Trei zone mari, foarte bine separate între ele, cu intrări separate în imobil pentru fiecare: zona de zi şi de oaspeţi (day & social area), zona privată (private area) şi zona pentru personal (bucătari, menajere, servitori etc.)

Zona de zi şi de oaspeţi are living-room, dining room, bibliotecă/ salon de cafea. Peretele separator dintre living si dining trebuie să se poată deschide complet pentru a face un mare salon de cocktail şi recepţii. Terasa (dacă e la etaj) sau ieşirea către grădină (la parter) trebuie să fie cât mai mare şi direct din salon. Intrarea personalului in salon, dinspre bucătării şi zonele tehnice, trebuie să fie pe alt culoar decât cel pe care intră oaspeţii. Garderoba pentru oaspeţi trebuie să fie în apropierea intrării, dar suficient de mare sau de bine separată ca să nu-i încurce pe cei care intră. Eventual cu o camera mică alături pentru ultim aranjament înainte de a intra (ruj, papion, scuturat mătreaţa de pe haină etc.). Tot acolo doamnele pot să-şi înlocuiască discret pantofii cu unii cu toc mai înalt, de pildă. Nu se intră în salon direct de pe uşa de la intrare, ci printr-un hol, oricât de mic. Toaleta pentru oaspeţi în apropierea garderobei (unii au nevoie să treacă pe la garderobă înainte să meargă la toaletă), dar suficient de bine separată de saloane. În bibliotecă se intră direct din salon. Pianul se pune în capătul opus intrării în salon, pentru ca eventualii întârziaţi să vină din spate şi să se aşeze în ultimele rânduri, ca să nu-i deranjeze pe cei deja aşezaţi. Muzicienii se schimbă şi aşteaptă în bibliotecă.

Zona privată are obligatoriu o cameră de descălţare şi de trecere de la ţinuta de oraş la cea de casă (garderoba de pantofi, paltoane, pelerine, diferită de cea de haine). Dormitor matrimonial (master bedroom) cu baie proprie, cu intrare direct din dormitor, dar cu o cămăruţă sau un hol tampon (de multe ori se pune un garderob acolo), în aşa fel încât între dormitor şi baie să fie două uşi, pentru a elimina toate zgomotele. Eventual un al doilea dormitor cu baie pe hol pentru cei foarte apropiaţi care nu sunt trimişi în dormitoarele de oaspeţi. Birou cu cameră de valori, living privat cu chicinetă, sau cu o mică bucătărie „americană”, potrivită în această zonă. Dacă se fac şi camere pentru copii, se pot pune tot pe aici, dar nu e o regulă foarte strictă. Dormitoarele pentru oaspeţii nu foarte apropiaţi trebuie să fie cât mai bine separate, ideal chiar cu intrare directă în zona lor, cu băi separate, desigur, şi chiar şi cu o cameră mică de nedormire. Pot avea acces în livingul privat sau doar în zona de zi şi de oaspeţi de la celălalt etaj. Sală de gimnastică la care să fie acces şi dinspre dormitoarele de oaspeţi.

Zona tehnică, pentru personal, e pe acelaşi nivel (etaj) cu cea socială în blocuri, dar în vile e de multe ori (şi) la demi/subsol. Ca să ajungă mai repede la oaspeţi când sunt evenimente, ca să pătrundă cât mai puţin în zona privată etc. Bucătărie, spălătorie, uscătorie, cameră de călcat, spaţii de depozitare, cameră tehnică (centrală, generator, staţii de supraveghere şi alarme etc.), baie pentru personal, cameră de odihnă sau chiar dormitoare pentru personalul intern.

Într-un bloc cum sunt acestea de lux, construite acum, un astfel de apartament s-ar putea face în 400mp fără camere separate pentru copii, sau 500 dacă includ şi ceva mai special pentru odrasle. Dar am văzut apartamente nou construite, chiar de 600, 700mp, care nu aveau absolut nimic de-a face cu o asemenea configuraţie. Nicio separare între zonele private, cele sociale, de oaspeţi şi cele pentru personal, o singură intrare pentru toată lumea, stăpâni, invitaţi şi servitori de-a valma, fără cameră de descălţare, fără camere pentru personal. Pe de altă parte, camere inutil de mari, inutil de multe, dar fără vreo utilitate gândită dinainte. Când vezi un astfel de apartament gata finisat şi chiar gata mobilat, dar fără logică făcut, pe care te îmbie cineva să-l cumperi cu câteva milioane bune, la cine te gândeşti mai întâi? La arhitectul care l-a proiectat, dar care habar nu are ce e acela luxul, la dezvoltatorul care a crezut că-i bine aşa, adică ce i-a arătat arhitectul pe schiţe, la agentul imobiliar care crede că nu vă prindeţi de lipsa de logică a ansamblului şi de banii risipiţi pe lucruri inutile, pe când altele importante lipsesc cu totul? Sau la altceva şi altcineva…?