Ce să schimbi în 2014 ca să-ţi meargă bine în viaţa sexuală şi profesională

Ce să schimbi în 2014 ca să-ţi meargă bine în viaţa sexuală şi profesională

FOTO Shutterstock

Majoritatea oamenilor îşi fac promisiuni la trecerea dintre ani: unele au legătură cu sănătatea, altele cu profesia, dar foarte puţine dintre ele vizează sexualitatea. Prinşi între treburile casnice şi sarcinile de la birou, partenerii uită să se mai bucure de nopţile în doi şi ajung, după un amar de vreme, la veşnica dilemă amoroasă: „Unde am greşit?“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit datelor furnizate de British Natsal, o organizaţie care are ca scop studiul comportamentului interuman şi al stilului de viaţă britanic, o personă din zece caută antidotul pentru o viaţă sexual împlinită. Reputatul psiholog Tracey Cox „vinde“ la sfârşit de an 2013 câteva trucuri celor care şi-au pierdut patosul şi imaginaţia, sfătuindu-i să recreeze mediul romantic, care să le amintească de nopţile fierbinţi, când nu se mai dezlipeau unul din braţele celuilalt.

Sexologul britanic subliniază faptul că inhibiţia sexuală începe să se instaleze din momentul în care partenerii uită sau evită să se mai sărute. Lipsa schimbului de salivă dintre parteneri împiedică transportul de testosteron, hormonul responsabil cu creşterea libidoului în cazul ambelor sexe. Perceput ca un ritual intim şi descris ca o modalitate de a „cimenta“ sentimentele de încredere şi intimitate, sărutul trebuie practicat cu sfinţenie, cel puţin două minute pe zi, argumentează Cox.

Un alt truc menit să incite şi excite viaţa în doi se regăseşte într-un truc oarecum amuzant, dar tocmai din acest motiv eficient. „Provocaţi-vă iubitul sau iubita să-şi aleagă un magnet, să-l pună pe frigider şi să-l mute zilnic, poziţia lui devenind astfel un barometru sexual. Partea de sus a frigiderului semnifică dorinţă intensă, partea de jos este asociată lipsei chefului de sex, iar zona de mijloc trădează un interes scăzut“, explică Tracey. Treptat, introvertitul cuplului va ajunge să-şi provoace jumătatea şi să reaprindă pasiunea în dormitor.

Mulţi dintre bărbaţi se plâng că partenerele lor au mult prea rar iniţiativă în pat. Este adevărat că lucrul acesta poate fi destul de dificil pentru o femeie dacă îi lipseşte dispoziţia, dar, uneori, „pofta vine mâncând“. Specialista britanică insistă ca perechile să experimenteze noi locuri de făcut amor. În bucătărie, în grădină sau în baie, pe maşina de spălat pusă în funcţiune. Toate sunt numai bune de făcut dragoste, precizează Cox.

Pentru cuplurile nonconformiste, care însă şi-au pierdut apetitul sexual, psihologul recomandă poziţia cowgirl inversată. Astfel, în timp ce bărbatul stă întins pe spate, femeia se aşază deasupra , cu faţa spre picioarele lui, preluând controlul asupra unghiului şi ritmului de penetrare. Un alt mijloc prin care poate fi intensificată plăcerea în cuplu îl reprezintă evitarea rutinei. Astfel, cuplurile ar trebui să-şi învin gă timiditatea şi să apeleze la ofertele sex-shopurilor şi la literatura erotică. „Cumpăraţi-vă o carte cu conţinut erotic şi daţi frâu liber inspiraţiei. Dacă vă temeţi de reacţia partenerului, citiţi în paralel şi marcaţi cu o culoare paginile care v-au atras atenţia. La sfârşit, puneţi în practică scenariile care au coincis“, sfătuieşte Cox.

Succesul la locul de muncă: paşi mici, rezultate promiţătoare 

Volumul mare de muncă, orele lucrate peste program şi stilul de viaţă adaptat unui secol al vitezei provoacă salariaţilor, de cele mai multe ori, un blocaj mintal. Pentru a-şi recâştiga energia şi motivaţia în anul ce vine, angajaţii trebuie să-şi „muleze“ comportamentul pe necesităţile companiei şi să vină la masa negocierilor întotdeauna cu soluţia-cheie. Publicaţia „Forbes“ a făcut publică o listă cu sfaturi pentru lucrătorii care, în 2014, vor să ia taurul de coarne şi să plece acasă cu “premiul cel mare”. Principala strategie este, spun editorii site-ului, anticiparea nevoilor departamentului, prin indentificarea şi valorificarea oportunităţilor de muncă. Conversaţiile detaliate cu şeful şi asumarea propriului succes, ca rezultat pozitiv al efortului depus, sunt alte două modalităţi prin intermediul cărora poţi să construieşte fundaţia unei cariere profesionale promiţătoare.

După Revelion, garderoba intră în ”construcţie”

La sfârşit de an, se trage linie şi se numără, pe lângă bani, şi hainele din şifonier. Perioada care urmează va fi presărată cu multe capcane stilistice pentru pasionatele modei. Codul bunelor maniere, tradus în limbajul industrie modei, interzice cu desăvârşire femeilor să mai îmbrace în 2014 o fustă mini din jeans sau să iasă pe stradă în trening.Tot la categoria „Aşa nu“ intră şi tricourile cu inscripţii, cizmele cu bot ascuţit şi toc cui, pantofii cu botul exagerat de pătrăţos sau şapca împopoţonată cu paiete. Aceleaşi reguli de bun-simţ dizolvă grijile domnişoarelor vizavi de blugii mamei cu talie înaltă, ascunşi pe rafturile de sus, şi bentiţele din liceu, cu flori sau funde încrustate.

În zona roşie, de alertă, se află şi pantalonii de trening inscripţionaţi pe dos, relatează „Business Insider“. Mall-urile, străzile, buticurile de la colţul străzii şi, în general, toate spaţiile destinate comerţului au fost populate de faimoşii pantaloni sport inscripţionaţi pe spate cu mesajul „Juicy Couture“. În 2014, mesajul trebuie să dispară cu tot cu pantaloni.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările