Cum te schimbă vacanţa? Patru tipuri de personalităţi care ies la iveală în concediu

Cum te schimbă vacanţa? Patru tipuri de personalităţi care ies la iveală în concediu

Partenerii au simţit schimbări în relaţia personală, odată plecaţi în vacanţă FOTO www.tangerinetravel.com

Psihologii au identificat patru „personalităţi de vacanţă”, tipuri ce explică de ce oamenii se comportă diferit atunci când sunt în concediu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai mult de 51% din turişti au admis că au simţit schimbări de personalitate în ceea ce-i priveşte atunci când pleacă în concediu sau vacanţă. Iar 42% spun că observă modificări ale comportamentului partenerului, în timp ce 32% au simţit modificări în propria relaţie atunci când sunt plecaţi, faţă de perioadele în care stau acasă, potrivit „Daily Mail”, care citează un studiu local. 

„Interpretul”, „Idealistul”, „Inspiratorul” şi „Comandantul” sunt cele patru tipuri de personalităţi care ies la iveală odată ce plecăm de acasă, iar TravelSupermarket ajută la prevenirea schimbărilor majore de comportament ce pot dăuna.

Compania susţine că poate oferi sfaturi turiştilor în ceea ce priveşte „Sindromul Personalităţii de Vacanţă”, definit ca o schimbare temporară a caracteristicilor individuale în timpul unei călătorii.

„Comandantul” este descris drept un lider natural al oricărui tip de vacanţă. Este primul care organizează activităţile, de obicei ţin calcul banilor şi par să fie în controlul oricărei situaţii.

„Inspiratorul” persoana foarte motivată care, de obicei, debordează de energie, optimism, simţ al umorului şi pe lângă care toată lumea vrea să stea, spun psihologii.

„Idealistul” este preocupat de ceilalţi, sensibil şi încurajator. Oamenii îl iubesc pentru că se înţelege bine cu toată lumea. Au abilitatea de a se mula după toate gusturile.

Şi, în cele din urmă, „Interpretul” este sufletul vacanţei. Pot face orice situaţie distractivă, iar ceilalţi se simt atraşi de acesta în mod natural, din prima.

Când vine vorba de înţelegerea propriilor schimbări comportamentale în timpul vacanţei, două treimi din respondenţi spun că sunt mult mai relaxaţi când sunt plecaţi, iar 44% sunt dispuşi să încerce lucruri pe care în mod normal nu le-ar încerca.

În acelaşi timp, 24% au observat că partenerii lor devin mai complicaţi şi epuizanţi în vacanţă, în timp ce 23% au simţit cum celălalt preia controlul.

Şi relaţiile de cuplu beneficiază de un alt aer, peste o treime menţionând că diferenţele se simt din primele zile.

„Când plecăm în vacanţă, ne aventurăm pe teritoriu necunoscut. Regulile şi limitele din viaţa de zi cu zi nu se mai aplică şi nu mai există presiunea de a ne comportat întocmai stereotipurilor sociale”, a spus psihologul Patricia Furness-Smith.

„Aşa că nu vă miraţi că acasă sunteţi de acord în privinţa unor chestiuni, iar în vacanţă se schimbă situaţia. Poate prietenul tău vede în vacanţă posibilitatea de a se relaxa şi de a nu face nimic, în timp ce tu vezi aventură şi oameni noi”, a adăugat aceasta. 

Motiv pentru care 27% au parte de cel puţin o discuţie în contradictoriu în vacanţă.
Motivul principal al discuţiilor aprinse este faptul că oamenii nu se pot acomoda cu dorinţele celorlalţi (31%), nu acceptă să fie dictaţi de alţii (25%) sau, pur şi simplu, nu vor să facă ceea ce celălalt vrea (23%). Nici bugetul vacanţei nu este ferit de certuri, numărându-se printre motivele de harţă.

„Comandantul”
Partea proastă este că nu prea are răbdare când vine vorba de vorbit şi stabilit cu ceilalţi. Dar le place să se implice în activităţi de grup. Deşi nu se înţeleg bine cu restul comandanţilor, pot fi plăcuţi de restul personalităţilor. Compania perfectă pentru ei este „Idealistul” - cineva care să fie mulţumit că altcineva este la conducere.

„Inspiratorul”
Se pot simţi ameninţaţi de cei care au opinii puternice şi pot deveni iritaţi atunci când sunt criticaţi pentru acţiunile lor. Perechea lor perfectă este încă un alt „Inspirator”. S-ar putea înţelege bine şi cu un „Idealist”, dar trebuie să aibă grijă pe lângă un „Comandant”, altfel s-ar putea să iasă cu scântei.

„Idealistul”
Se distanţează imediat de conflicte sau critici, ceea ce-i face anxioşi când vine vorba de exprimarea propriilor gânduri sau opinii. Toată lumea vrea un „Idealist” în vacanţă, în special personalităţile puternice, precum „Comandantul” sau „Interpretul”. Sunt oamenii perfecţi pentru genul de vacanţe comune în care turiştii nu se cunosc încă între ei.

„Interpretul”
Nu ar trebui să fie lăsaţi să se ocupe de buget, pentru că au tendinţa să devină frivoli.
S-ar putea să mai enerveze oameni cu acest tip de exuberanţă practicată fără oprire, pot fi şi un pic obositori, mai ales dacă acţiunea are loc într-o vilă sau spaţiu închis pentru mai mult timp.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările