Cele 10 reguli ale lui Marcus Aurelius pentru a fi un lider excepţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Împăratul roman Marcus Aurelius a fost considerat unul dintre cei mai înţelepţi lideri, întruchipând idealul lui Platon de „rege filozof“. A reuşit să-şi creeze această reputaţie datorită unui set de valori foarte bine definit, iar din scrierile sale putem afla care i-au fost secretele.

„Meditaţiile“ lui Marcus Aurelius au inspirat o mulţime de lideri datorită înţelepciunii atemporale, fiind o colecţie de scrieri personale din ultimul deceniu al vieţii sale. Această perioadă haotică l-a inspirat să dezvolte interpretarea proprie a filosofiei stoice, care se concentrează pe acceptarea lucrurilor care nu pot fi controlate şi pe stăpânirea propriilor emoţii.

Business Insider a întocmit o listă cu 10 reguli pe care Marcus Aurelius le-a folosit pentru a fi un lider excepţional.

Înţelegeţi că oamenii există pentru a se ajuta unii pe alţii

Marcus credea că, deşi vor exista întotdeauna oameni egoişti şi care îşi vor dori să-i distrugă pe ceilalţi, omenirea trebuie să trăiască în armonie. „Am venit în lume unul de dragul celuilalt“, scria împăratul roman. Şi, în cadrul societăţii, adevăraţii lideri apar şi este datoria lor să fie gardianul urmaşilor lor.

Fiţi conştienţi de umilinţa celorlalţi

Amintiţi-vă că fiecare dintre urmaşii voştri, fiecare dintre superiorii voştri şi fiecare dintre vrăjmaşii voştri este o fiinţă umană care mănâncă, doarme şi face toate celelalte lucruri fireşti. Pare evident, dar este uşor să minimalizaţi sau să maximizaţi importanţa altora în momentul în care luaţi o decizie cu privire la aceştia. Amintiţi-vă că fiecare persoană are demnitate şi mândrie.

Realizaţi că multe greşeli sunt rezultatul ignoranţei

Când o persoană ia o decizie care vă jigneşte, mai întâi gândiţi-vă dacă a avut dreptul de a face acest lucru, în sensul în care a acţionat într-o manieră care este acceptabilă din punct de vedere moral, chiar dacă este împotriva propriului vostru interes. În acest caz, nu vă risipiţi energia plângându-vă din acest motiv. Dacă, totuşi, acea persoană se comportă într-un mod condamnabil, aveţi în vedere că acţiunile acesteia se bazează pe ignoranţă. Din acest motiv mulţi dintre cei care jignesc nu suportă să fie catalogaţi drept aroganţi sau lacomi. „Dacă un om ţi-a greşit cu ceva, gândeşte-te ce reprezentare are el asupra binelui şi asupra răului pentru a comite acea greşeală“, scria Marcus.

Nu vă făliţi

Este adevărat că liderii trebuie să-şi ia foarte în serios rolul, dar nu într-un fel în care să se creadă zei. Amintiţi-vă că aţi făcut voi înşivă destule greşeli, nu sunteţi cu nimic mai presus decât ceilalţi, scria Marcus. Şi dacă aţi reuşit să evitaţi unele dintre greşelile pe care urmaşii voştri le-au făcut, atunci recunoaşteţi că există şansa să faceţi greşeli chiar mai mari.

Evitaţi să judecaţi iute acţiunile celorlalţi

Uneori, ceea ce percepţi ca greşeli la ceilalţi pot fi de fapt gesturi mai înţelepte decât vă puteţi imagina. „Trebuie să ştii o mulţime de lucruri înainte să le poţi judeca acţiunile altora cu o înţelegere reală“, scria Marcus.

Păstraţi-vă cumpătul

Deşi este firesc să reacţionaţi la o jignire prin pierderea cumpătului, nu este în niciun fel constructiv. Pentru a vă putea stăpâni emoţiile, Marcurs spune că trebuie să vă amintiţi că viaţa e scurtă. Este alegerea fiecăruia dacă îşi petrece timpul şi energia lamentându-se în privinţa lucrurilor care s-au întâmplat sau rămâne calm şi abordează problemele cu înţelepciune.

Recunoaşteţi că ceilalţi vă pot răni doar dacă le permiteţi

Gândiţi-vă la un moment în care cineva v-a insultat. Aţi ales să lăsaţi acele cuvinte să vă rănească, deşi aţi fi putut să compătimiţi persoana respectivă pentru că este ingnorantă şi nepoliticoasă. Doar lucrurile ruşinoase pe care le faceţi ar trebui să vă rănească, pentru că deţineţi controlul asupra propriului sistem de valori.

Fiţi conştienţi că pesimismul poate pune stăpânire pe voi

Este normal să aveţi reacţii emoţionale puternice în faţa dezastrelor, dar să vă comportaţi în acest fel nu face decât să vă împiedice să acceptaţi şi să depăşiţi provocările şi să vă umpleţi capul cu gânduri negative. „Consecinţele mâniei şi ale durerii sunt mult mai grave decât cauzele lor“, considera Marcus.

Fiţi buni

Bunătatea sinceră este invincibilă, considera Marcus, şi mai puternică decât orige fărădelege. E nevoie de un lider puternic care să fie capabil să pună deoparte ego-ul şi emoţiile de bază şi să se comporte cu compasiune. „Ce poate face chiar şi cea mai rea persoană dacă tu continui să-l tratezi cu bunătate şi grijă, corectându-l cu bucurie chiar în momentul în care încearcă să-ţi facă rău“, scria Marcus.

Nu vă aşteptaţi ca oamenii răi să vă scutească de tratamentul distructiv

În timp ce marii lideri pot face tot posibilul să se comporte într-o manieră constructivă şi plină de compasiune, trebuie să şi înţeleagă că există şi oameni care găsesc sens în distrugerea altora. Nu doar că este egoist, dar este şi actul unui tiran de a gândi că poţi schimba acest gen de oameni sau îi poţi convinge să te trateze în mod diferit. „Daţi-mi liniştea de a accepta lucrurile ce nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele ce se pot schimba, şi înţelepciunea de a le putea distinge unele de altele“, mai scria Marcus.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite