Cel mai des întâlnite greşeli din CV-uri

Cel mai des întâlnite greşeli din CV-uri

Pentru a ajunge la un interviu, ai grijă să nu pici în capcanele care fac un CV irelevant FOTO Reuters

Întotdeauna trebuie să ai în minte, când completezi CV-ul, că ai foarte puţin timp la dispoziţie pentru a impresiona recruiterul. Aşa că ultimul lucru pe care vrei să-l faci este o greşeală des întâlnită, care putea fi uşor evitată. Motiv pentru care acum este momentul să înveţi din greşelile altora.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Business Insider” a compilat o listă cu cele mai des întâlnite greşeli în CV-uri, erori care fac recruiterii să treacă mai departe fără să clipească. Amanda Augustine, expert de carieră la TheLadders, a împărtăşit, din propria experienţă, sfaturile sale.

CV-ul prea lung
Augustine spune că un recruiter petrece, în medie, şase secunde uitându-se la un CV. Cu cât va fi mai lung CV-ul tău, cu atât de mult scad şansele să fie citit. Două pagini este lungimea potrivită.

O adresă de mail nepotrivită
Fiind metoda de comunicare preferată zilele acestea, nu există nicio scuză să nu deţii una în care numele tău să fie clar. Nu folosi porecle şi nici variaţii de nume dacă vrei cu adevărat să te angajezi.

Poza de profil
Dacă nu cauţi de lucru într-o meserie în care aspectul face toţi banii, nu ar trebui să incluzi fotografie niciodată. „Includerea unei fotografii creşte riscul de a fi discriminat, iar recruiterul va petrece mai mult timp uitându-se la poza ta, decât la meritele tale”, spune aceasta. Cei de la TheLadders au descoperit acest lucru datorită unei tehnologii care urmărea privirea, ocazie cu care au aflat că recruiterii petreceau 19% din timp privind pozele de profil.

Eliminarea profilelor profesionale
În loc să trimiţi o poză cu tine, mai bine ai trimite un link de pe reţelele de genul LinkedIn, care va fi mult mai de folos în evaluarea experienţei tale. Dacă apelezi la un link, recruiterii îl vor verifica aproape de fiecare dată.

Discordanţa informaţiilor
„Ceea ce treci în CV-ul tău trebuie să se regăsească şi în profilele online. Dacă ai un nume comun, de genul Petre Popescu, ai grijă ca acesta să fie pe toate reţelele sociale şi profesionale.

Eliminarea cuvintelor-cheie
Multe companii se folosesc de un filtru pentru a identifica candidaţii potriviţi pentru locul de muncă. Dacă nu foloseşti cuvintele potrivite ale domeniului, şansele de a ajunge la interviu scad simţitor.

Scrisoare de intenţie nesfârşită
Mai bine te rezumi la cinci propoziţii în care spui, pe scurt, la ce te pricepi cel mai bine, de ce eşti interesat şi cum poţi aduce valoare companiei.

Eliminarea aspectelor importante
Dacă ai nevoie de viză sau eşti dispus să te muţi pentru un job, toate acestea sunt informaţii care trebuie să existe la finalul scrisorii de intenţie.

Paginare incompletă
„Formatul CV-ului este la fel de important pe cât este conţinutul lui. Scrie-l la fel, de la început până la sfârşit. Dacă treci luna şi anul, ai grijă să menţii regula la orice scrii”, sfătuieşte specialista.

Fonturi colorate
„Rezumă-te la alb şi negru”, spune scurt Augustine.

Omiterea ordinii cronologice descrescătoare
Acest tip de expunere îi ajută cel mai mult pe recuiteri să vadă ce s-a întâmplat în anii recenţi, cei mai importanţi, de altfel.

Omiterea descrierii companiei
În timp ce pe recuiteri îi ajută să vadă nivelul companiei pentru care ai lucrat, şi viitorul tău angajator va avea nevoie să ştie mediul în care ai activat până la el.

Includerea a mai mult de 15 ani de experienţă
În CV-ul tău ar trebui să incluzi datele esenţiale pentru job-ul la care aplici acum. Ce este mai vechi de 15 ani nu va fi de interesul actualului manager. Nu include date despre educaţie sau certificate mai vechi de 15 ani.

Informaţiile irelevante
Dacă ai lucrat într-o firmă mică, unde ai făcut câte puţin din toate, trebuie să filtrezi responsabilităţile şi realizările, pentru a nu plictisi cu detalii irelevante.

Excluderea hobby-urilor relevante
Recruiterii au reacţii pozitive când aud de muncă de voluntariat. Faptul că prestezi şi pentru o muncă neplătită, nu înseamnă că nu trebuie inclusă în CV. 

Citeşte şi:

Minciunile cel mai des incluse în CV

Cum facem impresie proastă la interviu fără să ştim

Românii s-au săturat de şefi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările