Şi, pentru că nu era destul, o femeie a cumpărat salam feliat, apoi a început să strige că în vitrină sunt muşte. Când să-şi ia pauza de ţigară, a auzit-o pe Margareta, de la brutărie, răcnind la o clientă care-i reproşase că pusese pe jos lăzile cu pâine. 

Era o dimineaţă ca oricare alta, dar ‘nea Cornel nu mai era acelaşi. De fapt, ‘nea Cornel se schimbase complet în urmă cu două zile şi 46 de minute, după ce aflase cu cine votase soţia lui. Din greşeală aflase, atunci când femeia se confesase unei prietene, fără să ştie că el o aude din cealaltă cameră. Cum putuse face ea aşa ceva? După atât timp în care discutaseră şi practic tocaseră candidanţii, după atâta vreme petrecută în doi pe canapea, în faţa televizorului, după toate gândurile lor comune şi toate subiectele pe care căzuseră de acord, acum ea votase altfel decât el? Şi nici măcar nu-i spusese? În plus, avea s-o facă probabil din nou.  

‘Nea Cornel a ieşit pe aleea din spatele magazinului, acolo unde doamnele de la iaurturi tocmai îşi luau o pauză de ţigară. În faţa ochilor i-a apăru imediat cel mai nou angajat. Tânărul stătea cu mâinile în buzunare lângă o stivă cu lăzi, unele goale, altele – cu câteva banane mucegăite pe fundul lor. Când s-a uitat mai bine, ‘nea Cornel a văzut că de fapt băiatul nu stătea cu ambele mâini în buzunar, ci doar cu una singură, pentru că cealaltă era ocupată cu butonatul telefonului. Sigur, ‘nea Cornel voia să fumeze o ţigară, dar felul în care stătea noul angajat acolo l-a făcut să vadă roşu înaintea ochilor. OK, poate era puţin roşu şi de la gecile “de congelator” pe care le purtau cele două doamne de la iaurturi.  

“Ce ai de făcut cu lăzile astea?”, l-a întrebat pe tânăr, care s-a speriat şi şi-a scăpat telefonul pe jos. “Am întrebat ce ai de făcut cu lăzile!”, iar tânărul şi-a recuperat telefonul, l-a ascuns în buzunar şi a apucat două lăzi din stivă. “Păi le duc”. “Unde?”, a tunat răspunsul. “La locul lor?”, a şoptit tânărul. “Unde e locul lor?”, a zbierat ‘nea Cornel. “Locul lor”, a continuat tot el, “locul lor e în colţul ăla de acolo! Tu le iei de aici şi le duci acolo, după ce întâi sortezi resturile, ai priceput? Mă, ai priceput ce zic eu aici?” Angajatul mai tânăr a dat din cap în tot acest timp, apoi s-a executat, sub privirile critice ale lui ‘nea Cornel şi ale celor două doamne de la iaurturi, care chicoteau în gecile lor roşii. “Auzi, da’ Comisaru’ nu te-a învăţat nimic despre cum facem noi cu lăzile, ai? Nu ţi-a zis ce ai de făcut?”, iar tânărul n-a răspuns, continuând să plimbe lăzile de colo-colo. “Spune, mă, nu ţi-a explicat nimic Comisaru’? Ai, ai, ai, Comisare, Comisare, ce-mi faci tu mie, Comisare!”, a mai rostit ‘nea Cornel, apoi şi-a căutat ţigările în toate buzunarele, dar le uitase acasă, iar doamnele de la iaurturi deja se întorseseră la muncă.

‘Nea Cornel a dat cu piciorul într-o ladă, care a zburat pe trotuar, apoi a decis să se întoarcă la treabă, cu gândul la Comisar. Oare el cu cine votase? Şi acum cu cine va vota? “Eu nu sunt un idealist, ca toţi tâmpiţii! Cum e Comisaru’! Eu toată viaţa am fost un pragmatic!”, şi-a spus ‘nea Cornel. Când a intrat în magazin, însă, ‘nea Cornel a simţit că ceva era în neregulă. Era linişte. Atât de linişte că puteai auzi puiul învârtindu-se la rotisor. Nu mai mergea nici muzica. Şi nu era niciun client. Iar doamnele de la iaurturi şi de la brutărie dispăruseră. Toată lumea dispăruse.