Cum ştiu că mi-am găsit maestrul potrivit?

Care e diferenţa dintre dezvoltare personală şi autocunoaştere? Am nevoie de un maestru pentru a mă descoperi pe sine?

Există din ce în ce mai multe cursuri, ateliere, seminarii de dezvoltare personală, terapie, practici spirituale, autocunoaştere, motivaţionale. Multe dintre ele sunt ţinute de persoane carismatice, convingătoare, fascinante. Unele dintre ele se intitulează speakeri, învăţători, antrenori, consilieri, vindecători, traineri, maeştrii. Cum să aleg dintre atâtea oferte şi titulaturi persoana care mă poate ajuta cu adevărat? Cum ştiu care e maestrul potrivit pentru mine?

Păi e simplu…mă uit în oglindă şi observ dacă îl / o recunosc :-)

Nu a fost mereu atât de simplu. Întâi nu am avut nevoie de maeştrii; ştiam tot ce trebuia să ştiu şi îmi era bine aşa.

Apoi au apărut sau am căutat maeştrii în exterior. Unii m-au inspirat prin ce făceau, alţii prin ce spuneau sau prin prezenţa lor. Cu unii am stat de vorbă o oră, cu alţii am lucrat ani de zile. Unora le-am plătit bani mulţi, alţii n-au cerut nimic. Pe unii i-am rugat să mă ajute, alţii şi-au oferit ajutorul singuri. Era perioada în care mă concentram pe viaţă / lucru / căutare în exterior. Mă gândesc cu recunoştinţă la toate aceste întâlniri.

Cele mai multe mi-au amintit că ştiu deja (la un alt nivel) ceea ce vreau să învăţ de la persoanele respective. Căutările exterioare m-au condus către maestrul interior. Nu pot fi maestrul altcuiva, decât al propriei mele existenţe. Un maestru care e mai degrabă un maistru-muncitor, o combinaţie delicioasă şi paradoxală între cel care ştie deja tot ce este de ştiut (şi viaţa doar îi aminteşte) şi cel care „munceşte” cu graţie în fiecare clipă să trăiască în mod conştient această cunoaştere.

Este ăsta un proces de dezvoltare personală?

„Dezvoltarea personală” e o iluzie a minţii. Dezvoltarea – pentru că nu pot dezvolta ceea ce deja sunt. Şi eu Sunt deja tot ce există, inclusiv ce „doresc” să fiu/dezvolt. Personală – pentru că nu există individ separat de întreg.Tot ce vedem şi percepem în jurul nostru – şi dincolo de asta – e o singură realitate inseparabilă. Mintea e cea care vrea să se dezvolte; nu e mulţumită şi vrea mereu mai mult, vrea altceva. Asta pentru că nu cunoaşte Fiinţa şi crede că există ceva ce ea nu este. Mintea nu poate fi conştientă de sine şi de Întreg; poate percepe doar părţile, fragmentarea.

Pentru asta ce pot dezvolta cu adevărat e capacitatea de a fi conştient de tot ceea ce Sunt. O numesc „autocunoaştere” sau „autodescoperire”, fie ea şi ghidată. Conştienţa propriei existenţe. În direcţia asta mă poate ghida un maestru exterior. Conştientizare – corp, emoţii, senzatii, gânduri, percepţii, stimul-reacţie, observare, respiraţie.

Înţelegerea asta mă ajută să aleg din avalanşa de oferte de programe motivaţionale şi de dezvoltare personală, ceea ce îmi este util. Mă întreb simplu dacă programul respectiv mă ghidează spre practica mea interioară (dincolo de minte), sau dacă urmăreşte să mă „fidelizeze” ca fan sau client pentru următoarele produse ale industriei de gen. În funcţie de răspuns, aleg.   

Toate căutările exterioare duc spre interior. Toate găsirile interioare se reflectă în exterior, în practica zilnică.

E primăvară. Atunci de ce aş avea nevoie de un maestru? :-)