Aşa ţi-a venit. Câte unul-doi-trei, pe rând, fără să-ţi scormoneşti mintea. Parcă cineva (îngerul tău păzitor?) ţi-ar fi băgat în fiecare zi câte-un stick în memorie care ţi-a adus, pentru câteva clipe, gândul la acel om: ce mai face?, pe unde umblă?, o fi sănătos?, ţi-au venit în minte şi câteva amintiri, vreo două-trei replici din trecut, o emoţie trăită, mutra lui n-ai vizualizat-o, uite aşa te-ai gândit la el, apoi ţi-a ieşit din minte şi te-ai luat cu alte treburi. E bine că te-ai gândit la acel om. Apoi, fără nicio programare, fără niciun consemn, altcineva ţi-a venit în minte, cu acelaşi întrebări: ce mai face?, pe unde este?, dar cu alte amintiri, plăcute, triste, n-ai inventat nimic, astea sunt amintirile! Şi la morţi te-ai gândit, dar cu ei ai fost mai reţinut: o amintire fugară, ca un fulger în norii grei ai memoriei.

Uite că s-a dus şi vara asta! Ai vrut să faci multe lucruri importante pentru tine, dar te-au furat gândurile la alţii. (Dacă ar fi fost „importante“ le făceai, dar vara asta a dovedit că nu sunt.) Asta înseamnă că eşti om: te gândeşti la alţi oameni. Asta înseamnă că ai mintea odihnită: îţi permiţi să gândeşti aiurea. Asta înseamnă că ai fost şi tu în vacanţă, în concediu, spune cum vrei, ţi-a fost bine să te gândeşti la oameni, fără să te ştie nimeni (în afara îngerului tău păzitor, care ţi-a vârât stick-ul în memorie, dar asta e o ipoteză!).

Uite că s-a dus şi vara asta! Ai vrut să faci multe lucruri importante pentru tine, dar te-au furat gândurile la alţii. 

Cel mai mare câştig al acestei treceri în revistă – urâtă sintagmă, „trecere în revistă“, dar ţi-e lene să cauţi alta – este că n-ai judecat pe nimeni dintre cei la care te-ai gândit. Pe nimeni. Şi nici nu le-ai pus etichete: simpatic, descurcăreţ, fraier, marţafoi... Eşti mulţumit că nu ţi-a fiert mintea ca să-i judeci. Pur şi simplu te-ai gândit la ei, pe rând, fără nicio ordine, fără vreun criteriu, cum ţi-a venit şi multe zile de-acum înainte ai să te întrebi cum de ţi s-a întâmplat acest exerciţiu spiritual (sună mai bine decât „trecere în revistă“). O fi din cauza vârstei? Ai obosit? Eşti neinspirat? Te doare ceva? Eşti bolnav? Sau pur şi simplu te-a lăsat memoria şi, involuntar, ai făcut un exerciţiu? Oare i-ai trecut în revistă pe toţi? (Poftim, „revistă“!) Chiar te-ai gândit la toţi? Recunoşti că nu sunt toţi. Au rămas destui pe dinafară, n-ai de unde să ştii. Puteai să verifici pe Facebook, de exemplu, la cine te-ai gândit, pe cine l-ai sărit, dar asta ar fi însemnat deja o acţiune intenţionată, programată, pierdere de vreme. Până la urmă, dacă au mai rămas nişte vii şi morţi la care nu te-ai gândit, nu-i nicio problemă, vine toamna, toamna e lungă.  

Dar cu ce-ai rămas în vara asta? Cu gândurile la nişte oameni pe care-i cunoşti, pe care nu i-ai văzut demult, pe care nu-i cauţi, pe care nu-i suni, mai depărtaţi, mai apropiaţi. Dar şi acele gânduri s-au dus, s-au şters, gata! Dacă ţii, totuşi, să te împaci cu tine însuţi, atunci vara asta poate fi socotită cea mai frumoasă vară a ta, pentru că n-ai făcut nimic pentru tine.