Copiii din Marea Britanie sunt obraznici din cauza unui personaj de desen animat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Britanicii care au copii de vârste preşcolare se plâng de faptul că, din cauza unui personaj de desen animat, copiii lor sunt foarte obraznici.

Tot mai mulţi copii le răspund urât părinţilor lor, imitând-o astfel pe scrofiţa Peppa Pig, un personaj de desen animat.

Tot o influenţă negativă asupra micuţilor are şi George Pig, fratele Peppei, personaj care mănâncă în fiecare dimineaţă prăjitură de ciocolată în loc de ouă sau cereale la micul dejun, obicei pe care l-au adoptat şi copii britanicilor.

„Yuck“, replica pe care George Pig o spune de fiecare dată când i se oferă legume la masă este pe buzele tuturor copiilor care urmăresc aventurile celor două personaje atunci când văd în farfurii roşii, castraveţi sau brocoli.

Mulţi părinţi le-au interzis deja odraslelor lor să se mai uite la serialul animat.

„Sunt foarte îngrijorată pentru că personajele acestea îi împing pe cei mici către un comportament nepotrivit“, spune una dintre mămicile care se plâng zilnic pe site-urile de parenting din Marea Britanie.  

Tot ce văd la TV îi influenţează
Psihologul Aric Sigman este de părere că părinţii sunt naivi dacă cred că ceea ce văd la televizor copiii lor nu le influenţează comportamentul.

El mai spune că în ultimii ani a observat o creştere semnifictaivă a numărului de copii care se comportă urât cu părinţii lor din cauza serialelor de desene animate pe care le urmăresc.

„Aproxiamtiv 80% din procesul de dezvoltare al creierului are loc între naştere şi vârsta de 3 ani. Astfel că, dacă cei mici petrec mult timp în faţa televizorului copiază comportamentul personajelor pe care le urmăresc“, explică psihologul.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite