Cea mai frumoasă maşină decapotabilă din Berlin

Doamna E. a fost o cunoscută profesoară de la Universitate, scriitoare, cea mai respectată traducătoare a timpului ei, printre multe altele. Despre verişoara ei şi alţii din cunoscuta familie citisem şi auzisem înainte să o cunosc pe dânsa. Eu eram student în primul an de facultate, abia ajuns în Bucureşti.

Fusese o femeie foarte frumoasă, măritată cu un arhitect celebru. Înalt, zvelt, un om foarte frumos şi el. Mergeau des la Berlin, aveau o casă acolo şi una dintre cele mai luxoase maşini decapotabile din oraş. Când ajungeau, ziarele mondene se întrebau cine e misteriosul turc (aşa credeau, fiindcă era foarte brunet) însoţit de splendida lui soţie blondă, în trecere din nou prin oraş.

Pe Acterieni, pe Cioran, Eliade şi pe alţii din generaţia lor îi numea „copiii“. Erau mai mici decât dânsa cu o generaţie sau chiar cu două de liceu şi de facultate. Însă îi tolera, pentru că îi păruseră deştepţi şi interesanţi încă de „mici“. Când stăteau până foarte târziu în oraş, dormeau adesea acasă la dânsa, fiindcă era bogată şi generoasă, stătea în centru. Iar unora le era deja profesoară. Şi, înainte de toate, le plăcea acolo. Cine nu apuca un loc pe canapea, dormea pe jos.

Ei au avut un singur copil, pe T. L-au învăţat ce ştiau şi ei mai bine şi ce se învaţă copiii, în general, în astfel de circumstanţe. Una dintre învăţături a fost să-şi ţină cuvântul dat, desigur. Şi să şi-l ţină necondiţionat, au mai subliniat ei.

T. avea puţină curiozitate şi înclinare către partea femeiască. Nu că ar fi fost altfel decât ceilalţi băieţi, ci că aşa se potriviseră lucrurile până atunci. Până la facultate, şi nici atunci, nu l-a văzut cineva vreodată alături de o asemenea făptură. Însă invers, dinspre partea cealaltă, interesul era maxim, mai ales că T. îi moştenea pe ai lui în toate cele, începând cu înfăţişarea.

Student fiind, T. avea la Facultatea de Filosofie o profesoară anume, pe Domnişoara A. Era cunoscută şi ea în oraş, fiind foarte frumoasă, deşteaptă, cu o carieră strălucită. Şi, mai ales, inabordabilă. Domnişoara A. era foarte interesată de T., chiar dacă avea cu vreo 20 de ani mai mulţi decât el. Însă T. era cu totul şi cu totul absent. Fie că nu observase privirile insistente ale domnişoarei, pur şi simplu, sau cine ştie din ce alte pricini.

Colegii de la Universitate ştiau că T. a fost învăţat să-şi ţină cuvântul şi că învăţătura s-a prins bine de el. Dar Domnişoara A ştia şi despre atributul acela menţionat mai sus, „necondiţionat“, şi ştia şi ce însemna asta. Era o filosoafă foarte deşteaptă, după cum am spus.

Aşa că într-o zi s-a organizat o petrecere, la care T. urma să fie personajul principal. Însă el nu ştia asta. L-au convins să bea mult, mai mult decât a băut el vreodată. Domnişoara A. s-a apropiat foarte tare şi a rămas lipită de el vreme îndelungată. Strâns, foarte strâns. El nu înţelegea atunci de ce toţi ceilalţi colegi stau mereu cu spatele la ei şi se fac că se uită în altă parte. Însă nici nu-l interesa pe moment, presupun. Dar avea să afle în curând.

Mai sar peste nişte detalii, pentru că acum sunt recomandate textele scurte. Aşadar, la un moment dat, Domnişoara A. îl ia de mână pe T. şi îl duce în mijlocul camerei. Toţi ceilalţi s-au strâns instantaneu în jurul lor. El nu a înţeles atunci de ce s-au strâns aşa, într-o clipită.

T., spune aici, în faţa tuturor, vrei să te căsătoreşti cu mine mâine dimineaţă? T. se uită în stânga, se uită în dreapta, se uită la Domnişoara A., se scarpină şi zice da, însă nu foarte convingător. T., gândeşte-te bine la ce spui, îţi dai cuvântul că mâine te căsătoreşti cu mine? Da! – mai apăsat de data aceasta.

Şi continuă Doamna E. povestirea: spre dimineaţă vine T. acasă şi direct la mine, plângând. Mami, uite ce am făcut... Ce ai făcut, copile? I-am promis lui A. că mă căsătoresc cu ea. Şi tu nu vrei să te căsătoreşti cu dânsa? Nu, nu vreau... Şi ţi-ai dat cuvântul? Da, mi l-am dat! În faţa tuturor... Trebuie să mi-l ţin, chiar dacă eram ameţit de la atâta băutură? Hmmm, cred că da. Dar stai să mă consult şi cu tatăl tău. Rămâi aici! S-a întors peste câteva minute. Da, trebuie să-ţi ţii cuvântul dat. Acum mergi şi te culcă...

S-au căsătorit în aceeaşi săptămână. Nu fusese posibil în ziua următoare din cauza unor tehnicalităţi. Au trăit împreună aproape 40 de ani, până a murit A...