Copilărie „otrăvită“

Din cauza alcoolului, mulţi părinţi se ceartă în faţa copiilor, aceştia fiind principalele victime ale scandalului

Unul din zece români are probleme cu alcoolul, potrivit psihiatrilor. Văzuţi prin ochii copiilor, părinţii care ajung dependenţi de băutură arată ca nişte  monştri. Părintele este primul reper în viaţa copilului. Ce se întâmplă însă atunci când modelul celor mici are mereu chef de ceartă, nu judecă limpede şi-i acuză pe cei din jur de propria nefericire?

„De când mă ştiu, tata a avut probleme cu băutura. Pentru că am crescut la bunici până în clasa I, nu-mi amintesc cum era tata în primii mei ani de viaţă. Ştiu doar atât: pe când mergeam eu la şcoală, el obişnuia să vină acasă «afumat» şi cu chef de scandal. Pe măsură ce am crescut, am realizat că e dependent. Când nu avea băutură sau bani pentru a-şi cumpăra, începea să tremure, devenea nervos. Scotocea prin toate sertarele şi prin toate colţurile casei pentru a găsi nişte bani. Atunci când avea noroc, nu se sfia să-i dea pe o sticlă de vin sau de bere, chiar dacă erau ultimele economii", ne-a povestit Ruxandra (24 de ani).

Scandalul de dimineaţă

Pentru Ruxandra, figura paternă a fost asociată cu „individul ăla care vine seara acasă şi nu ne lasă să dormim. Nu ne întreabă niciodată de sănătate, dar ne acuză de diferite lucruri". Cel mai adesea, de faptul că atât ea, cât şi fratele sau mama ei sunt o povară.

„Mă termina psihic să ştiu că vin acasă de la şcoală şi el e beat mort. Îmi doream ca măcar să se culce după ce ajunge acasă. Însă, de cum intra pe uşă, avea ceva de comentat. Că nu-l iubeşte mama, că nu are niciodată bani deşi el munceşte să ne întreţină, că e stresat la serviciu", explică tânăra care a realizat ceva mai târziu că, în lipsa unei motivaţii clare, tatălui său îi plăcea pur şi simplu să bea.

„Adesea, de cum venea acasă, ne trimitea în dormitor, încuia uşa la camera lor şi începea scandalul. Din fericire, nu s-a ajuns niciodată la bătaie, dar se îmbrânceau. Tata urla la mama, spărgea tot ce-i ieşea în cale, înjura ca la uşa cortului, dădea cu pumnii în uşi, în pereţi. Scenele astea m-au făcut să cred că e nebun. Din cauza asta, în toţi anii ăştia, ora la care ar fi trebuit să ajungă acasă mi-a provocat mereu frică. Când ştiam că se apropie, căutam să-mi găsesc de lucru pe afară, să plec cu prietenii în oraş, orice, numai să nu fiu în casă", îşi aminteşte Ruxandra.

Scandalul din casa tinerei dura, de regulă, până la 3-4 dimineaţa. „A doua zi, eu şi cu fratele meu o luam de la capăt cu şcoala, iar mama, cu serviciul. Tata se ducea la muncă şi adormea. Avea o gaşcă de colegi cu care trăgea la măsea şi cum nimeni nu prea-i întreba de sănătate la serviciu, îşi făceau de cap în voie", explică Ruxandra.

Ruşinea faţă de vecini şi de prieteni

„Circul nu se petrecea exclusiv între zidurile apartamentului nostru. De cele mai multe ori «dădea reprezentaţii» şi în faţa blocului. Ne era ruşine de vecini pentru că ajungea acasă pe şapte cărări şi, în starea asta, se oprea la magazinul din colţul blocului, unde continua să bea şi pe datorie, făcând cinste celor mai «onorabili» dintre vecini", mărturiseşte Ruxandra.

Tânăra îşi aduce aminte că „odată, a căzut pe stradă, la două staţii distanţă faţă de bloc. Un prieten de-ai fratelui meu l-a văzut zăcând pe asfalt, nemaifiind în stare să se ridice, şi a sunat acasă. S-au dus mama şi unchiul meu după el. Pe fratele meu l-a afectat foarte tare povestea asta. Toţi prietenii lui apucaseră să-l vadă în diferite ipostaze şi-i ziceau pe unde l-au mai văzut beat. Venea julit, murdar şi plin de vânătăi de la căzături", îşi continuă Ruxandra povestea.

Comportamentul agresiv al părinţilor ascunde uneori o dependenţă critică faţă de alcool

Cât a fost plecată în Portugalia într-un schimb de studenţi, Ruxandrei nu i s-a făcut dor de tatăl ei. „Mă gândeam numai la mama, că e singură. Cred că am vorbit la telefon de maximum două sau trei ori cu el, în mai bine de trei luni. Nu era ceva nou: nici acasă nu apucam să discutăm pentru că atunci când nu era beat, era mahmur şi apoi se îmbăta din nou", explică tânăra.

De aproximativ doi ani, Ruxandra experimentează sentimente noi. Din cauza diagnosticului de hepatită C, tatăl său nu mai bea pentru că e nevoit să urmeze nişte tratamente stricte. Acum, se mulţumeşte cu discuţiile banale pe care le poate purta cu cel care-i este tată. Totuşi, „mintea lui tot la băutură stă. Ne-a zis ieri că de Paşte o să guste şi el un pahar. Asta după ce zilele trecute, am constatat că a băut pe furiş vreo patru litri de vin, adus de la ţară". 

Semnele alcoolismului

Dependenţii de alcool refuză să accepte că au o problemă. Ei inventează scuze pentru a traduce un comportament anormal printr-unul perfect normal şi caută să-i învinovăţească pe cei din jur pentru ceea ce li se întâmplă.

Psihiatrul Eugen Hriscu crede că această imagine asupra dependentului e falsă. Motivul real pentru care românul cu probleme nu se prezintă la doctor este pentru că specialistul nu are soluţii concrete.
 
Fazele dependenţei

Preocupat de efectele alcoolului, dar şi de modul în care unii oameni devin „sclavii" licorilor bahice, cercetătorul american E. M. Jellinek a stabilit patru faze principale prin care trece oricare dependent de alcool. Astfel, el a evidenţiat faza pre-alcoolică, cea de debut, cea critică şi cea cronică.

În faza pre-alcoolică, biostatisticianul şi psihologul american a observat că persoanele predispuse la dependenţă de alcool ajung să-l consume în mod repetat sau să exagereze în cantitate. Faza de debut sau „semnul pericolului" marchează instalarea, cultivarea şi dezvoltarea dependenţei. Se instalează amnezia, preocuparea faţă de alcool, plăcerea sorbirii primului pahar, obiceiul de a ascunde licorile „magice".

În faza critică, dependenţii îşi pierd controlul, manifestă comportament de grandoare sau agresiv, refuză să mai consume apă (celebra vorbă „apa rugineşte"), întrerup relaţiile sociale. În ultima fază, cea cronică, apar tremurăturile, temerile nedefinite, consumul permanent şi colapsul sistemului de raţionalizare.

„Nu avem tratamente de specialitate"

Circa două milioane de români consumă alcool în exces, potrivit estimărilor Alianţei pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomanilor (ALIAT). „Adevărul este că nu avem un indicator la nivel naţional. Apreciem proporţiile acestei probleme în raport cu ceea ce se întâmplă în alte state", ne-a explicat Eugen Hriscu, medic psihiatru şi director executiv al ALIAT.

Bazându-se pe experienţa clinică recentă, Hriscu crede că pe fondul crizei, proporţia românilor care au probleme cu alcoolul este posibil să fi crescut de la 10% până la 15%. Organizaţia Mondială a Sănătăţii subliniază că, în cazul unei singure persoane dependente de alcool, alte şapte au de suferit.

„Problema consumului de alcool a fost ignorată de autorităţi de-a lungul timpului. România nu a format specialişti şi nici nu a investit în centre terapeutice. Dacă un dependent de alcool se decide să ceară tratament, cel mai probabil medicul îi va spune «trebuie să renunţi la băutură»", explică Hriscu. El adaugă că ignoranţa autorităţilor e totală în privinţa tratamentele terapeutice pentru copiii alcoolicilor.

Cum să te comporţi cu un alcoolic

Totuşi, psihologul Alexandru Lescău, de la Asociaţia „Crucea Albastră" crede că „aproximativ 50% din românii care-şi doresc să scape de dependenţa de alcool reuşesc". El spune că fiecare membru al familiei unui dependent joacă un rol important întrucât „familia ar trebui să ceară ajutorul unui medic, psiholog sau teolog şi să discute ferm cu dependentul. Să-l motiveze pentru a accepta dezalcoolizarea".

Lescău precizează că în Sibiu s-au organizat câteva acţiuni care constau în intervenţii în familie. Concret, se stabilesc trei şedinţe cu psihologul, dintre care două doar cu familia dependentului, fără ca acesta să ştie, iar la ultima participă şi dependentul pentru a-l confrunta cu problema. Majoritatea acţiunilor s-au finalizat cu succes.

Specialistul mai arată că frica este principalul motiv al românilor alcoolici care ajung să ceară ajutorul specialiştilor. „În primul rând, le e teamă că-şi pierd viaţa. Apoi le e teamă că-şi pierd familia şi, nu în ultimul rând, că-şi pierd locul de muncă", a precizat Lescău.

Cu ce urme rămân copiii?

În lipsa altor modele, mulţi dintre copiii cu părinţi alcoolici  ajung să parcurgă acelaşi drum

„Ca reacţie la situaţiile traumatizante ce implică ameninţări fizice, verbale, reproşuri, nesiguranţă, instabilitatea emoţională a părintelui alcoolic, copilul va dezvolta sentimente de neîncredere faţă de persoanele din jur. Asta din cauză că nevoile sale de bază, fizice şi emoţionale nu au fost satisfăcute", ne-a explicat psihologul Aniela Minu.

Specialistul în psihologia copilului spune că „acei copii care au fost maltrataţi în primii ani de viaţă dezvoltă un ataşament nesigur faţă de părinţi şi vor avea ulterior dificultăţi de socializare. „Îşi vor crea o imagine negativă atât despre lume, cât şi despre ei înşişi".

Multitudinea de repercusiuni se manifestă şi în funcţie de personalitatea copilului. „Sunt copii care, crescând într-un astfel de mediu, ajung să manifeste apoi tendinţa de a căuta mereu atenţia celorlalţi, de a controla şi de a stăpâni alte persoane.

Alţii, datorită situaţiilor de respingere pe care le-au trăit, se retrag într-o stare de apatie pasivă sau manifestă o independenţă excesivă. Însă în spatele acestor reacţii tânjesc după siguranţă şi recunoaştere", precizează Minu.

Psihologul concluzionează că, în ansamblu, aceşti copii experimentează îngrijorarea, anxietatea, dezamăgirea şi suferinţa profundă. „Majoritatea vor deveni adulţi anxioşi, folosind violenţa ca modalitate de rezolvare a conflictelor. La extremă, vor deveni autodistructivi sau vor avea comportamente suicidale".