Ce sunt neuronii-oglindă şi cum ne ajută în viaţă: un psiholog explică influenţa pe care o au asupra conştiinţei de sine şi a empatiei

Ce sunt neuronii-oglindă şi cum ne ajută în viaţă: un psiholog explică influenţa pe care o au asupra conştiinţei de sine şi a empatiei

În cadrul unui experiment realizat în Italia, în 1996, de către o echipă de cercetători, au fost descoperiţi neuronii-oglindă, care ne ajută să realizăm un soi de simulare într-o realitate virtuală a acţiunilor celeilalte persoane, astfel încât să putem da un înţeles comportamentului altor persoane, să le înţelegem felul de a gândi, de a simţi, să le intuim acţiunile şi să empatizăm cu ele.

Ştiri pe aceeaşi temă

În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, care a studiat comportamentele oamenilor şi din această perspectivă, cel numit de oamenii de ştiinţă drept „neuronul-oglindă“ este pentru psihologie ceea ce este ADN-ul pentru biologie, adică un fel de celulă de bază a comportamentului uman. 
 
În acelaşi timp, specialistul afirmă că atunci când ne imaginăm în detaliu că facem o anumită activitate, nu numai că abilitatea nu se pierde în timp, dar se menţine intactă, iar în practică s-a demonstrat că existenţa neuronilor-oglindă influenţează cel puţin trei aspecte ale vieţii noastre.
 

1. Empatia

Dr. Daniel Siegel este unul dintre primii specialişti în neuroştiinţă care a studiat legătură neuronilor-oglindă cu abilitatea oamenilor de a simţi empatia. Conform cercetărilor oamenilor de ştiinţă, se poate susţine că empatia ţine destul de mult de biologie, de moştenirea genetică. Desigur, însă, că empatia poate fi exersată şi sporită. 
 
„Cercetările de imagistică au arătat că în timp ce observăm comportamentul şi deducem starea emoţională a altor persoane, în creierul nostru sunt activate aceleaşi structuri neuronale care sunt activate atunci când trăim noi înşine situaţiile, respectiv acele emoţii legate de acestea. Empatia este acea capacitate a unui individ de a se pune în «papucii» cuiva, de a înţelege starea emoţională a celuilalt, de a percepe ceea ce percepe celălalt, deci, parţial, starea interioară a unei persoane este creată prin empatie şi în noi înşine. Empatia are o mare importanţă în reglarea comportamentului, deoarece oamenii nu ar putea colabora eficient dacă nu s-ar adapta la starea emoţională a celor din jur, iar neuronii-oglindă au rolul de a acorda trăirile proprii cu cele ale altor persoane“, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, trainer în programare neuro-lingvistică.
 

2. Conştiinţa de sine

Într-un eseu scris pentru Fundaţia Edge în 2009, Vilayanur S. Ramachandran, director al Centrului pentru Studiul Creierului şi Mecanismelor Cognitive de la Universitatea din San Diego, spunea: „Cred  că aceşti neuroni nu ajută doar la simularea comportamentului altor oameni, ci pot fi îndreptaţi către interior ca şi cum am crea o reprezentare de ordinul doi sau o meta-reprezentare a proceselor propriei minţi. Aceasta ar putea fi baza neuronală pentru introspecţie“, oferind astfel o explicaţie teoriei sale conform căreia neuronii-oglindă ne-ar putea oferi baza pentru conştiinţa de sine. 
 
„Această perspectivă expusă de omul de ştiinţă Ramachandran ne arată că suntem conectaţi şi că nu există un «eu» independent, separat, inspectând lumea sau inspectând alte persoane şi că nu există o diferenţă reală între conştiinţa personală şi conştiinţa altcuiva“, afirmă psihologul.
 

3.Mesajul“ transmis peste generaţii

Neuronii-oglindă au o importanţă mare în copilărie, cu ajutorul lor învăţăm foarte repede în primii ani de viaţă să zâmbim, să plângem, să ne încruntăm, să arătăm disconfort, să cerem ajutorul, să mergem, să mâncăm singuri şi alte comportamente şi norme ale familiei şi grupurilor din care facem parte. 
 
„Apariţia neuronilor-oglindă la nivelul cortexului cerebral i-a permis omului să înveţe rapid prin imitare, reprezentând modalitatea prin care noi absorbim informaţia, iar apoi o proiectăm şi o răspândim din nou în lume prin propriile noastre abilităţi. De aceea, putem spune că neuronii-oglindă sunt responsabili pentru evoluţia noastră. Influenţa neuronilor-oglindă se poate observa cel mai bine la nou-născuţi, care sunt puternic înzestraţi cu acest sistem de imitare şi învăţare, aceştia observând în detaliu comportamentul adulţilor şi practicându-l în mod automat. 

În primii ani de viaţă şi, implicit, de dezvoltare, copilul se află într-o relaţie simbiotică emoţională cu mama lui, în urma căreia culege tot felul de informaţii prin intermediul neuronilor oglindă. Prin oglindire, practic, acesta are acces la informaţiile furnizate de toţi strămoşii săi ce s-au oglindit reciproc, având astfel acces la informaţiile din cadrul familiei extinse. Astfel, copilul îşi construieşte fundaţia structurii sale emoţionale care va sta la baza dezvoltării sale ulterioare. Copilul devine prin imitare oglinda emoţiilor vechi şi noi, ale durerilor vechi procesate sau neprocesate, ale mamei, în primul rând, şi ale părinţilor şi/sau educatorilor săi în general“, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: