Culisele industriei porno: testele neplăcute pe care trebuie să le facă regulat toţi actorii şi toate actriţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii şi actriţele care lucrează în industria filmelor pentru adulţi sunt foarte expuşi la bolile cu transmitere sexuală. Pentru că au foarte mulţi parteneri intimi, aceştia au un comportament sexual riscant. Cu toate acestea, există reguli clare pe care ei trebuie să le respecte pentru a putea lucra în domeniul pornografiei.

Începând cu anul 1998 şi până în 2012, când autorităţile din California au dat o lege care obligă actorii de filme porno să folosească prezervativul de fiecare dată, cei care apăreau în aceste filme erau supuşi unor teste medicale obligatorii, o dată pe lună.

Astfel, medicii verificau dacă ei nu cumva au o boală cu transmitere sexuală, iar după ce obţineau certificatul medical, la 14 zile după testare, actorii îl prezentau producătorului, pentru a demonstra că sunt sănătoşi şi pot să filmeze.

Legea privind folosirea obligatorie a prezervativului a fost dată în California în anul 2012, după ce mai mulţi actori şi actriţe au contactat HIV, scrie publicaţia Medical Daily. După ce alte cazuri similare s-au înregistrat şi în anul 2013, autorităţile au decis ca testele să se facă la fiecare 14 zile, nu doar o dată pe lună. Aceste teste vizează mai multe boli grave legat de comportamentul sexual riscant: HIV, clamidia, gonoreea, sifilis, hepatita B şi C.

Actorul de filme porno James Deen spune însă că toate cazurile de îmbolnăvire au apărut în urma comportamentului sexual al actorilor în viaţa lor privată, deci nu pe platourile de filmare.

Singurul risc real de îmbolnăvire pe platoul de filmare este cu herpes, spune Nina Harley, vedetă porno şi totodată asistentă medicală calificată. Ea recunoaşte că aproape toţi actorii şi actriţele care joacă în filmele porno au herpes, dar este un risc minor, pe care ei şi-l asumă.

Legea din California, care îi obligă pe actori să folosească prezervativul, a dus la mutarea caselor de producţie în alte oraşe, mai permisive, cum este Las Vegas. Nici actorii nu sunt încântaţi de această lege, dar cu atât mai puţin actriţele.

Ele se plâng că au de suferit din cauza fricţiunii pe care o provoacă folosirea prezervativului. O partidă de sex pe platoul de filmare durează mult mai mult ca una normală, adică între 30 de minute şi o oră, iar acest lucru poate fi extrem de neplăcut pentru actriţe, se plânge vedeta Chanel Preston. Ea nu respinge folosirea ocazională a prezervativului, dar spune că nu este de acord să-l folosească zilnic, ore în şir.

În plus, prezervativul poate provoca infecţii vaginale şi iritaţii, mai ales din cauza lubrifiantului spermicid pe care îl conţine. Acest lucru este recunoscut şi de Nicole Prause, terapeut sexual.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite