Cât de repede şi de uşor ne fură un hoţ de buzunare experimentat: bunuri de 3.000 de euro subtilizate în nici patru ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lee Thompson, 47 de ani, din West Midlands, Marea Britanie, este consilier al poliţiei în cazul tehnicilor de furt din buzunare. FOTO Daily Mail
Lee Thompson, 47 de ani, din West Midlands, Marea Britanie, este consilier al poliţiei în cazul tehnicilor de furt din buzunare. FOTO Daily Mail

Poliţia apelează adesea la consilierea unor hoţi de buzunare cu experienţă pentru a identifica mai uşor infractorii şi modul în care acesta operează. Un astfel de expert în furturi din buzunare, care lucrează şi ca entertainer la petreceri, exemplifică într-o filmare cât de simplu îi este unui hoţ să subtilizeze în câteva ore bunuri în valoare de mii de euro.

Lee Thompson, 47 de ani, din West Midlands, Marea Britanie, este consilier al poliţiei în cazul tehnicilor de furt din buzunare. Numai anul trecut, în Marea Britanie s-au înregistrat 442.000 de furturi de acest gen, motiv pentru care poliţia încearcă să înţeleagă mai bine cum operează aceşti infractori de stradă. 

O cercetare arată că un hoţ de buzunare reuşeşte să fure, în medie, cel puţin 270 de euro de fiecare dată când iese la furat în Marea Britanie. 

În timpul demonstraţiei filmate, Thompson a reuşit să fure în numai patru ore bunuri în valoare de 3.000 de euro, sub formă de telefoane mobile, dar şi alte bunuri şi bani din genţile şi portofelele a zece victime.

Thompson a avertizat oamenii să fie atenţi atunci când au impresia că cineva îi urmăreşte sau dacă cineva începe să le le vorbească din senin, mai ales în perioade ale anului când oamenii umblă cu mai mulţi bani la ei, cum sunt Sărbătorile de iarnă, a declarat pentru Daily Mail.

„Un hoţ de buzunare bun înţelege psihologia umană şi ştie că omul poate să-şi concentreze atenţia asupra unui singur lucru, cel mult două, în acelaşi timp“, a precizat acesta. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite