Clişeele - când or să moară?

FOTO funnycutestuff.com

Clişeele au ajuns să ocupe un loc prea mare în buletinele de ştiri şi în viaţa de zi cu zi. De ce nu renunţăm la ele?

Articolul de faţă stătea de mult în draft. Azi, o postare pe Facebook m-a convins că e momentul să-l public.

M-am săturat de clişee. Cumva am impresia că asta nici măcar nu începe să explice sentimentele mele reale pentru ele. Nu mai suport să aud aceleaşi expresii, în fiecare zi, la ştiri. Dacă nu aş fi atât de pornită împotriva lor, probabil că le-aş omite cu graţie şi nici n-aş mai percepe ştirea respectivă. Însă sunt acolo, zi după zi. La ce mă refer? Păi hai să vedem:

Nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Expresia e folosită când se petrece un accident pe ploaie/ninsoare/aglomeraţie. Ce-o fi aşa greu să zici “mergea prea tare”?

Tot din categoria auto: bolidul zbura cu o viteză de 220 km/h. De ce toate maşinile care pot să depăşească 200 km/h sunt bolizi şi nu maşini? Şi dacă ar putea zbura, crezi că ar mai fi mers pe drum să-l prindă radarul?

Când moare cineva într-o croazieră/excursie/drumeţie/nuntă, etc. este inevitabil croaziera/excursia/drumeţia/nunta morţii. Aveam o perioadă când număram dăţile când auzeam asta şi era de vreo 3-4 ori/buletin de ştiri. Pentru cei mai norocoşi, care nu au murit, va fi croaziera/excursia/drumeţia/nunta groazei.

Să nu uităm însă eterna zonă de clişee a ştirilor sportive. Poţi să faci o listă de expresii, dai randomize şi voila-un buletin de ştiri din sport. Preferata mea este şi-au dorit mai mult victoria (pentru că, se ştie, fotbalul se joacă pe dorinţă). Căutând alte clişee am dat de o carte scrisă de Radu Paraschivescu (aceasta) din care mai amintesc: nu contează cine înscrie, important e să câştigăm; fotbalul se joacă pe goluri; cea mai bună apărare este atacul; pentru noi, fiecare meci e o finală şi bineînţeles, portarul a fost, pe rând, înger şi demon.

În plus, pe lângă zona de fotbal, tot în cartea domnului Paraschivescu (pe care promit să o citesc că îmi pare la sentiment cu mine), am găsit şi o expresie parcă la fel de veche ca spiritul de sărbători. Românii au luat cu asalt supermarketurile de la primele ore ale dimineţii. Deja mi-am creat o imagine mentală a hoardelor de oameni care aşteaptă să se deschidă supermarketul pentru a începe bătălia supremă pentru o pungă de fidea.

Mai mult, se pare că avem o nouă pasiune pentru topuri. Tot ce facem e la superlativ şi asta se vede cel mai bine când ajungem la (completaţi pe linia punctată) secolului. Nunţi, petreceri, cumetrii, jafuri, nimic nu mai e ce-a fost odată. Mai are rost să adaug că suntem de-abia la începutul secolului? De-aici înainte putem să asistăm doar la răsturnări incredibile de situaţie (că de alea credibile ne-am săturat cu toţii).

Uită de (vechea pastă de dinţi, magazinul de unde cumpărai ţigări până acum, sucul ăla acidulat care-ţi dă gaze)! Acum ai noua (pastă de dinţi cu iarbă de pe câmp, supermarket de ţigări, suc acidulat d-ăla bun). Sau, deja clasicul cetăţeni/români/oameni, vi se pregăteşte ceva.

Vă ziceam că o postare pe Facebook m-a convins să-l public azi. Radio Guerilla întreba ieri „ce mai e clişeu în ziua de azi”. Parcurgând cele 95 de comentarii, am găsit: facem să fie bine (care e mai degrabă în discursul între oameni decât în discursul media, dar tot clişeu rămâne), postările despre luni dimineaţa, "Ai să râzi" (când ştii bine că nu e de râs şi nu o să râdă-comentariul persoanei care a postat).

În final, o concluzie, cum stă bine oricărei postări serioase. Dacă ma prindeţi vreodată cu vreun clişeu în comunicare, să mă arătaţi cu degetul pe stradă. Promit să fac la fel.