Ce fel de persoane suntem în funcţie de locul pe care alegem să stăm în sala de cinematograf

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locurile aflate pe rândul din faţă, fix la mijloc, le revin, de obicei, persoanelor extrem de sociabile, care tânjesc să se afle în centrul atenţiei, conform teoriei lansate de un psiholog japonez  FOTO Adi Marineci
Locurile aflate pe rândul din faţă, fix la mijloc, le revin, de obicei, persoanelor extrem de sociabile, care tânjesc să se afle în centrul atenţiei, conform teoriei lansate de un psiholog japonez  FOTO Adi Marineci

Tipul de personalitate influenţează până şi alegerile simple pe care le facem, cum este locul pentru care optăm atunci când mergem să vedem un film la cinematograf, consideră un psiholog japonez

Chiar dacă suntem convinşi că alegem locul unde vrem să stăm în sala de cinematograf numai în funcţie de cât de bine considerăm că vom vedea din zona cu pricina, felul în care ne orientăm atunci când nu intervin prea multe elemente ce pot interfera cu preferinţele, cum este aglomeraţia, dezvăluie amănunte despre ce fel de persoană suntem. Cel puţin aşa consideră japonezul Hiromi Mizuki, care a conturat câteva posibile portrete psihologice. 

Astfel, persoanele care preferă fotoliile dispuse în centrul sălii, exact pe mijlocul ecranului, sunt încrezătoare şi hotărâte. Considerate, de obicei, drept cele mai bune locuri din sală, obţinerea acestui privilegiu necesită rezervarea locurilor în avans şi punctualitate, ceea ce presupune depunerea unui efort suplimentar şi o oarecare planificare, explică psihologul.

Persoanele care aleg să stea în spatele sălii, dar se aşează pe locurile din mijlocul rândului, în aşa fel încât să aibă o privire de ansamblu asupra ecranului şi a celor din jur, sunt firi introspective şi calme. Totuşi, această formă de izolare ar putea indica o oarecare timiditate, relatează Daily Mail. 

Tendinţa de a ne posta în spatele sălii, pe ultimele fotolii din rând, arată că ne place să ştim tot ce se petrece în jurul nostru, dar că ne lipseşte încrederea şi că preferăm să nu ne implicăm în vreun fel.

Pe de altă parte, cei care aleg tot locurile din spate, dar nu pe cele situate chiar pe centru, urăsc să le fie invadat spaţiul personal şi se simt atraşi de persoanele în compania cărora se pot manifesta liber.

Locurile aflate pe rândul din faţă, fix la mijloc, le revin, de obicei, persoanelor extrem de sociabile, care tânjesc să se afle în centrul atenţiei şi să fie înconjurate de cât mai mulţi prieteni. Aşa că dacă observăm că există spectatori care se orientează spre o astfel de zonă, deşi ar avea şi alte variante la dispoziţie, există mari şanse ca aceştia să fie petrecăreţii perfecţi.

Nu în ultimul rând, lateralele rândurilor din faţă sunt preferate de persoanele care lasă foarte mult de la ele, generoase, de care se poate profita cu uşurinţă, conform teoriei lui Mizuki. 

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite