Carnea artificială „vine“ în burgeri şi în cârnaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă şi-au dat seama cum pot „creşte“ carne în laboratoare şi acum încearcă să scoată profit de pe urma reuşitei.

Aproximativ 30 de echipe de cercetători din toată lumea lucrează la proiectul care ar putea pune capăt foametei mondiale. În plus, pentru că apariţia cărnii artificiale ar diminua numărul de animale sacrificate, militanţii de la organizaţia nonguvernamentală PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) au promis că vor recompensa cu un milion de dolari (aproximativ 780.000 de euro) pe oricine demonstrează până în 2016 că poate fi consumată carnea de pui creată în laborator. Mai mulţi specialişti, citaţi de „Food Safety News", spun că nu e nevoie să aşteptăm atât, ci că anul acesta va fi decisiv pentru viitoarea industrie a cărnii create in vitro.

Creată din 10 celule musculare

Pentru a „creşte" carnea în laborator, biologii iau celule musculare de la animale şi le incubează într-o „supă proteică", ceea ce duce la înmulţirea lor. Unii cercetători spun că pot face 50.000 de tone de carne din doar 10 celule musculare, dacă au resursele şi condiţiile necesare.

Medicul Mark Post, de la Universitatea din Maastricht (Olanda), este unul dintre cercetătorii care promit că, în curând, va produce carne artificială comestibilă. Proiectul său este finanţat de guvernul olandez, dar a primit şi donaţii anonime în valoare de 300.000 de euro. Mark Post nu poate primi însă recompensa acordată de PETA pentru că nu „creşte" carne de pui, ci de vită.

Americanii lucrează şi ei la un proiect asemănător. Universitatea din Missouri a primit fonduri pe care le va pune la dispoziţia specialiştilor Nicholas Genovese şi R. Michael Roberts ca să înceapă experimentele. Primul dintre aceştia a lucrat deja în acest domeniu cu un alt expert, care şi-a mutat laboratorul în Brazilia, unde cercetările în domeniul cărnii artificiale sunt finanţate de guvern.

Dacă va fi pus la punct un proces industrial prin care se poate produce carne comestibilă în laborator, preţul acesteia va fi mult mai mic decât al celei reale, susţin specialiştii. Tot ei spun că primele mostre de carne creată în laborator vor avea aspectul cărnii tocate şi vor fi comercializate sub formă de burgeri sau cârnaţi.

780.000 de euro oferă PETA cercetătorilor care vor reuşi să demonstreze că „puiul" creat în laborator e comestibil.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite