Criminaliştii în acţiune

Când este comisă o faptă antisocială, la faţa locului vin experţii care caută urme. Specialişti care iau probe de la locul faptei, le analizează şi oferă date pentru o reconstituire. Ei sunt criminaliştii.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă uitaţi la un obiect sau la o persoană încercând să descoperiţi urme ce ar putea să vă facă să vă daţi seama ce anume s-a petrecut cu ele? Sau să vă gândiţi de unde ar putea proveni o pată de ruj pe o camaşă sau de ce un anumit lucru s-a stricat? Într-un fel, în fiecare dintre noi zace un mic criminalist.

Mai citeşte şi:

Cazul Băhăian: prima victimă, un an la morgă

Poate că nu seamănă cu cei din serialul CSI (Crime Scene Investigation). Dar în realitate, nici criminaliştii care-şi desfăşoară activitatea în laboratoare nu sunt precum cei din filme. Poate că ajung la aceleaşi performanţe, dar sigur nu se întâmplă totul la fel de repede. Şi poate că nici la fel de spectaculos. Dar la fel de fascinant.

„Ce vedem în CSI este, uneori, de domeniul stiinţifico-fantasticului", spun amuzaţi mai mulţi specialişti de la Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

O muncă minuţioasă

Teoretic, orice faptă comisă de un infractor lasă urme. Practic, se poate întâmpla să nu fie aşa. Fie pentru că vorbim de „profesionişti", fie pentru că răufăcătorii au avut noroc. Dar de cele mai multe ori, chiar şi cea mai mică urmă poate duce la identificarea hoţului sau a criminalului.

Odată fapta petrecută, sunt chemaţi criminaliştii. Cu scop precis. Trebuie să adune probele. De la amprente, fire de păr, fibre textile, vopsea şi sol până la fluide biologice şi arme sau obiecte. Întocmai cum vedem în filme, locul faptei se izolează şi doar poliţiştii au voie în perimetru.

Adesea se întâmplă însă ca, până la venirea lor, zona în cauză să fie „invadată" de vecini curioşi sau de persoane care cred că dau o mână de ajutor. Numai că în loc să-i ajute pe criminalişti, doar le îngreunează munca. Pentru că lasă, la rândul lor, urme. Iar experţii sunt nevoiţi să analizeze tot.

Cercetare la faţa locului

Când se anunţă comiterea unei fapte, la faţa locului vine o echipă de intervenţie formată, de obicei, din ofiţeri criminalişti, chimişti şi biologi. Dacă este vorba şi despre o victimă umană, este chemat şi medicul legist. Totuşi, fiecare criminalist, indiferent de specializarea pe care o are, ştie să preleveze probe. Criminaliştii merg la faţa locului şi când este vorba despre catastrofe aeriene, explozii, incendii sau accidente rutiere. „Începe o muncă minuţioasă. Se adună probe. Nu ai voie să ratezi nimic", explică directorul Institutului de Criminalistică, Gabriel Ţîru.

Probele colectate sunt apoi analizate ştiinţific. Amprentele ajung la laboratorul de expertiză dactiloscopică, urmele biologice de natură umană (sânge, spermă, salivă, transpiraţie) sunt trimise la laboratorul de expertize genetice. La expertiza grafică şi tehnică a documentelor se analizează acte, testamente sau bancnote.

La laboratorul de antropologie judiciară se face reconstrucţie facială. Mai precis, când este descoperit un cadavru scheletizat, este reconstituită fizionomia persoanei decedate. Tot criminaliştii fac apel la baze de date de identificare, aceasta putând fi realizată inclusiv după tatuaje. Dacă s-a tras cu o armă, probele ajung la balistică, iar dacă există casete cu înregistrări audio, se recurge la expertiza de voce.

Şi, nu în ultimul rând, există laboratorul poligraf. În România, testul cu detectorul de minciuni se face numai cu acordul persoanei, iar refuzul examinării nu are efecte juridice.

O ştiinţă veche

Amprentele ar fi fost folosite la identificarea unei persoane încă din secolul al VII-lea. Potrivit unui negustor arab, amprenta unui datornic era pusă pe o notă de plată dată creditorului. Era dovada târgului. Totuşi, progrese considerabile în criminalistică sunt înregistrate în Europa secolului al XVIII-lea.

În 1784, în Anglia, un individ pe nume John Toms a fost condamnat pentru omor. Îşi ucisese victima cu pistolul. Un chirurg a găsit în rana victimei o bucăţică de hârtie folosită alături de praful de puşcă. Se potrivea cu un rest de hârtie pe care Toms îl avea în buzunar. Treptat, testele au fost perfecţionate. În România, bazele criminalisticii au fost puse de fraţii Mina, Ştefan şi Nicolae Minovici.

Probele care fac lumină

Experţii afirmă că nu toate cazurile sunt la fel de spectaculoase ca în filme. Dar criminaliştii spun că nu se plictisesc pentru că „tot timpul caută ceva". Până şi o ceartă între doi vecini din sat care se acuză reciproc de furt poate fi rezolvată cu ajutorul lor.

„Dacă un om de la ţară îl acuză pe altul că i-a furat varza din grădină, iar acuzatul spune că nu este adevărat pentru că el are varza cultivată, ba chiar e invers, putem rezolva problema. Se analizează în laborator urmele de sol de pe varză şi se identifică locul de provenienţă. Cu alte cuvinte, verificăm dacă solul din grădina celui acuzat se potriveşte cu urmele de pământ existente pe varză", explică directorul Institutului de Criminalistică, Gabriel Ţîru.

Pare o chestiune foarte simplă, dar are importanţa ei, spun specialiştii. De prevenţie, de pildă. Oamenii află că se fac astfel de analize. Ştiu că cineva îi poate verifica.

Dar sunt şi cazuri complicate, în care analiza microurmelor, de pildă, este esenţială. „În cazul spargerii unui bancomat, pentru probarea vinovăţiei persoanelor reţinute, s-au pus la dispoziţie probe constând în micropelicule de vopsea şi microparticule metalice ridicate de pe bancomat.

S-au comparat cu probe ridicate de la infractori", mai spune Gabriel Ţîru. Probele respective au fost analizate în laborator prin spectrometrie de fluorescenţă la un microscop electronic.

Nu cunosc deznodământul

Criminaliştii au doar sarcina de a găsi probe, de a le analiza, de a le compara şi de a prezenta date din care să reiasă sau nu că suspectul ar fi putut comite fapta. Nu ei sunt cei care dau verdicte. Şi nici măcar nu li se aduce la cunoştinţă dacă persoana bănuită a fost găsită sau nu vinovată pe baza analizelor pe care le-au făcut.

„Uneori este frustrant. Dar poate că e mai bine. Suntem experţi independenţi", spun cei care lucrează la Institutul de Criminalistică.

Acreditare internaţională

În fiecare judeţ, Poliţia are câte un serviciu de criminalistică, dotat cu mai multe laboratoare. 12 dintre acestea sunt acreditate la nivel internaţional, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General al Poliţiei Române, celelalte fiind în curs de acreditare.

Cum poţi să ajungi specialist în criminalistică

Analiza amprentelor poate fi decisivă

Majoritatea criminaliştilor sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. În acest domeniu lucrează însă şi persoane care au absolvit chimia, biologia sau fizica şi care au urmat ulterior cursuri de specializare.

De asemenea, la noi în ţară, poate fi urmat un master în criminalistică la Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea" din Bucureşti. Masterul este organizat în parteneriat cu Asociaţia Criminaliştilor din România şi cu Institutul de Criminalistică şi poate fi urmat de orice persoană care are o diplomă de licenţă.

Secretarul general al Asociaţiei Criminaliştilor din România, Vasile Lăpăduşi, consideră că la noi în ţară ar fi util un laborator privat de criminalistică. „În România nu există expertul în criminalistică din domeniul privat. Criminalistica e monopol de stat", afirmă acesta.

Planuri pentru un laborator privat

Potrivit lui, sunt şi oameni care vin să acuze că au fost înşelaţi prezentând documente false. „O persoană care susţine că semnătura ei pe un contract este falsă poate veni aici să ceară o expertiză. Şi se rezolvă totul. Aşa cum mergi la un cabinet medical particular, aşa poţi să mergi, dacă ai nevoie, şi la un cabinet privat de criminalistică", încheie profesorul Vasile Lăpăduşi.