Pentru ei, fetele de la HR sunt nişte toante, managerii habar nu au cum, şi mai ales cu cine trebuie condus un business, cei din firmale de recrutare sunt superficiali şi nu au habar cu ce se mănâncă miile de joburi pe care le au de făcut, şi asta când nu sunt nişte nenorociţi sau corupţi de-a dreptul.
 
Atât de supăraţi sunt, încât nu consideră că mai merită să fie atenţi la ce scriu în CV şi, mai ales, cum scriu. Ce pot să înţeleagă cei care citesc din lucrurile sofisticate şi atât de specializate pe care le fac ei? şi, oricum, joburile bune se dau pe pile, angajatorii nu se uită decât la salariul pe care îl ceri etc. etc. şi, oricum din nou, ce poţi vedea într-o foaie de hârtie? Omului trebuie să-i citeşti în ochi, să stai de vorba cu el câteva ceasuri, dacă nu chiar câteva zile la rând, să-l simţi, să-i priveşti în suflet, să-i simţi energia, să-i surprinzi aura de deasupra capului.

Tare surprinşi ar fi aceştia să afle cât de mult pot deduce toantele şi nenorociţii din foaia aceea de hârtie şi din cele câteva rânduri din e-mailul cu care e trimisă această hârtie. Ar rămâne consternaţi, după care această uluială s-ar transforma în revoltă. Cum să judeci un om după câteva rânduri aruncate pe un petic de hârtie? Omului trebuie să-i citeşti în ochi, să stai de vorbă cu el câteva ceasuri, dacă nu chiar câteva zile la rând, să-l simţi, să-i priveşti în suflet, să-i simţi energia, să-i surprinzi aura de deasupra capului...

Dar, înainte de a-l privi în ochi, toantele şi nenorociţii privesc la e-mailul pe care l-ai trimis, la ce ai pus acolo, la cât de mare e, la ce tip de fişier foloseşti, ce format, ce scrie în caseta tehnică (properties) a fişierului, dacă foloseşti un format predefinit sau ţi l-ai făcut singur, câte pagini are, cât sunt marginile, cum foloseşti spaţiul, în general, ce fonturi foloseşti, ce dimensiune de caracter, ce culori, câte şi ce elemente de subliniere foloseşti, ce elemente de decor, care e spatierea dintre rânduri, cum faci alinierile, cum poziţionezi rândurile şi cuvintele în format, cât de stabilă e structura la reformatare sau redimensionare, cât de consecvent ai fost în folosirea elementelor de formatare şi de subliniere, ce consideri relevant să treci în CV şi în mesaj, cât de mult amesteci informaţiile relevante cu cele nerelevante, dacă păstrezi coerenţa, acelaşi nivel de semnificaţie şi de detaliere, cât e informaţie redundantă, câtă din informaţia obligatorie lipseşte, dacă e sintetic, schematic sau narativ, dacă şi ce abrevieri foloseşti, cât de mult faci pe deşteptul folosind intenţionat termeni pe care ştii că aceia care nu sunt în domeniu nu îi înţeleg, ce poză foloseşti, ce fundal are, cum eşti îmbrăcat, când a fost făcută, ce poziţie, ce postură, câte şi, mai ales, ce greşeli de gramatică şi de alt fel sunt, cum arată adresa personală de e-mail, ce încerci să ascunzi sau să minimalizezi, şi câte şi mai câte, despre care nu-ţi dai seama că le-ai scris, totuşi, în CV, fără să ştii...

Sigur, fiecare dintre acestea poate nu spune mare lucru despre ţine, însă toate la un loc da, spun destule. Nu despre câtă contabilitate sau câtă inginerie ştii, însă despre cum eşti şi despre cum faci lucrurile. Dacă toate aceste infinitezimale indicii arată cu degetul într-o singură direcţie, atunci micile concluzii se însumează şi iese una mai mare.
 
O toantă sau un nenorocit cu experienţă, care fac asta pe bandă rulantă, citesc totul fotografic, nu secvenţial, în câteva zeci de secunde, cu tot cu conţinutul "efectiv", adică ce şcoli ai, pe unde ai lucrat şi pe ce posturi, ce altceva mai ştii. în mai puţin de un minut, deci, trebuie să ţi se pună o etichetă. La noi eticheta această e compusă din şase coduri: două legate de domeniu, două de job, unul de nivelul managerial şi unul de ceva ce s-ar putea numi, pe scurt, calitate. Eu folosesc un sistem de clasificare a domeniilor pe doar două niveluri, însă e foarte extins pe orizontală. Alţii preferă gruparea inversă, cu multe ramificaţii în adâncime, pe verticală. Oricum ar fi, însă, codul pe care îl primeşte fiecare e destul de complex.

Or, şansele să fii chemat la interviu sau la orice alt fel de întâlnire sunt legate direct de cât de precis e acest cod, adică de cât de bună a fost evaluarea. Dacă nu e bine pus, toată lumea are de pierdut, evident: nu eşti chemat când ar trebui, şi eşti chemat când nu ar fi cazul. După întâlnire se pune codul "final", care cuantifică valoarea candidatului în banca noastră de date, cod care are o "valabilitate" de cel puţin un an, extrem de rar se întâmplă să "avansăm" sau să "retrogradam" pe cineva într-un interval mai scurt de atât. Şi poate că e bine de ştiut că 80-90% dintre codurile pe care le punem la prima evaluare, direct pe CV, rămân identice şi după întâlnire, adică "definitive". Asta spune ceva, şi fiecare înţelege ce vrea de aici.
 
 Voi scrie în zilele următoare despre cum am făcut odată o recrutare direct din CV-uri şi nu a mai fost nevoie să mă întâlnesc cu vreun candidat. Şi de acolo va înţelege fiecare ce vrea...