Cum sună un cântec din Evul Mediu, refăcut după manuscrise vechi din secolul al XI-lea: s-a lucrat 20 de ani la descifrarea melodiei VIDEO

Cum sună un cântec din Evul Mediu, refăcut după manuscrise vechi din secolul al XI-lea: s-a lucrat 20 de ani la descifrarea melodiei VIDEO

Oamenii de ştiinţă vor îmbina partiţiile muzicale redescoperite cu porţiuni din poeziile filosofului roman Boethius FOTO Daily Mail

Un cântec antic, refăcut după simboluri muzicale folosite în Evul Mediu, va fi cântat public pentru prima dată astăzi, 23 aprilie, după ce experţii au lucrat 20 de ani pentru a-l descifra.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Songs of Consolation” (n.r. Cântece de consolare), o melodie refăcută după manuscrise care datează din Evul Mediu, va fi cântată public pentru prima oară în o mie de ani astăzi, 23 aprilie, la Capela Pembroke College, din Cambridge, Marea Britanie. Experţii au lucrat 20 de ani la descifrarea şi interpretarea manuscriselor, care datează din secolul al XI-lea şi care au fost considerate pierdute vreme de 142 de ani. Aceştia vor îmbina partiţiile muzicale redescoperite cu porţiuni din poeziile filosofului roman Boethius, din lucrarea „The Consolation of Philosophy” (n.r. Consolarea Filosofiei), una din cele mai citite lucrări ale Evului Mediu, scrisă în secolul al VI-lea, în timp ce Boethius se afla în închisoare, aşteptând să fie executat pentru trădare. 
 
În urmă cu 1000 de ani, muzica era scrisă în neume, semne muzicale fără portativ, nu în note muzicale, aşa cum se procedează astăzi, şi rămânea întipărită doar în memoria muzicienilor, prin obiceiurile auditive. Reproducerea acestora nu este, aşadar, atât de simplă, întrucât aceste eobiceiuri auditive au dispărut în secolul al XII-lea, tonalităţile rămânând necunoscute publicului. 
 
După mai bine de 20 de ani de cercetări în identificarea unor tehnici folosite în trecut pentru anumite forme de versuri, doctor Sam Barrett, de la Universitatea Cambridge, împreună cu echipa sa, a reuşit să reconstruiască melodii pierdute. 
 
Expertul a cercetat mai multe manuscrise din Evul Mediu, strânse din toată lumea, aplicându-le apoi principii muzicale ale erei. Însărcinat cu reproducerea produsului muzical este grupul Benjamin Bagby of Sequentia. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările