Cât de adevărat este horoscopul: în ce măsură ne influenţează astrele comportamentul şi viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe lângă astrologi sau persoane pasionate, există şi scepticii, care susţin că horoscopul este, de fapt, o pseudoştiinţă pentru existenţa căreia nu se pot aduce dovezi reale. FOTO telegraph.co.uk
Pe lângă astrologi sau persoane pasionate, există şi scepticii, care susţin că horoscopul este, de fapt, o pseudoştiinţă pentru existenţa căreia nu se pot aduce dovezi reale. FOTO telegraph.co.uk

Controversele legate de zodiac au împărţit oamenii în două tabere: unii cred în influenţa astrelor, în timp ce alţii consideră că destinul este condus de alte forţe sau că şi-l fac singuri. Aşadar, cât de adevărat este horoscopul?

Prognozele date de astrologi cu privire la personalitatea fiecărui nativ, influenţată de felul în care erau aliniate planetele în momentul naşterii, dar şi prezicerile zilnice din horoscop, au născut, de lungul vremii, numeroase controverse. Pe lângă astrologi sau persoane pasionate, există şi scepticii, care susţin că horoscopul este, de fapt, o pseudoştiinţă pentru existenţa căreia nu se pot aduce dovezi reale.

Oamenii de ştiinţă au încercat să contrazică în nenumărate rânduri teoriile astrologilor. Este şi cazul psihologului Bertram Forer, care a realizat în 1948 un experiment al cărui rezultat arată că oamenii au tendinţa de a accepta afirmaţiile standard vagi despre ei înşişi, dacă sunt pozitive, fiind subiectivi.

Forer a rugat subiecţii să completeze un test de personalitate, apoi să noteze rezultatele testului în funcţie de acurateţe. Rezultatele testului constau, însă, în aceeaşi prezicere zodiacală pe care psihologul a găsit-o într-un ziar: „Simţi nevoia ca oamenii să te placă şi să te admire, dar ai totuşi tendinţa să fii destul de critic cu tine însuţi. Ai câteva slăbiciuni, dar eşti capabil, în general, să le compensezi. Eşti o persoană capabilă, dar nu ţi-ai transformat încă această calitate într-un avantaj”.
Rezultatele au arătat că media notelor date de subiecţi a fost 4.26, 5 fiind cea mai mare notă. Când anumite afirmaţiile, deşi false, sună pozitiv, oamenii vor susţine că acestea sunt de fapt adevărate şi precise, scrie „Pacific Standard”. 

Cât de adevărat este horoscopul: astrologia, bazată pe simple presupuneri?

Shawn Carlson, un fizician de la Laboaratoarele Lawrence Berkeley din California, a demonstrat, potrivit „Truth Magazine”, că astrologia nu poate prezice viitorul sau oferi detalii despre personalitatea unei persoane. Recent, omul de ştiinţă a rugat 26 de astrologi renumiţi să grupeze profilele de personalitate a 265 de persoane cu diagramele lor astrologice. Aceştia au avut dreptate doar într-o treime din asocieri, rezultate care puteau fi obţinute şi din simple presupuneri, de o persoană care nu deţine cunoştinţe din domeniul astrologiei.

Un alt studiu, realizat de pshiologul Bernie Silverman de la Universitatea de Stat din Michigan, a testat compatibilităţile astrologice în cazurile cuplurilor căsătorite. Silverman a consultat mai mulţi astrologi cu privire la compatibilităţi. La studiu au luat parte 2.978 de cupluri căsătorite şi 478 de cupluri divorţate, iar rezultatele au arătat că divorţurile au fost la fel de frecvente în cazul persoanelor compatibile ca în cazul celor care, potrivit zodiacului, nu erau deloc potrivite una pentru cealaltă.

Astrologia ridică numeroase semne de întrebare. De exemplu, potrivit factorilor ştiinţifici, semnele astrologice sunt determinate greşit, după un tipar apărut cu mai bine de 2.000 de ani în urmă, deoarece de atunci poziţia Pământului, în relaţie cu alte corpuri cereşti, s-a schimbat. Pământul se învârte în jurul axei sale, făcând salturi uriaşe o dată la câteva mii de ani. Prin urmare, constelaţiile nu mai sunt în aceleaşi poziţii în care se aflau atunci când au fost fixate semnele zodiacale. „Toate constelaţiile s-au mutat, iar asta pune zodiacul sub un uriaş semn de întrebare. Astrologii au rămas blocaţi în tradiţie, fără să ţină cont de faptul că hărţile lor nu mai sunt valabile”, a precizat Andrew Fraknoi, de la Societatea Astronomică a Pacificului din San Francisco, SUA, o organizaţie internaţională ştiinţifică şi educaţională.

Cât de adevărat este horoscopul: astrologia, ştiinţă profund iniţiatică 

De cealaltă parte, psihologul francez Michel Gauquelin este primul care a realizat studii statistice de o mare amploare în astrologie pentru a demonstra scepticilor că astrologia este o ştiinţă profund iniţiatică. Unul dintre cele mai relevante studii în acest sens este referitor la relaţia dintre profesie şi planete, cercetare inclusă în cartea intitulată „L’influence des astres”, publicată în 1955. 

Conform studiului, planeta aflată la naşterea unei persoane pe Mijlocul Cerului ar avea influenţa profesia acestuia. Gauquelin a adunat date despre 25.000 de persoane, multe fiind personalităţi din diverse domenii, apoi a tras concluziile, care se prezentau astfel.  Marea majoritate a sportivilor se născuseră sub influenţa lui Marte, Marte şi Jupiter se evidenţia în general la militari, Jupiter apărea la actori, Luna la scriitori, Saturn la preoţi şi oameni de ştiinţă, Saturn şi Marte la medici, având Jupiter în secundar. Aceste concluzii susţineau ceea ce afirmă astrologia, cum că imaginea publică a unei persoane, adiă profesia, cariera, statutul social, titlurile, responsabilăţile, reputaţia sunt influenţate de Casa a X-a. Punctul de început al acestei case este Mijlocul Cerului şi el trasează rolul pe care îl jucăm în viaţă.

Cât de adevărat este horoscopul: căsătorii în funcţie de zodie

În acelaşi timp, profesorul Didier Castille a ajuns tot în urma unor studii la concluzia că oamenii se ghidează după legile astrologice atunci când se căsătoresc şi fac acest lucru fără să fie conştienţi, publicând rezultatele în articole cum este şi „Mariages aux Soleils” (n.r. - Căsătoriile şi Soarele).
Studiul său statistic a inclus 6.498.320 de cupluri căsătorite, adică aproximativ 13 milioane de persoane), profesorul reuşind în 21 de ani să strâgă date din documentele oficiale înregistrate la starea civilă din Franţa, pentru a reuşi într-un final să cofirme ceea ce spuneau textele tradiţionale din astrologie. 

Printre concluziile studiului realizat de Castile s-a evidenţiat că numărul de căsătorii realizate între persoane născute în aceeaşi zi, chiar dacă nu şi în acelaşi an este important, de 1 la 1000 de căsătorii. În al doilea rând, numărul mariajelor între persoane care îşi serbează ziua de naştere într-un interval de 40 de zile este mult mai mare decât ar implica o distribuţie uniformă. Lucru care înseamnă nu numai că sunt mai frecvente căsătoriile între persoane aparţinând aceleaşi zodii, ci şi că sunt des întâlnite căsătoriile cu persoane din zodiile vecine. Castille a explicat acest lucru prin faptul că o zodie nu este un loc fix în care Soarele se mişcă, ci trebuie luată în calcul mai degrabă longitudinea Soarelui, oferind ca explicaţie principiul rezonanţei referitor la această atracţie între persoane născute în zile apropiate.

De asemenea, ca frecvenţă a căsătoriilor între persoane din zodii diferite, perechea Femeie Rac şi Bărbat Taur s-a evidenţiat cu cel mai mare număr, alături de alte 40 de tipuri de cupluri situate la 60º sau 120º  nu a făcut decât să-i confirme textele astrologice. Cel mai rar s-a dovedit că se încheie căsătorii între Femeia Leu şi Bărbatul Taur, Femeia Peşti şi Bărbatul Gemeni şi Femeia Berbec şi Bărbatul  Fecioară. La nivel de individ, cel mai des se căsătoresc persoanele din zodia Taurului, urmate de Gemeni, Rac, Berbec, Peşti, Leu, Fecioară, Vărsător, Balanţă, Capricorn, Săgetător şi Scorpion. Din punct de vedere astrologic, printre cele mai casnice zodii se numără, într-adevăr Taurul, Racul şi Gemenii.

Didier Castille a afirmat pe baza studiilor statistice că realizarea căsătoriilor are loc ţinând cont de semnul zodiacal al celor doi, pentru că dacă nu ar fi aşa, numărul de căsătorii între persoane din zodii diferite ar trebui să fie ce puţin egal sau mai uniform distribuite.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite