Consumul de alcool este direct proporţional cu inteligenţa "utilizatorilor", arată studiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma studiilor de specialitate efectuate de-a lungul vieţii tinerilor, cercetătorii au ajuns la concluzia că oamenii mai inteligenţi beau alcool mai frecvent şi în cantităţi mai mari decât restul.

Două studii efectuate în paralel au ajuns la această concluzie. Datele obţinute din „National Child Development Study” („Studiul Naţional de Dezvoltare a Copiilor”) în Marea Britanie sunt similare cu cele din SUA, unde a fost efectuat „Studiul Naţional Longitudinal al Sănătăţii la Adolescenţi” („National Longitudinal Study of Adolescent Health”).

Nivelul de inteligenţă a copiilor a fost măsurat iniţial înainte ca ca subiecţii să fi împlinit 16 ani. Cei din studiul american au vost vizitaţi apoi după şapte ani. Cei din Marea Britanie au fost monitorizaţi la 20, 30, respectiv 40 de ani. Cercetătorii au analizat, în ambele ţări, obiceiurile subiecţilor în privinţa consumului de alcool, pe măsura înaintării acestora în vârstă, informează discovery.com.

În ambele studii, copiii mai inteligenţi  beau mai mult alcool şi mai frecvent pe măsură ce au crescut, în comparaţie cu cei mai puţin deştepţi. În cazul englezilor, copiii catalogaţi iniţial „foarte inteligenţi” au ajuns să consume cu aproape opt zecimi mai mult decât cantitatea standard din paharele subiecţilor de la polul opus al capacităţilor intelectuale.

Cercetătorii au luat în calcul şi celelalte variable demografice care pot influenţa consumul de alcool, de la statusul marital, nivelul de educaţie a părinţilor, până la clasa socială. Concluziile au rămas valabile: copiii mai deştepţi au devenit adulţi care consumă mai mult alcool.

De ce copiii inteligenţi beau mai mult când se fac mari? Ipotezele abundă. „Psychology Today” are o abordare evoluţionistă: alcoolul este o invenţie relativ nouă (aproximativ 10.000 de ani). Oamenii preistorici consumau fructe fermentate care aveau un efect similar consumului de alcool. Probabilitatea ca oamenii mai inteligenţi să aleagă băuturi alcoolice moderne este, aşadar, mai mare, conform sursei menţionate.

Deşi consumul de alcool în cantităţi mari poate indica un coeficient de inteligenţă ridicat, nu poate transforma însă „utilizatorii” în oameni mai inteligenţi decât erau înainte de primul pahar, concluzionează discovery.com.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite