Să te propteşti în prima terasă. Să bei o bere la dozator. Să tragi din ţigară. Chiştocul să-l stingi pe fundul paharului. Să mai iei o bere. Să cauţi din ochi locul până unde să înoţi. Mai iei o bere. Şi mai tragi o ţigară. Merge ca focul! Doar nebun să fii să înoţi cu burta plină de bere. Te întinzi pe cearşaf. Închizi ochii. Simţi briza? Ai blocat toate urgenţele şi grijile. Zaci cu hoitul la soare şi cu mintea golită. Nu te mai interesează prezentul, viitorul, trecutul. Gata! Eşti în armonie cu natura, poate să plouă cu cârnaţi pe plajă, nu te mişti, nu se merită! 

Când ţi s-a mai întâmplat chestia asta? Când? Erai singur? Cu cine? Demult? Nu contează. A început să te roadă memoria. Dacă mai bei o bere îţi aminteşti, sigur îţi aminteşti...  Stăteai cu capul rezemat de ceva. Ceva tare. Dar nu te deranja. Era o valiză de lemn. Valiza ta de soldat TR. Daaaaa, primele ore după ieşirea din unitate. „Hai, liberare! Ai în p... mea răbdare!“ Numai asta ai auzit în cele nouă luni. Atunci, în primele ore, aţi dat năvală pe plajă, pe plaja aia în care aţi făcut instrucţie toată iarna, în care aţi săpat gropi în nisipul îngheţat, pe un vânt năprasnic, nu erau gropi, erau locaşuri individuale de apărare, în care voi vă băgaţi şi vă camuflaţi, aşteptându-i cu kalaşnikoavele şi AG-urile pregătite pe inamicii care atacau litoralul Republicii Socialiste România, inamicii veneau de pe mare, din Turcia, aşa vi s-a ordonat, să vă desfăşuraţi în formaţie de luptă, cine să fie inamicii? Imperialiştii americani care veneau de la bazele lor din Turcia - ţi-ai spus... Pârţ - pârţ - pârţ, aţi tras de vreo câteva ori spre mare cu gloanţe oarbe, de manevră... Aşa se numesc, de manevră? Ai uitat... 

Zaci cu hoitul la soare şi cu mintea golită. Nu te mai interesează prezentul, viitorul, trecutul.

Dar n-ai uitat cum aţi dat năvală pe plajă cu tot plutonul de TR-işti, abia eliberaţi din Marină, era iunie, şi v-aţi aruncat valizele una peste alta, ca un munte în mijlocul plajei cu turiştii speriaţi, ho, nu vă speriaţi, că nu vin ruşii!, şi v-aţi aruncat cu toţii în valuri...
 
Era la modă melodia aia, pe versurile lui Păunescu, cu aruncatul în valuri, ţi-a rămas pe scoarţă, n-ai ce-i face! Apoi, aţi bătut bere, multă bere la halbă, zbierând ca nişte maimuţe, eraţi bărbaţi cu armata făcută, urlaţi ca să atrageţi atenţia femeilor şi tu te-ai întins pe nisip, cu capul sprijinit de valiza de lemn, şi te-ai gândit că ai scăpat de nenorocita de armată, ce mişto!, ai toată viaţa înainte, viaţa este a ta, dar n-a fost deloc aşa!, ai trăit destule nenorociri, armata a fost „vraja mării” în comparaţie cu nenorocirile care au venit în viaţa ta, dar tu n-aveai de unde să ştii, apoi nu te-ai mai gândit la nimic, ca acum, când îţi imaginezi ce mişto ar fi să zaci cu hoitul la soare, cu mintea golită şi cu vreo patru beri la bord... 

Ce vreme! Soare călduţ. Maşina salubrităţii a oprit în faţa blocului.

Te întorci de la fereastră şi mai tragi un gât de cafea din ceaşcă. Îţi aprinzi o ţigară. Cum, dracu, ţi-a trecut chestia asta prin minte? Te uiţi pe pereţi. Vara asta trebuie să văruieşti bucătăria.