Cei mai amuzanţi prieteni, cei mai pasionali iubiţi, cei mai loiali soţi. 3 zodii de bărbaţi lângă care nu te plictiseşti

Cei mai amuzanţi prieteni, cei mai pasionali iubiţi, cei mai loiali soţi. 3 zodii de bărbaţi lângă care nu te plictiseşti

Între cele 12 zodii din horoscop, trei dintre ele se evidenţiază ca fiind cu adevărat speciale, mai ales dacă persoanele născute sub aceste semne sunt de sex masculin.

Astfel, aceşti trei bărbaţi sunt cele mai pot companii, indiferent de relaţia pe care o ai cu ei. Îţi pot fi cei mai buni prieteni, iubiţi care îţi vor arăta la tot pasul sentimentele, soţi loiali şi chiar colegi de serviciu politicoşi şi mereu puşi pe glume. Săgetătorii sunt pe listă, dar nu sunt singurii!
 
Săgetător
 
Cu ei e uşor, vesel şi interesant. Intotdauna au la îndemna câteva istorioare haioase şi zeci de planuri pentru diferite peripeţîi. Dacă nu aveţi idee despre cum să va petreceţi seară, căutaţi un Săgetător şi mergeţi cu el. Cu siguranţă nu va veţi plictisi. Potrivit jurnalul.ro, nativii din Săgetător se descurcă foarte bine inclusiv cu cei care nu le împărtăşesc opiniile. În ultima instanţa, ce contează părerea, din moment ce petrecerea e minunată! Din păcate, mai mult nu poţi cere de la Sagetatorii care sunt naivi, destul de neîncredere, oarecum capricioşi şi nerăbdători.
Citeşte şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: