Cum explică psihologii procesul apariţiei dependenţelor

Cum explică psihologii procesul apariţiei dependenţelor

Cum exlică psihologii apariţia dependenţelor

Dependenţa se referă la o situaţie de “intoxicaţie” cronică, care rezultă din administrarea repetată a ceva dăunător în sine sau devenit dăunător prin exces şi nevoia de a continua această administrare. Astfel, o persoană poate deveni dependentă de o substanţă, de un comportament, de un context, de o persoană etc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), putem depista instalarea dependenţei urmărind două aspecte: (1) dificultatea persoanei în a controla cât de mult sau cât de des consumă substanţa, practică comportamentul sau agresează o persoană prin a o considera ”proprietate”, nedorind să se desprindă fizic şi emoţional de aceasta şi (2) continuarea consumului sau a comportamentului, chiar dacă acest fapt are consecinţe negative asupra vieţii personale (de exemplu: probleme de sănătate, pierderi financiare sau conflicte repetate cu cei din jur).

„Păcăleala” care hrăneşte dependenţa
Totodată, psihologul Bruce K. Alexander conceptualizează în jurul anului 2008 un model al dependenţei ca dislocare existenţială. În viziunea sa, dependenţa constituie un răspuns adaptativ al persoanei la percepţia propriei stări de dislocare (mai mult sau mai puţin conştientizată). Termenul de dislocare se referă în acest context la experimentarea unei stări persistente de separare, detaşare sau dezangajare, eşecul dobândirii sau pierderea unei stări de integrare psiho-socială. Persoana dependentă suferă de un deficit la nivelul semnificaţiei vieţii (”pentru ce trăiesc?”, ”ce sens are viaţa mea?”) şi/sau un deficit în a face faţă aspectelor de bază ale vieţii (”cum să trăiesc?”).

„Plecând de la acest aspect evidenţiat de Bruce K. Alexander, putem observa că dependenţa apare iniţial ca un mecanism de apărare împotriva acestei stări de dislocare, de separare. Această stare se opune nevoilor noastre naturale de apartenenţă, acceptare, iubire. De aceea, instinctiv, persoana caută inconştient o metodă de liniştire, de siguranţă, de plăcere - de fapt îşi asigură pe cea mai scurtă şi rapidă cale găsită declanşarea hormonilor ”fericirii”: endorfine, serotonină, dopamină, oxitocină. Persoana îşi creează astfel o falsă iluzie a deţinerii controlului. În fapt, acel moment poate fi începutul pierderii controlului. Luând în calcul aspectul mai general al cuvântului ”dependenţă”, acesta ne arată că este vorba în sine despre un raport de subordonare. Persoana dependentă devine astfel ”subordonată” mental, emoţional şi comportamental unei substanţe, unui comportament, unui context sau unei persoane”, explică psihologul Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Paşii necesari ieşirii din dependenţă
Totodată specialistul propune 4 paşi prin care putem scăpa de dependenţă:

  • Cel mai dificil, dar şi cel mai important pas: acceptarea faptului că există o problemă.
  • Solicitarea ajutorului specializat.
  • Acceptarea faptului că este nevoie de o investiţie constantă de timp, energie şi resurse interioare.
  • Acceptarea inerentelor eşecuri şi recăderi şi menţinerea deciziei de a merge până la capăt în vindecare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: