Cel mai mare brad din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bradul e de trei ori mai mare decât un bloc cu zece etaje
Bradul e de trei ori mai mare decât un bloc cu zece etaje

Locuitorii oraşului Ciudad de Mexico se bucură de cel mai înalt pom de Crăciun din lume anul acesta. Bradul are 110,35 metri înălţime, un diametru de 35 de metri şi cântăreşte nu mai puţin de 330 de tone, informează presa internaţională.

Astfel, mexicanii au reuşit să doboare recordul stabilit de brazilieni doi ani consecutiv, din 2007 până acum, când s-au bucurat de cel mai înalt pom de Crăciun care măsura 110,11 metri şi reprezenta mândria oraşului Aracaju.

Spaniolul Carlos Martinez, reprezentant al Cărţii recordurilor Guinness, a validat ieri performanţa pe strada Paseo de la Reforma, unde a fost amplasat bradul gigant care va putea fi admirat  timp de 36 de zile.

„Înălţimea bradului din Brazilia a fost depăşită cu 24 de centimetri. Fără îndoială, Mexicul se află la ora aceasta în posesia noului record Guinness", a declarat Martinez pentru agenţia spaniolă de presă EFE, citată de Agerpres.

Amplasarea şi împodobirea bradului a început încă de pe 29 octombrie şi a necesitat efortul a 200 de muncitori mexicani şi brazilieni. Pomul a fost decorat cu 72 de kilometri de şiraguri cu beculeţe, 80.000 de metri de cabluri electrice şi alte detalii ornamentale.

Aprinderea luminilor din cel mai înalt brad din lume s-a făcut la ora locală 20.30, adică 04.30 ora României. Momentul a marcat începerea activităţilor festive în capitala Mexicului, unde locuiesc circa 19 milioane de persoane. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite