Aş vrea să-l ocolesc, dar culoarul supermarketului e strâmt. Ştie că nu pot să scap, ştie că nu-l recunosc. „Cine sunt?” – mă chestionează cu blândeţe. Mustaţa? Ochii? Mă intimidează cocoşa. Cine-i cocoşatul ăsta? Eu nu cunosc niciun cocoşat! Zâmbeşte. Daaaaa, eşti Sandu, Sănducu! Răspuns corect. Sănducu are cocoaşă, Doamne, ce nenorocire! Nu ne-am văzut de la terminarea facultăţii. Colegi de facultate, colegi de armată. Am fost cu el în grupă? N-are rost să-mi scotocesc memoria, dar sigur am făcut armata! „Ce faci?” Sunt pe-aici, prin oraş, caut nişte apă minerală, am un parastas, unchiul... Nu este atent la raportul meu. Dă din cap sub apăsarea cocoaşei, adică, toţi ne vom duce cândva. A chelit rău. Doamne, ce cocoaşă! „De la Cernavodă mi se trage!” De unde? – întreb năucit. „De la radiaţiile de la centrala Cernavodă. Acolo am luat repartiţie în ’87.” – îmi explică. M-am prins: Sănducu a luat repartiţie la centrala de la Cernavodă. Generaţia noastră trimisă pe şantierele socialismului, am muncit ca nişte deţinuţi fără să ştim că suntem deţinuţi. Şi-au bătut joc de tinereţea noastră! Socialismul ăsta ne-a distrus, ne-a mutilat, ne-a cocoşat - îmi vine să perorez cu voce tare... Dau din cap înţelegător, dacă aşa zice, că a făcut cocoaşa de la radiaţiile centralei, nu pot să-l contrazic, dar nici n-am curajul să-l întreb dacă urmează vreun tratament. Îmi vine să-i pomenesc de armată, dar cum să-i amintesc unui cocoşat de Marină? Sănducu era vedeta plutonului. În fiecare seară, înaintea stingerii, ne povestea visele sale erotice. Se lăuda că ar fi în stare să aibă în fiecare zi câte o femeie, atât de viril era. Câte o femeie pe zi putea să...! În poziţii diferite. Ne explica amănunţit poziţiile pe care le inventase, alte decât cele din filmele porno. Şi toţi râdeam. Şi erau destui care-l provocau să povestească cu amănunte. Multe prostii povestesc bărbaţii în armată. Uite că Sănducu a rămas în memoria mea cu dorinţa asta: să facă sex cu o femeie în fiecare zi... Sau mă înşel. Poate a fost altul? Am citit asta într-un roman? Sau poate e fantezia mea? Oricum, nu mai contează trecutul, Sănducu are o cocoaşă.
Mă intimidează cocoşa. Cine-i cocoşatul ăsta? Eu nu cunosc niciun cocoşat!   
 
Caut cu privirea rafturile cu apă minerală. „Eu am luat-o pe calea duhovnicească. Sunt preocupat de «pescuitul în adâncuri», aşa cum ne îndeamnă Cel Care ne-a creat, pentru că nu părinţii ne-au creat, ei au fost doar mijlocirea apariţiei noastre din neant, din nimic, «mijlocire» creată tot de El...” Dau din cap aprobator. Îmi spune că fiul său a intrat la un seminar teologic, mare bucurie, apoi mă întreabă de familie. E bine – răspund. Îmi spune că mă citeşte. „Mă întreb, însă, oare nu te doare mâna de la atâta scris?” Scriu cu piciorul stâng – îi răspund şi râd de unul singur. Mă grăbesc. Este de acord. Ne strângem mâinile. O iau înainte, unde au pus ăştia apa minerală?