În ultimii ani, specialiştii le-au analizat viaţa şi comportamentul şi au ajuns la concluzia că aceşti tineri îşi lasă amprenta personală în tot ceea ce fac, inclusiv în felul în care îşi construiesc o casă, dar şi prin produsele pe care le aleg. Astfel, căminul în care locuiesc devine de fapt o extensie a personalităţii lor.

Produsele Home Deco îmbină tehnologia cu grija pentru mediu

Generaţia Millennials este mereu în căutarea unui echilibru, adoptând deseori măsuri care vin din sfera holistică, dar şi din cea tehnologică, alegând de fiecare dată produse cu o influenţă minimă asupra mediului. Conştienţi de rolul lor în protejarea naturii şi a planetei, dar totodată fascinaţi de tot ce ţine de tehnologie, în casa unui Milenial se regăsesc deseori piese high-tech, cu un design special, dar care poate fi încadrat şi în sfera “eco-friendly”.

Multe dintre principiile şi preferinţele Millenials se regăsesc şi în viziunea SensoDays, site-ul de Home Deco cu o mulţime de produse pe care milenialii le pot integra oricând în cadrul căminului lor.

Scaunul Kartell Philippe Starck este doar unul dintre aceste exemple: cu un design conceput cu ajutorul Inteligenţei Artificiale, produsul este realizat 100% din termoplastic reciclat.

O casă “smart” este cea în care se regăsesc device-uri şi produse high-tech multifuncţionale

În casa unui milenial vom regăsi mereu produse inovatoare, “smart”, cu tot felul de facilităţi şi proprietăţi care să îi facă viaţa mai uşoară, dar şi mai interesantă. În casa lor îşi vor face loc mereu produse ca bateriile de lavoar şi seturile de duş cu tehnologie smart (tipuri de jet, butoane select, sisteme încastrate), ce permite economisirea apei fără a scădea confortul, un astfel de exemplu fiind şi salteaua iSleep Memory Relax cu mai multe straturi de spumă, banda 3D de aerisire şi material textil tratat împotriva acarienilor şi bacteriilor pentru dormitor.  

Produsele alese au accente diferite, care să amintească de locurile vizitate

Tinerii Millennials călătoresc foarte mult, apreciind aceste experienţe şi încercând să le aducă într-un fel sau altul şi în casa în care locuiesc. Tocmai de aceea, produsele alese, fie că vorbim despre pahare, tacâmuri şi alte piese pentru servirea mesei, fie că ne referim la prosoape sau lenjeria de pat trebuie să aibă accente diferite.

Astfel, un milenial ar aprecia prosoapele de baie ale brandului Descamps sau lenjeriile de pat Tommy Hilfiger.

O cameră sau o parte a casei este dedicată pasiunilor lor

O cameră “echipată” corespunzător şi dedicată jocurilor video sau una transformată într-o mică sală de cinema sau chiar o “cramă” cu cele mai bune vinuri, pe care să o completeze când şi când cu ultimele achiziţii – toate sunt variante pe care un milenial le-ar putea pune în aplicare chiar la el acasă.

Şi, cum vinurile au un gust încă şi mai bun atunci când sunt degustate alături de prieteni, petrecerile nu vor fi nici ele o raritate aici. Moment perfect pentru a-şi scoate la iveală arsenalul format din cele mai interesante seturi de pahare de vin, cum sunt cele ale brandurilor Zwiessel, LSA International sau Villeroy & Boch.

În casele milenialilor se regăseşte tot mai mult decorul anilor ’50-’60

Pe lângă interesul către inovaţie, tehnologie şi grija pentru mediu, integrarea pieselor care amintesc de stilul anilor ’50-’60 este o altă tendinţă în Home Décor în ceea ce îi priveşte pe mileniali. Aşadar, stilul mininalist, dar înfrumuseţat cu elemente chic vine să aducă un nou suflu designului interior. În acest context, de mare efect ar fi fotoliile SensoDays sau piesele de iluminat.

Generaţia Millennials şi SensoDays au viziuni comune de Home Deco, mizând pe inovaţie, accesibilitate şi clasic reconstruit într-un mod flexibil. SensoDays aduce periodic cele mai noi colecţii şi cele mai interesante piese ale brandurilor de top, fiind prezentă în peste 200.000 de case din România cu cel puţin un produs.