Cum arată şi ce face acum tânărul care a fost abandonat după naştere pentru că era „desfigurat“ FOTO

Cum arată şi ce face acum tânărul care a fost abandonat după naştere pentru că era „desfigurat“ FOTO

Jono Lancaster, în copilărie FOTO Facebook Jono Lancaster/Arhivă personală

Jono Lancaster, acum în vârstă de 35 de ani, a fost abandonat după doar 36 de ore de la naştere, pe motiv că este desfigurat. Bărbatul s-a maturizat, dar, în continuare, părinţii biologici refuză să ştie ceva despre fiul lor, iar asta încă îl răneşte pe Lancaster.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jono Lancaster suferă de sindromul Treacher Collins, o afecţiune genetică ce afectează dezvoltarea oaselor feţei în perioada în care copilul se află în pântecul mamei. În afară de probleme cu auzul şi de dificultăţi în hrănire, cei care suferă de această boală au inteligenţă şi dezvoltare normale, potrivit Ntd
 
Însă, afecţiunea nu l-a învins pe Jono şi, între timp, tânărul a obţinut o diplomă universitară în ştiinţe sportive şi a devenit instructor de fitness. Jono lucrează într-o sală de forţă. Acolo, tânărul a întâlnit-o pe Laura, partenera lui de viaţă, s-a îndrăgostit şi acum sunt inseparabili. Cei doi şi-au cumpărat o casă în Normanton, West Yorkshire, şi au vieţi ocupate.
   
 
FOTO Facebook
 
Astăzi, Jono Lancaster este speaker motivaţional, îi ajută pe cei care au aceeaşi afecţiune ca şi el, dar şi pe cei care suferă de autism. Tânărul a povestit că i s-a oferit posibilitatea să facă operaţii de reconstrucţie a feţei, dar le-a refuzat, spunând că Dumnezeu l-a făcut aşa, fiind mândru de ceea ce este. 
 

Lancaster a fost abandonat de părinţi la doar 36 de ore după ce s-a născut. Mai târziu, o femeie, numită Jean Lancaster, l-a adoptat pe băiat şi l-a crescut. 
 
Pe vremea când Jono era la şcoală, el a început să devină conştient de felul în care arată, diferit de colegii săi, fiindu-i teamă că vor fugi şi se vor uita la el spunând că nu vor să-i ia „boala“. „Obişnuiam să ascund cât de nefericit eram în faţa mamei mele. A făcut deja atât de multe pentru mine“, a declarat el într-un interviu pentru BBC în 2017.
 
Când Jono era adolescent, el devenea într-adevăr foarte răzvrătit, nu pentru că era o persoană rea, ci pentru durerea lui. El făcea lucruri pentru a atrage atenţia. Obişnuia să „mituiască“ oamenii cu dulciuri, în speranţa că l-ar plăcea. Totodată, el spune că începuse să bea foarte mult. „Am fost disperat să am prieteni, aş fi făcut orice. Nu aveam încredere. Aş fi cumpărat dulciuri şi le-aş fi dat celorlalţi copii, doar ca să mă placă“, declara el.
 
Apoi a venit punctul de cotitură. Când Jono avea 19 ani, directorul unui bar pe care îl vizita adesea, s-a interesat de el şi i-a oferit un loc de muncă. Jono a spus că era extrem de neliniştit înainte de schimbare: „Am fost atât de emoţionat şi speriat de reacţiile oamenilor. Persoanele în stare de ebrietate pot fi atât de oribile, atât de evidente“. „Nu a fost uşor, dar în acelaşi timp am întâlnit mulţi oameni drăguţi care erau cu adevărat interesaţi de mine şi de faţa mea“, a adăugat el.
 
   FOTO Facebook
   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: