În două momente ale zilei, omul s-a oprit să ia vitamina C şi propolis. Deşi a citit undeva că, pentru a nu te panica prea tare, ar fi mai bine să verifici situaţia coronavirusului doar de două ori pe zi pe site-urile de ştiri, nu s-a putut abţine şi a făcut-o de nenumărate ori. De fiecare dată când s-a oprit din ce făcea şi a deschis un site de ştiri sau Facebook-ul, a descoperit că în ţară a mai apărut un bolnav.

Pe la jumătatea zilei de lucru, omul a făcut o pauză să mănânce. S-a spălat pe mâini. S-a dus în bucătărie, a pus mâna pe o cutie. A realizat că respectiva cutie fusese cu o zi înainte într-un magazin. S-a spălat din nou pe mâini. A revenit în bucătărie, şi-a pregătit o farfurie cu mâncare. S-a uitat pe geam şi i s-a părut că vede pe stradă mai mulţi oameni ca de obicei. Toţi cu plase. S-a spălat din nou pe mâini şi apoi a mâncat. La final, a mai verificat o dată site-urile de ştiri, Facebook-ul, după care s-a spălat iar pe mâini.

Când a terminat treaba, omul s-a pregătit să plece la cumpărături. Nu-i lipsea mare lucru, dar se gândea că n-ar strica să cumpere una-două chestii pe care le-ar fi cumpărat oricum, coronavirus sau ne-coronavirus. Şi dacă erau prea multe, tot el avea să le consume cândva!

Când a ieşit din casă, omul nu şi-a luat mănuşi, nici mască, pentru că n-a vrut să fie privit ciudat. După primii paşi făcuţi afară, a regretat, când a început să întâlnească oameni purtând măşti. Pentru că n-a vrut să meargă prea departe, a intrat într-un supermaket aflat la un colţ distanţă de blocul lui. De acolo şi-a luat tot felul de lucruri pe care le avea deja acasă, dar despre care bănuia că se vor termina primele şi fără de care nu voia să rămână în caz că… (aici îi era greu să verbalizeze. În caz că se închideau supermarketurile? În caz că se terminau produsele în magazin? În caz că se raţionaliza mâncarea?). 

La final, s-a trezit prins în mijlocul unui şir de oameni care trăgeau după ei cărucioare gigantice pline cu produse. Pe de o parte, s-a simţit bine că nu luase atâtea. Pe de altă parte, hei, de ce am fost fraier? Apoi omul s-a uitat în dreapta şi a văzut un afiş în care cumpărătorilor le era recomandat să lase o distanţă de un metru între ei. Imposibil. 

Când a auzit pe cineva tuşind în spate, a vrut să arunce o privire. Era sigur că acea persoană tuşeşte fără să-şi acopere gura. Dar cumpărătorii erau atât de înghesuiţi unii în alţii, încât nu s-a putut întoarce. Nu a avut ce face altceva decât să îndure încă o repriză de tuse. Şi-a pus gluga, apoi, când a simţit că leşină de cald, şi-a dat-o jos. De când se aşezase la coadă, casiera scana produsele aceleiaşi familii şi abia terminase primul cărucior. În timp ce aştepta, omul a văzut lângă el un raft cu eugenii. A smuls o pungă şi a aruncat-o în coş. Nu mai mâncase eugenii de 100 de ani, dar cine ştie? Dacă eugeniile sunt ultima mâncare din lume, probabil că sunt delicioase. 

Omul a ajuns acasă o oră mai târziu. S-a spălat, s-a dezinfectat cu spirt, a pus produsele în dulapuri, alături de dublurile lor, apoi s-a aşezat iar în faţa calculatorului şi a aflat că între timp fusese declarată pandemie. O jumătate de oră mai târziu, l-a apucat o tuse seacă, fără sens. După o vreme, tot fără sens, tusea a dispărut. Omul a băut o capsulă cu ulei de cătină şi şi-a făcut o listă cu ce alte lucruri i-ar mai trebui din magazine. În ziua următoare, avea să plece de acasă cu o mască. 

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu