De ce producătorul a vopsit în galben un creion negru? Iată altă întrebare, care se adaugă la cea de dinainte. Care era cea de dinainte? Eşti cu mintea varză. Varză fiartă. Concentrează-te şi alege răspunsul corect! Creionul tău galben este ascuţit impecabil. Tu l-ai ascuţit înainte de testul ăsta, poftim, test ţi-a trebuit! Degeaba l-ai ascuţit pentru că nu poţi să încercuieşti răspunsul corect din cele trei variante: A), B), C). Întorci pagina şi descoperi că vei avea de scris şi un text. Cu creionul ai putea să-l scrii. Sau cu pixul? Nu, cu creionul galben, care este negru... Hai, dom’le, o dată, încercuieşte: A), B) sau C)? Şi treci mai departe! N-ai învăţat. Ba ai învăţat ceva, dar n-ai fixat. Asta nu se numeşte învăţătură. Ce bine învăţai în şcoală! Temeinic, aşezat, nu-ţi scăpa nimic, tocilar te făceau colegii, dar nu-ţi păsa, toceai! Acum, dacă ai avea mintea limpede. Te simţi îmbâcsit, fleşcăit, eşuat. Îţi vine să muşti creionul. De ciudă. Pentru că nu ştii. D-aia e bine să înveţi toată viaţa. Ba mai mult, să dai teste în fiecare an! La orice disciplină. Vrei să dai un test? Te înscrii la test. Orice testare e bună la viaţa omului. Şi la tinereţe, şi când te însori, şi când ţi-ai îngropat părinţii, să fie nişte teste scrise, cu programa anunţată, o parcurgi cum poţi, cât te mai duce mintea, cât mai ai timp, te duci şi dai testul! E lupta minţii tale, dovada că nu te-ai ramolit, că eşti încă viu, ce bucurie!... Ce filosofie de doi bani! Alege, dracului, varianta corectă: A), B) sau C)? Timpul trece şi rămâi cu pagina goală! Îţi ard obrajii de ruşine. Uite unde ai ajuns: blocat la un exerciţiu! Îl simţi ca pe o fundătură. Fundătura vieţii tale. Dacă nu încercuieşti acum o variantă: A), B) sau C), oricare ar fi, ai să mori, dracului, de prost ce eşti! Dar nu poţi să încercuieşti aşa, la ghici, la futu-i mă-sa, chiar dacă ai un creion galben, ascuţit impecabil. Până la urmă e doar un test. Era mai bine dacă făceai o investigaţie medicală? Şi ăla este un test. Câţi oameni de pe planeta asta pică la un test de sânge? Dar testul ăla nu ţine de învăţătură. Pentru că învăţătura te ţine în viaţă... Iar o iei pe arătură? Concentrează-te! Nu mai poţi să te concentrezi, eşti în pierdere de neuroni. Vezi, dacă dădeai mai des teste de orice fel, alta era mintea ta acum! Erai antrenat, erai în formă, erai viu... Încetează!

Te simţi îmbâcsit, fleşcăit, eşuat. Îţi vine să muşti creionul. De ciudă. Pentru că nu ştii.

Închide ochii! (Vezi să nu te apuce somnul.) Aminteşte-ţi teza aia la Mate pe care ai făcut-o dintr-o suflare, ai pus caietul pe catedră cu un sfert de oră înainte să se sune şi ai ieşit fluierând din clasă. Îţi aminteşti? Ce zile minunate, totul ţi se părea atât de uşor! Erai îndrăgostit... Deschide ochii! Uită-te la A), B) şi C). Apucă creionul. Vezi, e un trandafir galben! Coboară-l, atinge cu o petală răspunsul corect şi treci mai departe. Este alegerea ta.