Cum ne dăm seama când o persoană minte: Semne care indică lipsa de sinceritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contradicţiile dintre ceea ce spunem şi gesturile noastre sunt un semn al lipsei de sinceritate
Contradicţiile dintre ceea ce spunem şi gesturile noastre sunt un semn al lipsei de sinceritate

Pentru a ne da seama când cineva încearcă să ne mintă, e important să recunoaştem semnele care ne indică faptul că o persoană nu este sinceră, cum ar fi: contradicţiile dintr-o poveste, comportamentul anormal sau detaliile abundente dintr-o explicaţie.

Mai mulţi experţi antrenaţi în arta descoperirii înşelătoriei, au împărtăşit din vasta lor experienţă profesională câteva trucuri prin care poţi prinde pe oricine cu mâţa în sac, potrivit WebMD.

1. Găsirea discordanţelelor

„Când vrei să afli dacă o personă minte, caută discordanţele în ceea ce spune aceasta“, spune Newberry, care a fost agent federal timp de 30 de ani şi ofiţer de poliţie pentru 5 ani. Acesta dă ca exemplu un caz cu care s-a confruntat, atunci când o femeie, martora unui atac armat, a stat în faţa sa, încercând să-i spună că atunci când a auzit împuşcăturile, a rupt-o la fugă şi s-a ascuns fără să se uite în direcţia zgomotului. Newberry a ştiu că femeia minte.

„Ceva nu se potrivea. A auzit împuşături şi nu s-a uitat? Am ştiu că este o discordanţă faţă de modul în care o persoană ar reacţiona într-o asemenea situaţie“, a spus fostul poliţist.

Astfel că, atunci când femeia nu era atentă, Newberry a lovit în masă, iar aceasta s-a uitat imediat la el, demostrând că atunci când o persoană aude un zgomot, reacţia naturală este să te uiţi în direcţia din care vine şi că femeia nu a fost sinceră. „Am ştiut că ea a auzit acele împuşcături, s-a uitat în direcţia din care veneau, a văzut agresorul şi apoi a fugit. Povestea ei era ilogică“, a concluzionat expertul.

2. Întrebarile neaşteptate

„Aproximativ 4% din oameni sunt experţi în minciuni şi o fac ca la carte, însă pentru că nu-ţi creşte nasul atunci când minţi precum lui Pinnocchio, trebuie să-i prindem în capcană“, spune agentul. Ceea ce trebuie să faci este să priveşti interlocutorul cu atenţie şi când nu se aşteaptă, să-i pui o întrebare la care nu este pregătit să răspundă.

3. Schimbarea comportamentului

„Unul dintre cele mai importante indicatore ale lipsei de sinceritate este schimbarea comportamentului“, spune Maureen O 'Sullivan, profesor de psihologie la Universitatea din San Francisco.

„Urmăreşti să fii atent la cineva care în general este agitat, dar acum pare calm sau la cineva care în general este calm, dar acum pare neliniştit“, spune O 'Sullivan.

Trucul este să fii capabil să evaluezi schimbarea de stare faţă de cea cunoscută deja. Dacă o persoană îşi schimbă comportamentul de cum s-ar purta în mod obişnuit, acest lucru poate însemna că se întâmplă ceva.

4. Emoţii false

„Mulţi oameni pot afişa un zâmbet fals“, spune O'Sullivan. „Momentul poate fi nepotrivit, durata lui poate fi prea lungă sau poate fi amestecat cu alte lucruri, poate o combinaţie de expresie furioasă cu un zâmbet. Poţi să-ţi dai seama de asta pentru că buzele devin mai mici şi mai puţin pline faţă de un zâmbet sincer“, explică profesorul.

5. Microexpresiile

„O microexpresie este o expresie foarte scurtă, de mai puţin de o secundă, care mereu ascunde o emoţie“, spune Paul Ekman, profesor emeritus în psihologie la Universitatea din California. Aşa că atunci când o persoană vrea să pară fericită, dar este de fapt supărată, adevarata emoţie iese la iveală într-o sclipire subconştientă de furie pe faţa ei. Chiar dacă emoţia ascunsă este teamă, mânie, fericire sau gelozie, sentimentul se va vedea pe faţă cât ai clipi. 

„Aproape toată lumea, 99% din cei 10.000 de oameni pe care i-am testat, nu le văd, dar poate se poate învăţa“, spune Ekman.

6. Contradicţiile

„Regula generală este că orice face o persoană cu vocea sau prin gesturi care nu se potriveşte cu spusele poate indica o minciuna“, explică Ekman.

„Ce voi spune acum va suna uimitor, dar este adevărat. Uneori, când oamenii mint spunând: «Da, ea este cea care a furat banii», fără să ştie, clatină uşor din cap în semn de «nu». Acest gest este în contradicţie cu ceea ce spun prin cuvinte“, a mai spus specialistul.

Contradicţiile pot fi între voce şi cuvinte, între gesturi şi voce, între gesturi şi cuvinte sau între faţă şi cuvinte. 

7. Semne de nervozitate

„Când cineva nu se uită în ochii tăi, iar de obicei o face, asta poate însemna că acea persoană nu este sinceră“, spune Jenn Berman, psiholog privat. „Se uită în altă parte, transpiră, par agitaţi, orice nu este normal şi indică anxietate“, a exemplificat specialistul.

8. Prea multe detalii

„Dacă întrebi pe cineva: «Unde eşti?», şi cealaltă persoană îşi răspunde geva de genul: «Am mers la magazin pentru că aveam nevoie de ouă, lapte şi zahăr şi aproape am dat peste un câine, aşa că am mers mai încet» şi aşa mai departe, această persoană îţi dă deja prea multe detalii“, spune Berman. Prea multe detalii pot însemna că persoana respectivă s-a gândit mult la cum să iasă dintr-o situaţie şi au născocit o minciună drept soluţie.

9. Nu ignora adevărul

„Este mai important să recunoşti atunci când o persoană îţi spune adevărul, decât atunci când minte, pentru că oamenii pot părea că spun o minciună, dar de fapt să spună adevărul“, spune Newberry.

Poate suna ambiguu, dar să găseşti adevărul din spatele unei minciuni te poate ajuta de multe ori să găseşti răspunsul la o întrebare importantă: De ce minte o persoană?

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite