Ce se întâmplă dacă menţionezi orientarea religioasă la un interviu de angajare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Discriminarea religioasă joacă un rol foarte important în procesul angajării. Astfel, specialiştii recomandă să avem grijă atunci când ne gândim să trecem într-un CV orientarea religioasă ori să discutăm un astfel de aspect la un interviu de angajare

Studii recente au scos la iveală faptul că CV-urile în care se menţionează apartenenţa la un grup religios nu sunt privite foarte bine de către angajatori. 

„Sunt dispuşi să recunoaştem dreptul la libertate religioasă, însă preferăm ca oamenii să nu îşi expună credinţa în locuri publice, precum şcoala sau la locul de muncă, unde, probabil, vor da peste oameni cu altfel de credinţe”, spune Michael Wallace, profesor de sociologie de la Universitatea din Connecticut şi co-autor al studiilor desfăşurate.

Angajatorii pot avea prejudecăţi vizavi de anumite orientări religioase. De asemenea, dacă alegi să-ţi treci orientarea religioasă sau faptul că eşti ateu în CV, vei „planta” în mintea lor ideea că există o posibilitate să apară discuţii în contradictoriu între tine ceilalţi angajaţi pe astfel de teme.

„Trecerea preferinţelor religioase în CV îi poate determina pe angajatori să creadă că persoanele care simt nevoia să-şi expună preferinţele religioase nu vor respecta orientările altora sau pe cei care nu au credinţe”, a mai spus Wallace.

Alte studii, desfăşurate în Franţa şi Grecia, au arătat că există prejudecăţi faţă de anumite afilieri religioase. De asemenea, s-a aflat că, pe lângă musulmani, oamenii privesc cu reticenţă şi ateii, romano-catolicii şi păgânii. „Am descoperit că persoanele creştine privesc musulmanii într-un fel negativ, din cauza normelor lor culturale şi religioase, care le par ameniţătoare”, precizează David Laitin, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Stanford.

Pe lângă precizarea religiei în CV, alt mediu în care conţinutul religios poate fi problematic este social media, deoarece majoritatea angajatorilor de astăzi verifică profilele aplicanţilor de pe site-urile sociale. 

„Ideea este că oamenii ar trebui să lase religia la uşa biroului. Adevărul este că, de fapt, aceste lucruri nu se întâmplă. Religia este o modalitate importantă prin care oamenii se autodefinesc, iar angajatorii trebuie să înveţe să se descurce, cumva, cu faptul că există orientări religioase diverse”, este de părere Joyce Dubensky, director adjunct al Centrului de Înţelegere Interreligioasă Tanenbaum din New York.

În cadrul Centrului de Înţelegere Interreligioasă Tanenbaum au fost intervievaţi mai mulţi angajaţi şi, în urma sondajului, a ieşit la iveală faptul că membrii minorităţilor religioase, precum ateii, se simt marginalizaţi de alţi angajaţi, dar şi că majoritatea creştină consideră acest tip de discriminare o problemă.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite