Ţara în care fumatul e interzis, iar emisiile de carbon sunt zero: legile sunt adoptate doar dacă îmbunătăţesc  fericirea locuitorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situată la marginea estică a munţilor Himalaya, între India şi Tibet, regatul Bhutan sau Ţara Dragonilor este o „democraţie unică” în sensul că valorile naţionale se definesc în funcţie de un Indice al Fericirii Naţionale Brute. Conceptul defineşte o alternativă la modul de viaţă vestic: nu se referă la bogăţie economică, ci la sustenabilitate, astfel încât şi generaţiile viitoare să se bucure de un nivel similar de „fericire”.

„Noi nu punem interesul personal deasupra celui naţional, spune prim-ministrul Bhutanului, Dr. Lotay Tshering, ales în noiembrie 2018.

Nu este o fericire a râsetelor zgomotoase şi a unei veselii perpetue, ci ”doar o stare de mulţumire, control al minţii şi al dorinţelor. Să nu fii gelos pe alţii, să fii fericit cu ce ai, să dai dovadă de compasiune şi să creezi o societate în care bucuria împărţirii să prevaleze”.

Lotay spune că regele măsoară indicele fericirii brute în funcţie de cum se aliniază o ţară în dezvoltarea sa cu nişte valori tradiţionale, adică politici prietenoase cu mediul, şi în general legi care nu pot fi implementate decât dacă contribuie la starea de bine a locuitorilor – orice politici care nu îndeplinesc aceste condiţii nu respectă acea ţară în unicitatea ei.

    

Cum se măsoară fericirea

Potrivit CNN, Bhutanul are un centru de cercetare şi măsurare a Fericirii Naţionale Brute care până în prezent a chestionat populaţia de două ori, în 2010 şi 2015. Se pun întrebări precum: „Cât de fericit te-ai simţit ieri”? şi „Cât de des meditezi?”

Chestionarele sunt aplicate la fiecare cinci ani şi măsoară nouă arii-cheie ale fericirii: confortul psihologic, sănătatea, educaţia, buna guvernare, ecologia, utilizarea timpului, vitalitatea comunităţii, cultura şi standardele de viaţă.

Imagine indisponibilă

FOTO Shutterstock

Rezultatele studiului din 2015, cu peste 7.000 de respondenţi, au scos la iveală un contrast între componentele hard (precum standardele de viaţă, sănătate, acces la sănătate/educaţie, care arătau îmbunătăţiri, şi cele soft (precum confortul psihologic sau nivelul încrederi în aria vitalităţii comunităţii), care se deteriorau.

Asta arată că în Bhutan fericirea nu se găseşte din abundenţă: naţiunea se află abia pe locul 95 din 156 în topul fericirii. Naţiunea este săracă: subzistă din agricultură, iar ariile rurale şi urbane sunt slab conectate, ceea ce face dificil accesul la serviciile de sănătate şi educaţie.

O viziune unică

Aşadar nu dezvoltarea economică o face unică între naţiuni, ci „viziunea noastră clară”, spune unul dintre cercetătorii care măsoară gradul de fericire al locuitoruilor, şi anume „de a atinge o stare în care societatea să aibă toate condiţiile facilitante îndeplinite egal, nu doar aspectele economice, ci şi cele privind mediul, comunitatea, accesul la educaţie şi sănătate şi altele”.

„Sănătatea şi educaţia sunt cei mai puternici factori egalizatori”, de aceea sunt şi oferite gratuit, spune premierul Bhutanului, care însă recunoaşte că acestea nu sunt uşor accesibile tuturor. Deşi politician, el profesează şi ca medic. „Folosind bisturiul tratez un singur pacient, un chirurg nu poate opera decât un pacient odată, însă cu o semnătură pot trata o naţiune întreagă”.

Multe s-au îmbunătăţit în Bhutan: mii de kilometri de drumuri au fost construite, au fost instalate linii telefonice şi o hidrocentrală. Banca Mondială a calificat ţara o poveste de succes pe mai multe planuri, inclusiv al creşterii speranţei de viaţă de la aproximativ 50 de ani la peste 70 pe parcursul a 3 sau 4 decenii.

Imagine indisponibilă

FOTO Shutterstock

Costurile întreţinerii unui ecosistem masiv

Ţara are de întreţinut un ecosistem masiv, ceea ce face sub acelaşi mandat al Fericirii Naţionale Brute. De aceea impune o taxă de ecoturism în valoare de 250 de dolari pe zi/persoană, bani folosiţi pentru a diminua impactul asupra mediului a mii de vizitatori. Rezultatele se văd: Bhutanul nu are emisii de carbon, potrivit CNN

De asemenea, ţara colaborează cu World Wildlife Fund pentru a proteja flora nativă a numeroaselor sale parcuri. Pungile de plastic sunt înterzise încă din 1999. Tutunul a fost interzis în 2005: astfel Bhutanul a devenit prima naţiune din lume în care nu se fumează. Mai mult, Constituţia prevede ca pădurile să acopere cel puţin 60 la sută din teritoriul ţării, or în prezent Bhutanul e împădurit în proporţie de 70 la sută.

Sustenabilitate, nu prosperitate

Deşi ţara are nevoie de creştere economică, premierul nu crede că asta va schimba priorităţile populaţiei.

„Dacă ştim că bogăţia în bani şi bunuri materiale nu se traduce în ceea ce ne dorim cu adevărat în viaţă … linişte şi fericire…de ce am face din ele obiectivele noastre principale?

Acestea sunt aşadar valorile care corespund indicelui fericirii brute. Tocmai de aceea economia noastră nu e prosperă, pentru că toate aceste mecanisme de echilibrare sunt acolo să ne garanteze că tot ce facem este sustenabil şi va rămâne în picioare pentru generaţiile următoare”.

Imagine indisponibilă

FOTO Flickr

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite