stabilim din timp ce anume vom spune. Detaliat, pe puncte. Dacă eşti de acord, putem să înregistrăm documentul la notar, să fim pragmatici, ca să ştim exact ce va spune unul (cel viu) despre celălalt (cel mort).

Dacă mori tu primul. Eu am să spun despre tine următoarele... Am să relatez cum ne-am cunoscut, de exemplu. Acum nu-mi aduc aminte întâmplarea. Nu-i nimic! Am să evoc momentul când eu mă aflam într-o perioadă de creaţie efervescentă şi tu erai un nimeni. Cu talentul şi generozitatea mea ţi-am deschis o uşă spirituală şi te-am ajutat să evoluezi, să te capacitez, chiar ţi-ai găsit un rost în viaţă. Eu am contribuit la devenirea ta. Eu ţi-am fost modelul. Am să evoc şi o ceartă de-a noastră, ca să nu zică lumea că am fost nişte momâi, am s-o evoc cu umor, cu duioşie, să plângă babele de-o să umfle Dunărea, da, babele care vor fi prezente, că doar nu-ţi imaginezi că la moartea ta vor fi păpuşele, ele n-au timp de un mort ca tine. Cearta aia tu ai pornit-o, pentru că ai fost un catâr încăpăţânat, dar eu am aplanat-o, pentru că am fost mai înţelept. Eu am să mai povestesc câte lucruri n-am putut să fac pentru că tu te-ai prăpădit şi, în final, am să mărturisesc ce planuri mai am şi-o să-mi iau angajamentul să le duc până la capăt, în amintirea ta, pentru gloria mea.

Să înregistrăm documentul la notar ca să ştim exact ce va spune unul (cel viu) despre celălalt (cel mort).

Dacă mor eu înaintea ta. Nu uita ca toate frazele să le începi cu „Eu“! Eu (adică tu), care l-am ajutat pe Barbu, care l-am sfătuit cum să scrie, care l-am ajutat cu prietenia mea (a ta), care i-am suportat toate mizeriile, aducându-l pe calea cea bună, eu care i-am plătit meniurile la McDonald’s, în ciuda faptului că l-am sfătuit să mănânce la regim, să postească şi să nu păcătuiască nici cu mintea şi nici cu trupul. Dar te rog să nu insişti prea mult cu păcate mele, să nu faci gafe, să nu baţi câmpii! Vom clarifica totul la notar. Discursul tău va fi momentul tău de glorie, trebuie să-l pregăteşti cu minuţie, o dată în viaţă ai să ieşi şi tu din anonimat vorbind despre un mort (adică eu), ai grijă!, să nu te compare asistenţa cu „vreun mititel, nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el“, ca în Scrisoarea lui Eminescu, să fie un discurs memorabil, să nu-l ratezi, să nu mă laşi nevorbit!, altfel te dau în judecată, am actul de la notar!

Să ne pregătim discursurile cu cea mai mare seriozitate! Chiar dacă nu ştim absolut nimic despre moarte. Şi nici n-are cine să ne înveţe. Dar să fim împăcaţi (sau măcar să ne amăgim) că cineva va vorbi despre noi la obiect, competent, memorabil, ca să rămânem, un pic, nemuritori... Ah, era să uit! Rugăciunile mele pentru sufletul tău şi rugăciunile tale pentru sufletul meu să nu le trecem în actul de la notar. În lumea noastră, rugăciunile nu mai au nicio valoare.