Cum cheltuie europenii banii în vacanţa de vară: pe ce loc se află România în top şi pentru ce aloca românii cea mai mare parte din venituri

Cum cheltuie europenii banii în vacanţa de vară: pe ce loc se află România în top şi pentru ce aloca românii cea mai mare parte din venituri

FOTO 123RF

Peste 10.000 de gospodării au participat la sondajul realizat de banca mobilă internaţională Ferratum Grup priving comportamentele de consum pe perioada verii. Cum îşi plănuiesc consumatorii vacanţa de vară? Locuitorii cărei ţări vor cheltui cel mai mult vara asta? Cine va folosi serviciile Airbnb şi ce activităţi sunt cele mai populare anul acesta?

Ştiri pe aceeaşi temă

Prognoza cheltuielilor pe perioada verii 2017 este destul de asemănătoare cu cea a anului trecut în aceeaşi perioadă. Dar după o analiză mai amănunţită, conform rezultatelor Sondajului Ferratum Grup, se observă cum anumite priorităţi s-au schimbat în diferite ţări, iar pentru unele ţări cheltuielile în vacanţa de vară se dublează anul acesta faţă de vara anului trecut. Peste 40% dintre respondenţi vor cheltui aproximativ aceeaşi sumă ca vara trecută, pe când 30% plănuiesc să cheltuie semnificativ mai mult.
 
Se preconizează o creştere semnificativă în Estonia, Lituania şi Letonia comparativ cu anul trecut. Dacă în 2016, ţările menţionate anterior se aflau sub media cheltuielilor ţărilor intervievate, anul acesta se vor află în top 5, alături de România şi Bulgaria, cu peste 60% din venitul lor lunar alocat pentru vacanţa de vară. 
 
La sfârşitul clasamentului, găsim UK, Finlanda şi Olanda ce planifică să cheltuiască cel mai puţin pentru vacanţa de vară a acestui an (34%, 35% şi respectiv 38%). 
 

Cum se poziţionează România? 

România se află pe locul 5 în topul cheltuielilor vacanţei de vară 2017, românii urmând să cheltuiască 60% din venitul lor lunar în perioada estivală. 
 
Anul acesta, călătoriile nu se află printre priorităţile românilor când vine vorba de petrecerea vacanţei de vară. Pe primul loc găsim finanţarea activităţilor pentru copii, pentru care românii sunt dispuşi să aloce 18% din venitul lor lunar, urmate de grădinărit şi bricolaj (17%) şi evenimente sportive (13%). Totuşi, când vine vorba de călătorii, 31% dintre români se gândesc să folosească serviciile Airbnb şi doar 1% au de gând să plătească peste 100 Euro pentru o noapte la hotel. 
 
 

Pe ce cheltuie europenii banii: călătoriile în ţară de origine, pe primul loc

Un lucru ce este evident şi constant în toate ţările participante la sondajele Ferratum Grup este faptul că oamenii aleg să cheltuie cu 50% mai mult în perioada estivală decât în perioada sărbătorilor de iarnă. 
 
Călătoriile în ţară de origine se află pe locul 1 în topul cheltuielilor de vara această (18%), urmate de activităţi estivale ( o zi la plajă, terase, restaurante, petrecerea timpului în aer liber) şi îmbrăcăminte/accesorii estivale (13%). 
 
În Letonia şi Lituania, 25% dintre cheltuielile în perioada verii vor fi alocate hainelor şi accesoriilor estivale. Cele mai puţin populare activităţi de vara asta sunt cele sportive şi de agrement pentru care participanţii la sondaj spun că nu vor aloce mai mult de 5%. 
 
Rezultatele Barometrului de Vara Ferratum Grup arată faptul că bricolajul şi grădinăritul sunt opţiunile numărul 1 pentru locuitorii din Bulgaria, Danemarca, Cehia, Franţa, Finlanda, Croaţia şi Estonia. Englezii vor cheltui 15% pe activităţi estivale, în vreme ce olandezii vor alocă 16% pe festivaluri estivale. Pe când cheltuielile cu activităţile copiilor vor fi cele mai ridicate în Norvegia (16%), România (18%) şi Polonia (19%). 

 
Că şi vara trecută, cei mai mulţi bani vor fi cheltuiţi acasă şi nu în străinătate. Aproximativ 20% dintre banii cheltuiţi vara asta vor şi alocaţi pentru călătorii în ţara proprie, pe vreme ce doar 8% sunt planificaţi pentru călătorii în străinătate. 
 
Interesant este faptul că doar spaniolii au pus călătoriile în străinătate pe primul loc în topul cheltuielilor de anul acesta, pentru care plănuiesc să cheltuiască 20% din venitul lor lunar. 
 
Dacă Nordicii sunt confortabili să cheltuiască mai mult de 100 Euro pentru o camera la hotel, restul participanţilor la sondaj sunt ceva mai precauţi. Serviciile Airbnb sunt foarte populare printre locuitorii din Bulgaria, Suedia, Olanda şi Franţa iar cele mai puţin folosite de către nordici. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările