Cum ajungem să fim slabi crezând că devenim mai puternici: „Românii folosesc ruşinea pentru a modela comportamente“

Cum ajungem să fim slabi crezând că devenim mai puternici: „Românii folosesc ruşinea pentru a modela comportamente“

Expertul în parenting Otilia Mantelers şi psihologul clinician Gaspar Gyorgy, bloggeri adevarul.ro, au scos la iveală o avalanşă de emoţii reprimate, alături de participanţii la conferinţa Puterea Relaţiilor, care a avut loc sâmbătă, la Bucureşti. FOTOGRAFII Cosmin Tuduran

Purtarea măştii de fiecare zi pare o condiţie vitală ca să răzbim în viaţă, indiferent cât de greu ne-ar fi. Numai că lupta disperată pentru a ne ascunde şi nega vulnerabilitatea face ca demonii fiecăruia, ruşinea, vina, frica, să devină mai puternici, s-a arătat în conferinţa „Puterea Relaţiilor: Călătoria de la vină către vulnerabilitate şi vindecare“ susţinută la Bucureşti de psihologul Gaspar Gyorgy şi expertul în parenting Otilia Mantelers.

Ştiri pe aceeaşi temă

Timp de patru ore, 350 de persoane prezente la conferinţă, cupluri, viitoare mame, mame singure, şi-au confruntat demonii. Şi au plâns. Ori şi-au privit partenerul de cuplu gândind că ar putea să vorbească despre cele mai mari temeri fără să fie judecaţi şi cu speranţa că nu sunt singurii „defecţi“. Femeile au îndrăznit să arate mai mult, bărbaţii au păstrat tăcerea. Dar emoţia intensă s-a oglindit pe chipul tuturor, în timp ce degetele soţilor se împleteau strâns. O imagine care ar fi putut să le pară multora penibilă, o imagine a vulnerabilităţii, a slăbiciunilor, a tuturor sentimentelor pe care luptăm cu disperare să le ţinem îngropate, pentru că altfel, aşa cum am învăţat, cei „slabi“ sunt călcaţi în picioare.

Vina şi ruşinea ne afectează relaţia cu copiii, relaţia de cuplu, relaţiile profesionale şi deformează imaginea râvnitului succes în viaţă, dar mai ales percepţia asupra persoanei care suntem cu adevărat. Este o problemă universal valabilă, dar ce este foarte trist, nu facem mare lucru şi nu ni se pare cu adevărat important să conştientizăm că „românii folosesc ruşinea pentru a modela comportamente“, lucru care se perpetuează cu efecte devastatoare de la generaţie la generaţie, după cum a punctat în cadrul conferinţei psihologul clinician Gaspar Gyorgy, preşedintele Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie.

Ruşinea este teama de a nu fi iubiţi şi de a fi respinşi, iar astfel de frici încep să apară, conform studiilor, încă de când avem câteva luni, nu de la doi sau trei ani, aşa cum am fi tentaţi să credem. Astfel, pentru un copil mic, dependent de părinţi, ruşinea reprezintă o ameninţare pentru supravieţuire, din perspectiva teoriei evoluţioniste. Iar în aceste condiţii, modelul parental este, după cum au indicat zeci de studii făcute în acest sens, unul dintre cei mai importanţi predictori ai modului în care copiii vor răspunde la emoţiile de ruşine şi vină ca adulţi.

A trăi cu convingerea ca avem defecte profunde este un sentiment incredibil de dureros, care ne face să ne simţim nedemni de a fi preţuiţi şi ne îngreunează integrarea în comunitate. Nu putem scăpa de ruşine şi de vină atâta timp cât nu găsim o modalitate de a le gestiona. Cu cât încercăm să le ascundem mai mult, cu atât mai des vom avea comportamente care le vor dezvălui mai mult. Şi asa pentru că cele două sentimente se hrănesc, atâta timp cât răman ascunse, şi sunt blocate de trei acţiuni, după cum a punctat Gaspar Gyorgy.

Acţiunile prin care blocăm ruşinea şi vina:

1. Le ţinem ascunse
2. Nu vorbim despre ele
3. Folosim autocritica 

Românii folosesc ruşinarea ca pe un instrument de educare, iar părinţii au o mulţime de automatisme verbale în relaţia cu copilul, de tipul „să îţi fie ruşine“, alături de comportamente mai subtile, cum e critica. Critica e o formă de ruşinare care rupe, blochează şi zdruncină legăturile dintre oameni. E un gest de cruzime foarte confortabil, ieftin şi complet inutil ca rezultat. Eu nu sunt de acord că ruşinea este mama perfecţiunii, a subliniat Gaspar Gyorgy.

Ruşinea este o emoţie universală extrem de intensă. Mereu ne întâlnim cu ea, dar de cele mai multe ori fie fugim de ea, fie nu o recunoaştem, nu vorbim despre ea. Odată simţită ruşinea, în creier se activează acelaşi centru al durerii ca atunci când ne rupem un picior sau o mânâ, chiar dacă durerea nu este resimţită fizic, a explicat psihologul.

Cum acţionează ruşinea în cazul femeii

Vorbind despre modul în care ruşinea acţionează în mod negativ asupra unei femei, Otilia Mantelers a arătat că cele mai mari probleme apar atunci când îi transmiţi unei femei că nu arată bine, că nu este o mamă bună şi că cei din jur nu au o părere bună despre ea. Iar toate aceste momente importante în viaţa unei femei sunt precedate de modele comportamentale asimilate în copilărie, când fetiţele încep să primească primele mesaje despre felul în care arată, despre sexualitate (de regulă, mesaje prin care sunt învăţate că este ruşinos să-ţi explorezi corpul, prin masturbare), apoi despre felul în care trebuie să se comporte pentru a fi iubită de un bărbat şi pentru a-l ţine lângă ea (faci cum spune bărbatul, altfel pleacă după alta), pentru a fi considerată o mamă bună de alţii, indiferent de ceea ce ar putea să însemne asta pentru copiii ei. 

Tocmai de accea, foarte multe femei dezvoltă un comportament prin care încearcă să le facă tuturor pe plac pentru a fi apreciate ( pleasing - lb engl.), iubite, ajutate, chiar şi când acest comportament le face nefericite. Acesta este şi motivul pentru care la adolescenţă foarte multe ajung să se simă vinovate atunci când sunt agresate sexual, într-o formă atenuată (atingeri pe fund, sâni etc) sau violentă (abuz sexual).

Ruşinea, efecte devastatoare la bărbaţi 

În ceea ce-i priveşte pe bărbaţi, ruşinea începe să acţioneze într-o altă direcţie, tot din copilărie, când li se transmite obsesiv că trebuie să arate mereu că sunt puternici, că frica nu există, că nu trebuie să se simtă slabi sau să arate acest lucru, după cum a comunicat în cadrul conferinţei, prin intermediul unui mesaj video, psihologul american Michael Thompson, specialist care se consideră că a rescris „codul masculităţii“ şi care cercetează subiectul ruşinii la bărbaţi.

Bărbaţii trăiesc cel mai intens ruşinea atunci când se confruntă cu un eşec, eveniment care le arată că nu sunt suficient de buni: când nu se descurcă profesional, nu-şi pot întreţine familia, atunci când partenera câştigă mai bine decât ei, când sunt înşelaţi pentru că alt bărbat are mai multe de oferit decât el. Şi dacă femeile se refugiază în cumpărături, mâncat convulsiv, depresie şi anxietate, dependenţă de parteneri, bărbaţii devin alcoolici de cele mai multe ori. 

Vorbind despre emoţii şi despre cum sunt ele gestionate la nivel de familie, specialiştii arată că, din nefericire, în familie se discută despre emoţii numai atunci când se caută vinovaţi (cine a greşit) şi atunci când se vorbeşte despre ce nu trebuie făcut: „Râzi tu azi, mâine o să plângi”.

Oana Marinescu, fost purtător de cuvânt în Guvernul Tăriceanu şi fost secretar de stat, a avut o intervenţie în cadrul conferinţei, în care a vorbit cu emoţie despre ce înseamnă să fii un copil hipersensibil şi, în aceste condiţii, să creşti într-o familie în care să ţi se ceară mereu să fii puternic, să fii altfel decât eşti croit să simţi, să ajungi să crezi că eşti aşa cum ţi s-a spus mereu, iar într-o zi să clachezi, toate lucrurile reprimate zeci de ani de zile ieşind la iveală cu o forţă devastatoare. 

Este doar un exemplu care arată că afişarea vulnerabilităţii nu este o slăbiciune doar pentru că presupune expunerea acelor părţi pe care societatea nu le agreează şi oamenii le condamnă. Creierul dezvoltă mecanisme de apărare pentru a nu mai simţi vulnerabilitatea, dar aceste mecanisme cedează în momente de tensiune maximă, când observi că oricât de mult te-ai strădui, nimic nu pare suficient de bine.

Cel mai eficient antidot împotriva ruşinii şi vinovăţiei

Nu în ultimul rând, empatia este cel mai eficient antidot împotriva ruşinii si vinovăţiei. Iar pentru asta avem nevoie să descoperim oamenii care ne pot asculta adevărata poveste a vieţii, mai ales cu părţile rele, fără a ne judeca, fără a ne compătimi, care ne încurajează să ne exprimăm sentimentele, nu să le reprimăm, care să fie capabile să păstreze confidenţialitatea şi să nu se repeadă să ne dea sfaturi.

De asemenea, este de dorit să nu ne îndreptăm spre persoanele care se „sedează cu pozitivism“, care refuză să vadă problemele şi consideră că tot este bine. „Apare o problemă gravă atunci când ai impresia că poţi trece prin viaţă fără să te atingă nimic, pentru că atunci când nu simţi înseamnă că acţionezi ca un robot. Atitudine tot mai des întâlnită sub această domnie a narcisismului pe care o traversăm, mereu aflaţi în cursa pentru beneficii“, în opinia psihologului Gaspar Gyorgy.

Pe parcursul conferinţei, psihologul Gyorgy Gaspar şi Otilia Mantelers au scos la iveală momente personale extrem de sensibile din trecut, de care s-au simţit ruşinaţi mare parte din viaţă, până când au realizat că ruşinea verbalizată îşi pierde din forţa negativă, chiar dacă astfel există riscul să pierdem prieteni sau persoane de care ne simţeam ataşaţi. 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: